Best Dental

Câinii latră, caravana trece!

Pavel Roman, 27 iulie 2015, Ora 16:29

  • print
  • |
cainii-latra-caravana-trece-46646-1.jpg

De departe și fără concurență pe măsură, cea mai gravă problemă a societății românești, postdecembriste, o constituie imixtiunea politicului în administrația publică, similară cu promovarea prostului satului la primărie. Politizarea administrației publice, pas cu pas, de la cea mai înaltă funcție și până la portar, a fost obiectivul major și scopul urmărit de politicienii români - genii incontestabile în oportunism -, a căror preocupare a fost subordonarea totală a administrației publice, pentru a-și securiza liniștea infracțională și pentru a dirija, fără surprize neplăcute, urbea sau regiunea pe care o aveau în administrare.

Metoda, chiar dacă pare o copie fidelă sistemul comunist de guvernare - unde ascensiunea se baza, exclusiv, pe politică -, nu e totuși o reminiscență, ci expresia caracterizantă a dictaturii mediocrității (ce a caracterizat și comunismul) și modul de exprimare al plafonaților orgolioși, cu pretenții, promotori ai principiului egalitarismului stupid în orice domeniu, care nu suportă concurența inteligenței, impunând ca valori sociale de referință limitele lor de percepție.

Revolta împotriva sistemului comunist de organizare a societății, respectiv de eliminare a valorilor și promovare a mediocrității, a început la Timișoara. Și nu întâmplător, ci pentru că Timișoara avea ca reper modelul vestic de organizare a societății și contactele directe, prin intermediul rudelor (nemți, unguri, sîrbi. etc.), cu societățile vestice ce le-a permis să vadă diferența. Iar grosul demonstranților care au umplut străzile în 16 Decembrie și, ulterior, Piața Operei, l-a constituit, în general, tinerii - din care mare parte erau studenții și profesorii universitari -, sătui de sistemul și de mecanismele comuniste de promovare a valorilor, în care politicul decidea și substituia oricând valorile cu mediocritățile și de conservatorismul cretin ce permitea menținerea privilegiilor în dauna progresului general.

Revolta Timișoarei a fost o revoltă, în primul rând, împotriva imposturii, a lipsei de transparență, a îngrădirii libertăților sociale și, nu în ultimul rând, a lipsei de concurență reală în selectarea valorilor umane. Chiar dacă valorile europene nu erau încă bine definite sau conturate la revoluție, cetățenii s-au revoltat împotriva răului comunist exprimat prin nepotism, accesul la privilegii discreționar, blocarea inițiativei private, lipsa concurenței, interzicerea proprietății private, lipsa drepturilor civile, filtrarea accesului la funcții publice prin politic, etc., adică împotriva conservatorismului retrograd ce închista societatea și o condamna la subdezvoltare.

Din păcate, după douăzecișicinci de ani, făcând un bilanț a ceea ce s-a dorit și a ceea ce s-a realizat, suntem obligați, de realitate, să constatăm că totul a fost o iluzie și că modul comunist de organizare a societății a fost reinstaurat. Profitând de lipsa de experiență a celor ce-au înfăptuit revoluția, de îngrădirea accesului la informații, de degringolada administrativă și de naivitate în primul rând, noii oportuniști, metamorfozându-se rapid din comuniștii credincioși idealurilor stângiste, în reprezentanții noii orânduiri sociale, create ad-hoc, au pus mâna pe putere, preluând rapid, în administrare, toate pârghiile posibile. Alimentând artificial ura de clasă, creând un dușman invizibil pe care învingându-l fictiv (nu fără vărsări de sânge inutile, adică prin crime) și-au legitimat poziția și, profitând de faptul că societatea era ușor manipulabilă datorită neaccesului la informațiile reale, noua structură, recompusă din cioburile comunismului, a recucerit rapid puterea, reinstaurând metodele vechi de promovare a valorilor, atât de eficiente.

Soldul final, între activul celor implicați direct în revoluție și pasivul clor ce au profitat fără a participa, este net în favoarea pasivului, la fel cum este între activul celor neimplicați sau neavantajați politic și oportunuștii politici, deasmenea net în favoarea odraslelor comuniste sau creațiile neo-comuniste.

Anomalia și ironia sorții face că destinul și viitorul să nu depindă de ceea ce a reprezentat chintesența revoluției din 1989. Adică de eliminarea atributelor societății comuniste, precum: lipsa concurenței, nerecunoașterea valorilor morale, lipsa drepturilor reale în societate, lipsa proprietății private, proprietatea publică, sistemul clientelar de promovare al valorilor, etc. Propaganda neocomunistă, profesionistă în distrugerea imaginii, i-a înlăturat ușor, pe cei care au riscat, ca și cum ar fi fost niște dușmani de clasă, pe Lorin Fortuna, Ioan Marcu, Ștefan Ivan, Petre Petrișor, Viorel Oancea, Claudiu Iordache, Ioan Savu și mulți alți adevărați eroi ai Timișoarei - care, dacă revoluția ar fi dat greș, astăzi ar fi fost niște amintiri în cimitire -, instalându-i, exact prin sistemul și mecanismele comuniste, pe noii profitori ai societății, cei ce s-au ascuns la revoluție, de teama judecății faptelor lor (în primul rând imorale), adică pe „absolvenții", în primul rând, a școlii de machiavelism a comunismului. Contrar normalității, la peste douăzecișicinci de ani de când Timișoara s-a răsculat împotriva comunismului, constatăm că, în loc de efecte pozitive rezultate din implementarea concurenței în selectarea valorilor și a noilor valori morale europene, a câștigat mecanismul și principiul restaurației care au readus în prin plan vechile figuri comuniste sau beneficiare ale sistemului comunist, precum un Ilie Sârbu (fost profesor și director al Seminarului Teologic Caransebeș, aflat sub controlul direct al fostei Securități), un Ion Răducanu (fost vicepreședinte UJCOOP și secretar PCR) și fiul acestuia (uns, recent, șef al PSD Timiș, pe princiupiul dinastic al Elenei Băsescu, Dacianei Sârbu, Vlad Cosma și alte asemenea gen de exemple), un Titus Bojin (fost primar comunist, absolvent de Ștefan Gheorghiu - facultate tipic comunistă), aceștia fiind, în prezent, figurile centrale și centrul decizional al administrației Timișoarei și județului Timiș. Studiindu-le „cazierele" și realizările profesionale (făcând abstracție de activitatea politică), cu excepția lui Ion Răducanu - absolvent de știinte economice și care, deși membru PCR, a și profesat în domeniul în care s-a pregătit și a mai și confirmat, în privat -, Sârbu și Bojin nu sunt decât exemple tipice ale parvenitismului politic de tip comunist, care au speculat toate oportunitățile politice posibile pentru a promova, ocolind toate jaloanele concurențiale. Restaurația sistemului comunist, al cărei autor (și moral și de fapt și de drept) este tovarășul Ion Iliescu, din nefericire pentru poporul român (chiar dacă pare utopic), în fapt a prelungit comunismul în România cu încă douăzecișicinci de ani și, cel mai grav, a reimplementat metodele și mecanismele de conducere centralizată și control ale societății (în special ale administrției publice) de tip comunist. Prin transformarea, formală, a prim-secretarului în prefect, a comitetelor județene de partid în consilii județene, asigurându-le și instrumente adecvate, Iliescu a restaurat administrația comunistă la nivelul județelor, atât ca structură cât și ca metehne și mecanisme de operare.

Toți prefecții din 1990 și până în prezent, numiți exclusiv politic, de către formațiunile politice aflate la putere, își subordonează instituțiile publice locale și cele descentralizate. Aceleași atribuții le au și președinții de consilii județene care, în plus, sunt și ordonatori de credite, gestionând banii publici, tot pe criterii politico-clientelare. Numiți pe criterii clientelare, de către partide, în același mod ca și primii secretari, evident că sistemul se propagă în cascadă. Astfel, exact ca și în comunism, Iliescu și FSN(PDSR/PD) au reimplementat mecanismul politic de subordonare a administrației, preluând controlul total al acesteia. Singura „concesie" capitalistă ilesciano-fesenistă fiind privatizarea averii publice, care însă, așa cum rezultă din analize, a fost făcută, de regulă, în beneficiul celor aflați la putere, adică tot a foștilor comuniști, metamorfozați în noi capitaliști.

O radiografie pertinentă a administrației publice timișorene, respectiv a mecanismului promovării în funcții publice, relevă faptul că mecanismul comunist de promovare - adică eclusiv prin filtrul politicului, în care competența profesională și valorile morale n-au nici o influență -, este la fel de prezent ca și pe timpul comunismului. Fără girul șefului consiliului județean, al prefectului sau al șefului de partid, nici o funcție publică nu poate fi ocupată, indiferent de valoare, pregătire și competență. Sârbu, Bojin, Răducanu, sunt, de regulă, nașii tuturor șefilor instituțiilor publice deconcentrate din județul Timiș, ei fiind garanția promovării. Cu mici excepții (Poliție, Parchete, Justiție, SRI), dar nu în toate cazurile, toate funcțiile publice sunt în „portofoliul" lui Ilie Sârbu, Titu Bojin și Ion Răducanu, concursurile organizate pentru ocuparea lor fiind de un formalism grețos, în care criteriul profesional este ultimul ce contează.

Deplângem - formal, pentru că altruismul, cel ce reprezintă normalitatea într-o societate modernă, nu există -, faptul că ne pleacă valorile și că România pierde specialiștii bine pregătiți (medicină, informatică, inginerie, etc.). Concepem tot felul de slogane prin care îi rugăm să se reântorcă, asigurându-i că vor avea condiții optime pentru a se realiza profesional și social. Totul nu e decât propagandă mincinoasă. În realitate, cât timp administrația publică va fi controlată de un Sârbu, de un Bojin sau Ion Răducanu, valorile României, dacă nu se prostituează moral și nu fac sluj în fața politicienilor de genul celor menționați, n-au nici o șansă la o carieră normală în România. Vor fi subordonații mediocrilor, tracasați și umiliți pentru că sunt inteligenți și au valoare și desființați profesional și moral pentru a nu constitui un pericol pentru funcțiile ocupate de mediocrii promovați de clasa politică. A fi subordonat șefilor de instituții și servicii în Timișoara, promovați pe filiera Sârbu, Bojin, Răducanu, a devenit mai mult decât o umilință, pentru că trebuie să renunți la demnitate, la sinceritate, la adevăr, la logică și competență, la onoare, la a mai avea puncte de vedere, poziție, adică la tot ce reprezintă valori morale, străduindu-te să faci pe prostul și pe veșnicul incompetent în fața șefilor, pentru a nu deveni țintă. Ca să te menții în sistem și să câștigi o pâine trebuie să te prostituezi moral, să renunți la convingeri, să execuți orbește ordinele (indiferent de riscuri) și, nu în ultimul rând, să hrănești orgoliul mediocrului comportându-te ca și cum ar fi o valoare consacrată. Ce să caute valorile reale ale României, care aleg să plece din țară ca să-și păstreze demnitatea și să nu se prostitueze moral, într-un astfel de mediu ? Cu ce să-i tenteze acest mediu ? Cu dezintegrare morală ? Cu dovada că n-are importanță cum, cât, ce ai studiat și cât ai acumulat, dacă n-ai sprijin politic ?

Nu sunt invidios, gelos și nici nu urăsc pe cei ce performează școlar sau profesional. Din contra, i-am considerat referințe și am încercat și încerc în viață să mă apropii, atât cât mi-au permis posibilitățile, de performanțele lor. Când însă performanța este substituită cu diletantism sau mediocritate, impuse prin alte metode decât concurența, nu consider că e normal și nici nu pot să accept ca referință o astfel de procedură. Iar la acest capitol politicul excelează, oalele sparte plătindu-le onorata societate ascultătoare, ordonată și mult prea conciliantă cu lichele produse de mecanismele politice.

Dacă revolta timișorenilor din 1990 nu s-ar fi oprit (sau n-ar fi fost confiscată de neocomuniștii adunați în jurul tătucului Iliescu !?) până când în societate nu s-ar fi implementat mecanismele care să înlăture total cele comuniste, azi administrația timișoreană (și nu numai) n-ar mai fi fost „parohia" privată a unor indivizi precum Sârbu, Bojin sau Răducanu și România n-ar mai fi țara politicienilor neocomuniști ci a românilor. N-am mai avea numiri pe criterii clientelare, politice sau nepotism și administrația ar funcționa în interesul cetățenului, nu al clicilor politice, iar România ar progresa și cetățeanul n-ar mai fi umilit la ghișee și batjocorit de loazele politice analfabete și creațiile lor imorale. N-am avea un caz etalon, precum cel al lui Adrian-Paul Voicu, numit director general al finanțelor publice timișorene, exclusiv politic, pe principiul legăturii personale cu Ilie Sârbu, care i-a „netezit" toată cariera profesională, indiferent de rezultate, scoțîndu-l mereu din „jobenul" de rezervă al politicului. Pentru că la numirea lui Voicu în fruntea finațelor timișene n-a contat, se pare, nici faptul ca managementul acestuia la Direcția Generala Antifraudă Târgu Jiu a fost catastrofal (a situat instituția pe penultimul loc în România la performanță) și nici faptul că a lăsat Direcția Generala Antifraudă Deva, pe ultimul loc, după ce aceasta, la preluare, era pe locul doi pe țară la performanță (încasări, sesizări penale, valoare prejudicii estimate). Deci, cum am spus, nu contează profesionalismul și rezultatele când e vorba de promovări în administrația Ponta, ci „propta" politică de care beneficiezi. Când însă, pe lângă afinitățile ce te recomandă, mai dovedești și că știi să aperi interesele de grup (cazul „Central" sau "Interagro") sau să execuți ordine (cazul „Cerealcom" sau „Negrei"), la comadă politică, motivația numirii în funcție e mai mult decât evidentă. Și mai că-mi vine să fac un pariu că ghicesc exact care sunt „obiectivele" imediate ale noului șef al finanțelor timișorene, trasate de tata socru (!!??) &Co., ce vor fi transmise, fără respectarea regulilor aplicabile, pe bilețele (sper că nu roz), serviciilor de inspecție fiscală. Că doar PSD nu poate rămâne dator și nici accepta ca noul PNL să-și pregătească „conturile„ pentru viitoarele alegeri. Iar „maurul" trebuie (nu are de ales !) să-și facă datoria și să blocheze orice scurgeri de fonduri către alte partide, cu excepția PSD. Dar dacă Ponta o șterge, englezește de la guvernare, lăsând opoziției, plocon, toată bulibășeala administrativă creată și toate găurile fiscale acoperite cu statistici gen INS, unde pleacă Voicu ? Rămâne tot în SRI, SIE, DIPI sau alt gen de servicii, servind „interesul național" al PSD ? Sau aplică principiul cameleonului indispensabil, pe post de „cal troian" ?

 

 

 

 

 

 

EDITORIAL

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

Ce se întâmplă azi în România nu sunt accidente și nici întâmplări banale. Este efectul disoluției autorității publice, prin politizarea și, implicit, mediocrizarea profesională a administrației publice. O administrație infestată de sistemul clientelar, servil, controlată politic până la cel mai m ...

ziare

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
23:34