Klaus Iohannis a ajuns la Chișinău unde va avea o întrevedere cu omologul său Nicolae Timofti

Mălina Andrei, 24 februarie 2015, Ora 16:41

  • print
  • |
klaus-iohannis-a-ajuns-la-chisinau-unde-va-avea-o-intrevedere-cu-omologul-sau-nicolae-timofti-45745-1.jpg

Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Chișinău unde va avea o întrevedere cu omologul său din Republica Moldova, Nicolae Timofti. Cei doi vor susține o conferință de presă comună.

Deasemenea Klaus Iohannis se va întâlni și cu premierul moldovean, Chiril Gaburici, iar miercuri cu președintele Parlamentului moldovean, Andrian Candu, și cu lideri ai principalelor partide.

Președintele Iohannis va avea convorbiri tete-a-tete cu Nicolae Timofti și cu participarea celor două delegații la reședința de stat. Ulterior, cei doi șefi de stat vor susține o declarație de presă. De asemenea, președintele Republicii Moldova va oferi un dineu oficial în onoarea președintelui român la Combinatul de vinuri "Cricova".

Miercuri, președintele Iohannis va avea întrevederi cu președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, cu președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu, cu președintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, și convorbiri cu președintele Parlamentului moldovean, Andrian Candu.

El va participa și la ceremonia depunerii coroanei de flori la monumentul "Ștefan cel Mare și Sfânt" și va vizita Universitatea de Stat din Moldova, unde va susține o alocuțiune în fața studenților.

Din delegația care îl însoțește pe șeful statului în deplasarea externă fac parte consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Leonard Orban, Lazăr Comănescu, George Scutaru, Andrei Muraru, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Daniel Ioniță.

Inițial, Klaus Iohannis avea programată vizita în Republica Moldova în 22-23 ianuarie, însă a fost amânată până după validarea unui guvern la Chișinău.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
09:59
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou