Tudoar Chirilă s-a mutat în vila iubitei sale, Andreea Raicu

Ziarul Atac, 6 octombrie 2010, Ora 23:25

  • print
  • |

 Tudor Chirilă s-a instalat confortabil în vila iubitei din cartierul 1 Mai. Zilele trecute, cei doi au fost surprinşi de fotoreporteri, în timp ce intrau noaptea în casă.
 

Actorul nu a putut sta însă departe de Andreea Raicu şi, în vară, s-a împăcat cu frumoasa realizatoare de la Prima TV, iubirea dintre ei fiind acum mai aprinsă ca niciodată.

Separarea le-a priit, iar acum cei doi par a fi pe punctul de a întemeia o familie în adevăratul sens al cuvântului. Amorezii au fost surprinşi zilele trecute intrând la ceas în  vila  Andreei, situată în cartierul 1 Mai, unde au petrecut o noapte fierbinte.


Vedeta de la Prima TV a părăsit locuinţa cu o valiză după ea, îndreptându-se grăbită spre aeroport. Tudor a rămas să lenevească de unul singur în vila iubitei, semn că aceasta i-a dat un rând de chei.

La prânz, Tudor a ieşit puţin pe afară, după care s-a întors tot în casa Andreei. Apropiaţii lor susţin că cei doi s-au mutat împreună de câteva săptămâni, testând, în acest fel, viaţa de familist.

Au stat despărțiți aproape nu mai puțin de 23 de luni

Conform Click, uneori despărţirea este "ca mierea" pentru unele cupluri. Andreea Raicu şi Tudor Chirilă au trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de doi ani, însă în septembrie 2008 vedeta Prima TV i-a dat papucii solistului, pe care l-a catalogat la acea vreme drept neserios.

După ce s-a consolat cu Ştefan Culeţu, fiul fostului prefect de Constanţa sau cu spaniolul Frederico, Andreea s-a întors în vară în braţele lui Chirilă. De atunci cei doi sunt nedespărţiţi.

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
07:47
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou