Bătaie în toată regula la Spitalul Județean din Brăila datorită scăderii lefurilor cadrelor medicale

Ziarul Atac, 14 septembrie 2010, Ora 19:40

  • print
  • |
bataie-in-toata-regula-la-spitalul-jude-ean-din-braila-datorita-scaderii-lefurilor-cadrelor-medicale-1.jpg

Circa 100 de cadre medicale din Spitalului Judeţean Brăila protestează. Potrivit primelor informaţii, medicii au spart uşa spitalului şi mai mulţi dintre ei au fost răniţi într-o altercaţie produsă pe holul unităţii medicale.

"Iniţial cadrele medicale au intrat într-un mic conflict cu angajaţii firmei de pază. Ne-am deplasat urgent în zonă. Angajaţii spitalului sunt în curtea spitalului iar în acest moment continuă cu strigăte în curtea spitalului. Ei scandează doar împotriva conducerii", a spus la Realitatea Tv, purtătorul de cuvânt al IPJ Bărila, Jenel Şogor.

În timpul manifestaţiei s-au folosit şi gaze lacrimogene

"Până la sosirea forţelor de ordine angajaţii firmei de pază au folosit spray-uri lacrimogene. Nu ştim încă în ce condiţii. Se vor desfăşura cercetări şi se va stabili dacă era necesară folosirea lor sau nu", a spus reprezentantul Jandarmeriei, Sorin Neftode.

El a recunoscut însă că în momentul în care jandarmii au ajuns la faţa locului nicio persoană nu era în pericol.

Jenel Şogor susţine că directorii spitalului nu sunt în pericol şi că în acest moment se poartă discuţii pentru rezolvarea conflictului.

Cadrele medicale sunt supărate că salariile le-au fost micşorate cu mai mult de 25% şi le-au fost tăiate şi sporurile de când spitalul a fost preluat de Consiliul Judeţean.

''Ministerul Sănătăţii a făcut descentralizarea managementului unităţii sanitare, iar Consiliul Judeţean a decis că acest spital trebuie supus unor reduceri de personal şi reduceri salariale total nelegale. Acestea sunt reacţiile salariaţilor'', a declarat Adrian Bîrea, vicepreşedinte Sanitas.

''Ne-au spus că nu se mai dau sporurile şi ajungi acasă cu salariu sub 400 de lei. Aşa ceva nu se poate. Oamenii sunt nemulţumiţi că se taie din salarii, din posturi'', a spus un angajat al spitalului.

Un medic a fost bătut de angajaţii firmei de pază

"Unul dintre colegii mei a fost bătut de angajaţii firmei de pază. I s-au spart şi ochelarii iar poliţia nu a intervenit deloc" a spus la Realitatea Tv o asistentă din cadrul Spitalului Judeţean Brăila.

Ea susţine că toate cadrele medicale din acea unitate sunt terorizate psihic de când spitalul a fost preluat de Consiliul Judeţean.

" Ni s-au tăiat din bani iar acum am fost ameninţaţi că nu ni se vor mai plăti gărzile suplimentare şi nici cele din weekend. Asta înseamnă că pe lângă cei 25% se mai adaugă încă vreo 20% din salariu. Ne-au ameninţat şi că ne trimit în concediu fără plată lunile următoare. În plus, actualul manager al spitalului vine noaptea în pijamale şi papuci de casă, ca să nu îl audă nimeni, în control la spital. Nu ştim de ce ne controlează, probabil vrea să găsească motive să ne dea afară" a mai spus asistenta.

Bolnavii sunt de acord cu noi

Ea susţine că în spital sunt foarte mulţi pacienţi la această oră, sunt chiar şi câte doi într-un pat, şi că toţi sunt de acord cu decizia medicilor de a protesta.

"Bolnavii sunt de acord cu noi. Eu sunt de serviciu acum şi privesc la televizor ce se întâmplă. Se cere prestarea serviciilor de înaltă calitate fără bani" a explicat femeia.

SURSA: realitatea.net

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
08:25
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou