Aici se va odihni pe veci maestrul Adrian Păunescu

Ziarul Atac, 6 noiembrie 2010, Ora 22:20

  • print
  • |
aici-se-va-odihni-pe-veci-maestrul-adrian-paunescu-1.jpg

Potrivit Click, încă de ieri, de la primele ore, mai mulţi muncitori săpau de zor la groapa unde se va odihni de acum înainte Adrian Păunescu.

Fostul politician va fi îngropat pe Aleea Scriitorilor, lângă marile personalităţi Mihai Eminescu, I.L.Caragiale, Marin Preda, Nichita Stănescu, dar şi Eugen Barbu.

Mormântul a fost amenajat pe o porţiune din aleea principală, întrucât în zona scriitorilor nu mai era nici un loc liber. În jurul 11.00, de la Ateneul Român, cortegiul funerar va merge la Biserica Boteanu, din spatele Bibliotecii Centrale Universitare, unde va fi o slujbă deosebită.

Înainte de a fi coborât în mormânt, la Cimitirul Bellu din Capitală, scriitorul care a fost recompensat în timpul vieţii cu decoraţia naţională Steaua României în grad de Cavaler, de preşedintele Ion Iliescu, va avea parte de onoruri militare.

18 soldaţi din Regimentul 30 Gardă şi Protocol vor trage în aer trei salve, cu cartuşe de manevră. Alţi 11 militari vor transporta sicriul, crucea şi portretul lui Adrian Păunescu, iar garda la sicriu va fi asigurată de încă patru militari.

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
02:56
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou