Mitinguri de 80.000 de oameni anunță sindicatele

Ziarul Atac, 30 septembrie 2010, Ora 17:39

  • print
  • |
mitinguri-de-80-000-de-oameni-anun-a-sindicatele-1.jpg

Potrivit celor Realitatea.net, Bogdan Hosu, a declarat, la finalul discuţiilor, că până luni, fiecare confederaţie îşi va consulta membrii în privinţa viitoarelor acţiuni de protest, urmând ca liderii tuturor confederaţiilor să aibă o nouă întâlnire, luni, când vor decide o strategie comună şi planul pentru viitoarele acţiuni de protest. Hossu a precizat că protestele vor fi organizate pentru rezolvarea problemelor care ţin de salariul minim pe economie, de crearea de noi locuri de muncă, Legea pensiilor şi cea a salarizării. Liderul Cartel Alfa a mai spus că inclusiv poliţiştii au cerut organizarea de acţiuni comune de protest.

Preşedintele CNSRL Frăţia, Marius Petcu, a declarat că toate acţiunile anunţate până pe 7 octombrie de către sindicalişti rămân în picioare, dar a precizat că liderii confederaţiilor iau în calcul posibilitatea amânării mitingului de protest organizat de Ziua Mondială a Muncii Decente în 7 octombrie, întrucât timpul ar putea fi prea scurt pentru a putea mobiliza circa 70-80 de mii de oameni în acţiunea comună pe care o doresc sindicatele.

"Nu garantez că data de 7 octombrie va mai rămâne în picioare pentru că nu ştim dacă vom avea timp să adunăm 70-80 de mii de oameni aşa cum ne dorim. Am putea prefera amânarea datei astfel încât acţiunile pe care le gândim să poată fi materializate", a spus Petcu.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat la finalul discuţiilor de joi că liderii confederaţiilor sindicale au făcut un pas important prin faptul că au lăsat în urmă lucrurile care îi despart. Costin a adăugat că decizia privind stabilirea calendarul comun de proteste va fi luată, luni, întrucât este aşteptată şi hotărârea CSAT, sindicaliştii precizând că nu este exclus "să apară surprize".

"Ne aşteptăm la restricţionarea unor drepturi sindicale sau la desfiinţarea unor structuri sindicale", a declarat Costin.

În ultima perioadă, CNSLR-FRăţia, Cartel Alfa şi BNS au organizat acţiuni de protest individuale la care au participat cateva mii de persaone din partea fiecărei confederaţii. Cea mai virulentă acţiune de protest a fost cea din 24 septembrie, când poliţiştii au ieşit în stradă şi au organizat un marş spontan spre Cotroceni.

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
11:13
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou