Au apărut "fisuri" între SUA și Ucraina! Relația dintre Biden și Zelenski, se sparge încet, dar sigur

Anca Bratu, 14 martie 2023, Ora 14:01

  • print
  • |
au-aparut-fisuri-intre-sua-i-ucraina-relatia-dintre-biden-i-zelenski-se-sparge-incet-dar-sigur-47624-1.jpeg

La mai bine de un an de război, există „mici fisuri" în culise între Washington și Kiev în ceea ce privește obiectivele războiului, iar potențiale puncte de inflamare se profilează cu privire la cum și când se va termina conflictul.

SUA și Ucraina s-au sincronizat aproape perfect până acum în toate deciziile pe care le-au luat de când președintele american Joe Biden a promis că va oferi Kievului sprijin cât timp va fi nevoie ca să respingă invazia Moscovei, scrie evz.ro.

Nemulțumirile SUA faţă de noile probleme invite în Ucraina

În public, a existat o mică separare între Biden și președintele Zelenski când președintele american a făcut vizită la Kiev. Potrivit unor conversații între 10 oficiali, parlamentari și experți, reiese faptul că au apărut noi focare de tensiune:

-sabotajul gazoductului Nord Stream

- apărarea sângeroasă și epuizantă a Bahmutului, oraș ucrainean fără importanță strategică

-planul ucrainenilor de a recuceri Crimeea.

Dar fracturile care au apărut fac mai dificil să se susțină în mod credibil: „Fiecare zi de apărare a orașului ne permite să câștigăm timp să pregătim rezervele și să ne pregătim pentru viitoarele operațiuni ofensive. În același timp, în bătăliile din această fortăreață, inamicul pierde partea cea mai pregătită și capabilă de luptă din armata sa - trupele de asalt Wagner", a spus general-colonel Olexandr Sirski, comandantul forțelor terestre ucrainene.

Îngrijorările cu privire la Ucraina

Mai mulți oficiali americani au început însă să se îngrijoreze că Ucraina pierde prea mulți soldați și epuziează prea multă muniție în luptele pentru Bahmut, ceea ce ar putea să îi afecteze pe ucraineni când vor declanșa propria lor ofensivă majoră în această primăvară. SUA semnalează Kievului că unele acțiuni ale ucrainenilor nu vor fi tolerate.

În același timp, serviciile de informații din SUA au sugerat faptul că un „grup proucrainean" ar fi responsabil pentru distrugerea gazodcutului Nord Stream din toamna trecută, un incident care a rămas învăluit în mister până acum. Informațiile publicate pentru prima dată de New York Times nu sunt foarte detaliate, dar par să demonteze teoria conform căreia Moscova ar fi fost responsabilă pentru sabotarea gazoductelor prin care gazul rusesc ajungea în Europa.

Ce cred analiștii despre implicarea lui Zelenski în actul de sabotaj

Analiștii nu cred că Zelenski sau consilierii săi au fost implicați în actul de sabotaj, dar administrația Biden i-a semnalat Kievului - într-un mod similar incidentului în care o mașină capacană a explodat la Moscova omorând-o pe fiica unui cunoscut naționalist rus anul trecut - că anumite acte de violență care au loc în afara granițelor ucrainene nu vor fi tolerate.

În plus, au existat tensiuni între americani și ucraineni și în privința livrărilor de arme. Până acum, SUA au trimis aproape toate ajutoarele militare pe care Ucraina le-a dorit, dar Kievul a continuat să ceară încă și mai mult armament.

Uneori, Zelenskyi nu și-a arătat o recunoștință adecvată faţă de SUA

Atitudinea lui Zelenski față de Biden a fost interpretată la Washington drept nerecunoscătoare, potrivit unor oficiali de la Casa Albă. Atât în cadrul administrației Biden, cât și al Consiliului de Securitate Națională al SUA ar exista diferențe de opinie cu privire la ce arme ar trebui America să trimită Ucrainei, potrivit președintelui Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților.

Administrația Biden încă nu i-a pus la dispoziție Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune - pe de-o parte, pentru că însăși armata americană nu are destule rachete de acest gen de care ar putea să se despartă, dar și pentru că americanii se tem că ucrainenii ar putea să lovească ținte din interiorul Rusiei, ceea ce ar duce la o agravare a conflictului.

SUA i-au transmis Ucrainei că nu vor putea să îi susțină la același nivel la nesfârșit Un raport publicat recent a dezvăluit faptul că Pentagonul a blocat o inițiativă a administrației Biden de a pune la dispoziția Curții Penale Internaționale dovezi ale unor posibile crime de război comise de armata rusă.

SUA au fost clare cu Kievul că nu pot finanța Ucraina pe termen nelimitat la acest nivel

Cu toate că Biden a promis că va sprijini Ucraina în războiul contra Rusiei, americanii le-au transmis clar ucrainenilor că nu vor putea să susțină Kievul la acest nivel la nesfârșit. Unul dintre cei mai vehemenți oficiali americani care s-au arătat împotriva ajutoarelor militare trimise Kievului pe cheltuiala Washingtonului în condițiile în care nu există un plan clar de încheiere a conflictului este președintele Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy.

Republicanul a refuzat invitația lui Zelenski de a călători la Kiev pentru a învăța despre realitățile războiului. Și alte posibile surse de criză au început să apară la orizont, precum insistența lui Zelenski ca întreg teritoriul Ucrainei - inclusiv Crimeea, care s-a aflat sub controlul Rusiei încă din 2014 - să fie eliberat înainte ca orice fel de negocieri de pace să poată începe, ceea ce, potrivit oficialilor americani, nu vor face decât să extindă războiul.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, Adrienne Watson, a declarat: „Casa Albă este în comunicare constantă cu Ucraina, în timp ce sprijinim apărarea lor a suveranității și integrității teritoriale". Ea a adăugat că, în condițiile în care Putin nu dă semne că își va înceta războiul, „cel mai bun lucru pe care îl putem face este să continuăm să ajutăm Ucraina să reușească pe câmpul de luptă, astfel încât să poată fi în cea mai puternică poziție posibilă la masa negocierilor pentru atunci când va veni momentul", scrie politico.com.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
11:33
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou