Lovitură pentru echipa de sport de la PRO TV! Ioana Cosma, dată afară din trust, după 25 de ani!

Anca Bratu, 24 ianuarie 2023, Ora 09:35

  • print
  • |
lovitura-pentru-echipa-de-sport-de-la-pro-tv-ioana-cosma-data-afara-din-trust-dupa-25-de-ani-47331-1.jpeg

Schimbări importante pe Pro Arena. Cei care urmăreau emisiunea Ora exactă în Sport au parte de o surpriză de proporții căci prezentatoarea a renunțat la post. De ce părăsește Ioana Cosma trustul Pro? S-a aflat motivul pentru care a luat această decizie. 

Emisiunea Ora exactă în Sport va fi scoasă din grilă începând cu data de 6 februarie. Cei mai cunoscuți jurnaliști ai trustului, Ioana Cosma și Mihai Mironică sunt pe picior de plecare după această decizie comunicată de conducerea postului. Potrivit fanatik.ro, aceștia au primit preaviz alături de alți cinci angajați.

„Am fost informați că din data de 5 februarie 2023 emisiunea „Ora exactă în sport" se închide. 7 persoane au primit preaviz. Ioana Cosma, Mihăiță Mironică, Dan Ionescu, Alin Floroiu, Florin Culiță, Robert Zamfirescu și eu am fost dați afară. Solidar cu noi, Ionuț Coandă și-a dat demisia. Era șef departament sport. Ca să nu existe interpretări, am trimis ca să aflați de la mine adevărul.

Financiar eram pe zero. Nu există altă producție proprie la Pro Arena. Nu știm motivul. Eu țin să vă mulțumesc pentru că am colaborat excelent. Dacă v-am greșit cu ceva îmi cer scuze. Se spune că un șut în fund e un pas înainte. Cu Dumnezeu înainte. Vă iubesc și vă promit că voi rămâne devotat fenomenului fotbal al cărui fan voi rămâne, indiferent de situație", a declarat Leo Badea, producătorul emisiunii.

Pro TV a confirmat faptul că se fac ajustări în grila de programe, ceea ce implică și reorganizarea echipelor.

"În continuare, una dintre prioritățile PRO TV este dezvoltarea stațiilor secundare. Așa cum am anunțat deja încă de la rebranduirea de anul trecut, vrem ca telespectatorii noștri să se bucure de conținut de calitate, relevant pentru ei. În acest sens, pe baza analizelor de performanță, facem ajustări grilei de programe, ceea ce poate implica și reorganizarea unor echipe. Ne dorim ca publicul nostru să se bucure pe toate canalele secundare, Acasă, Acasă Gold, PRO Arena și PRO Cinema, de cele mai bune filme, seriale, emisiuni și competiții sportive", a precizat Pro TV pentru fanatik.ro.

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
00:45
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou