ALDE şi-a ales o nouă conducere

Constantin Georgescu, 23 octombrie 2022, Ora 17:18

  • print
  • |
alde-si-a-ales-o-noua-conducere-46913-1.jpg

ALDE şi-a ales o nouă conducere. Varujan Vosganian, Mohammad Murad şi Mircea Minea – copreşedinţi

Congresul ordinar al ALDE și-a desemnat noua conducere a partidului. Sâmbătă, 22 octombrie, în Sala Sporturilor „Concordia” din Chiajna, delegații ALDE au decis ca noua conducere să fie formată din trei copreședinți: Varujan Vosganian, Mohammad Murad şi Mircea Minea. Din totalul celor 957 de delegaţi prezenţi, 942 au votat „pentru”, iar 15 opțiuni de vot au fost declarate nule.

Vosganian anunță obiectivul ALDE

Fost ministru al Economiei, Varujan Vosganian a subliniat că obiectivul ALDE este „să redevină un partid care să conteze şi să revină în Parlamentul României”. „România trebuie să aibă propriul său destin”, a mai punctat Varujan Vosganian.

Peste 1.000 de oameni s-au strâns, sâmbătă, la Sala Sporturilor „Concordia”, din Chiajna, pentru a vota viitorul ALDE, într-un congres pe care politicienii prezenți l-au numit “o resuscitare a partidului”. De la intrările puțin timide ale oamenilor în incinta sălii, până la îmbrățișările cu cei trei copreședinți și pozele făcute la pupitru, congresul ALDE a fost văzut de cei mai mulți drept un nou început al partidului, în care fiecare om a fost un pion important.

Mircea Minea a fost primul dintre actualii copreședinți care a ajuns la Sala Sporturilor din Chiajna. Cu zâmbetul pe buze și cu un salut amical către toți participanții, s-a așezat în fața oamenilor și a așteptat să înceapă lucrările. Întrebat de jurnaliștii Gândul care sunt așteptările pe care le are de la congres, Mircea Minea a spus că este o zi cu totul specială pentru partid și că își dorește ca ALDE să aducă un suflu nou societății, astfel încât să se schimbe ceva în bine.

“Vrem să îi facem această resuscitare partidului și mă bucur că sunt sunt mulți tineri care doresc și vin și ei cu mesaje senzațional de plăcute, dar pentru mine e o mare surprindere că își doresc să facă parte din partid”, a declarat Mircea Minea, copreședinte ALDE.  El spune că viitorul partidului îl vede prin oameni, pentru că doar în echipă funcționează lucrurile.   “Toate lucrurile se fac cu oameni și pentru oameni. Atunci rezultatele se vor vedea, ca dovadă nu vreau să îmi fac o laudă, nu pot să stau de 28 de ani aici, sper că faptele fac dovada acestui viitor”, a continuat Mircea Minea. 

La scurt timp, locurile din sală s-au umplut, iar printre toți cei prezenți a apărut și cel de-al doilea copreședinte, Mohammad Murad.  

“Cred că este foarte important pentru România să avem oameni care vor să se implice. România are nevoie, astăzi, ca niciodată, de așa-numiții soldați convinși, care să apere interesele românilor la nivel european și mondial”, a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, Mohammad Murad, copreședinte ALDE.  Mohammad Murad a mai spus că viitorul partidului este strâns legat de viitorul României. “Trebuie să schimbăm lucrurile, să devenim niște luptători dinamici, convinși că nimeni nu ne va da nimic pe gratis. Trebuie să fim convinși că România este o soluție, nu este o problemă”, a adăugat Mohammad Murad.

Varujan Vosganian s-a lăsat puțin așteptat. El a intrat în sală chiar înainte să înceapă congresul. Întâmpinat încă de la intrare de oameni din toate zonele țării, și-a făcut loc prin mulțime și s-a îndreptat spre colegii săi. 

“Primul motiv pentru care noi am declanșat acest congres este să răspundem la întrebarea dacă ALDE mai există. Partidul a fost angrenat într-un proces de negociere cu PNL, iar opinia publică credea că drumul nostru se va închide. Acesta este și motivul pentru care eu m-am reîntors la ALDE”, a declarat, copreședintele ALDE, Varujan Vosganian.  Drumul pe care partidul îl urmează are ca scop politic readucerea unei voci autentic liberale în orizontul politic, mai spune Varujan Vogsanian. În plus, liderul ALDE susține că formațiunea din care face parte vrea să răspundă la întrebările pe care românii le au în legătură cu politica energetică, monetară, dar și cu proiectele marilor infrastructuri.   “Cineva m-a întrebat dacă mai fac politică dacă nu sunt în Parlament și l-am întrebat de ce crede că politica se mai face în Parlament astăzi. Eu cred că politica ar trebui să se mute pe societatea civilă până când Parlamentul își va recăpăta prestigiul”, a spus Varujan Vosganian, copreședintele ALDE. „Viitorul țării noastre depinde foarte mult de ceea ce știm să facem și noi am pus titlul moțiunii: «Pentru a reuși prin noi înșine, trebuie în primul rând să fim noi înșine»”, a mai precizat Vosganian.  În spatele celor trei lideri s-a aflat întreaga echipă. Fiecare a venit cu un gând bun și cu așteptări pentru această zi și pentru viitorul partidului.

“Ne dorim ca, astăzi, ALDE să se relanseze. Ne dorim să facem primul pas către punerea în practică a ceea ce este proiectul politic asumat de ALDE”, a declarat, Raluca Roșca, vicepreședinte ALDE .    Ionel Cel-Mare face parte din acest partid încă de când a fost înființat. El a fost convins dintotdeauna că ALDE nu are cum să piară din politica românească.  “Sincer, chiar mă gândeam să văd câți vor mai fi după doi ani de pandemie și o oarecare delăsare, să zicem așa, a tuturor partidelor, nu numai a celor de la ALDE, dar m-am bucurat când am văzut că această Sală a Sporturilor din Chiajna este arhiplină”, a declarat, Ionel Cel-Mare, prim-vicepreședinte ALDE.  “Suntem o echipă, suntem o armată, care nu vrem ocupație, ci vrem să luptăm pentru binele acestei țări”, a spus și Cornelia Negruț, prim-vicepreședinte ALDE.        La rândul său, vicepreședintele Viorel Dosaru a declarat,  că a venit cu numeroase așteptări, printre care și faptul că nu dorește să mai fie întrebat dacă ALDE mai există.  “Ceilalți competitori politici din țară și din județul meu vor înțelege că partidul ALDE poate fi un concurent, un concurent redutabil și sigur, vor trebui să ne ia în seamă”, a spus Viorel Dosaru.

Ropote de aplauze, strângeri de mână și poze cu cei trei copreședinți

Cei trei copreședinți au fost așteptați cu entuziasm de oamenii veniți din toată țara. Atât în momentul în care au intrat în sală, cât și după ce rezultatele voturilor au fost anunțate la pupitru, Mircea Minea, Mohammad Murad și Varujan Vosganian au fost asaltați de oamenii din sală, care s-au pozat pe rând cu cei trei lideri.   La pupitru s-au făcut sute de poze. Și nu doar cu cei care au avut ceva de spus în fața oamenilor, ci și cu cei prezenți în sală, după ce au trecut pe la urnele de vot. Bărbații au fost cei mai îndrăzneți. Le-au înmânat telefoanele celor cunoscuți și s-au așezat în fața mulțimii, cu mâinile pe pupitru.

Odată ce rezultatele au fost anunțate, oamenii s-au îmbulzit să vină în fața sălii și să îi felicite pe cei trei candidați.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
21:13
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou