Elena Udrea, mesaj pe Facebook înaintea confruntării cu denunțătorii

Mălina Andrei, 19 martie 2015, Ora 09:36

  • print
  • |
elena-udrea-mesaj-pe-facebook-inaintea-confruntarii-cu-denuntatorii-46025-1.jpg

Elena Udrea a anunţat pe pagina sa de Facebook că astăzi se va întâlni cu denunţătorii săi. Aceasta spune că această confruntare ar fi fost întârziată de magistraţi. Avocaţii săi spun că sunt încrezători.

Elena Udrea şi fostul consilier Ştefan Lungu se întâlnesc astăzi faţă în faţă la Direcţia Naţională Antiocorupţie. Elena Udrea l-a acuzat pe Ştefan Lungu ca a turnat-o la procurori pentru a scăpa de arestul preventiv şi a solicitat o confruntare cu acesta.

Iată mesajul pe care l-a publicat pe reţeaua de socializare:

"După două săptămâni şi jumătate de la momentul solicitărilor, astăzi vor avea, în sfârşit loc, confruntările între Elena Udrea şi denunţătorii săi în dosarul „Gala Bute".

Ca şi constatare: acest demers al anchetatorilor a fost dispus abia după ce avocaţii au invocat în spaţiul public întârzierea punerii în aplicare a cererilor fostului ministru al Dezvoltării şi după textul publicat în urmă cu câteva zile în care se spunea că „ancheta se derulează în ritm de melc".

Elena Udrea şi avocaţii sunt încrezători că aceste confruntări vor dovedi caracterul mincinos al susţinerilor denunţătorilor şi vor permite evidenţierea adevărului în această speţă", a scris Elena Udrea pe Facebook.

ELENA UDREA a cerut în repetate rânduri să fie confruntată cu cei care au denunţat-o. Apărătorii ei au formulat, la începutul lunii martie, o a doua cerere de confruntare cu denunţătorii ei, după ce procurorii nu i-au dat un răspuns la prima solicitare.

Avocaţii fostului ministru au trimis la DNA noua solicitare înainte ca la ICCJ să se judece contestaţia Elenei Udrea privind arestarea preventivă în Dosarul Gala Bute, însă şi aceasta a rămas fără răspuns.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
18:21
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou