Parlamentul decide astăzi numirea lui Hellvig la șefia SRI

Mălina Andrei, 2 martie 2015, Ora 08:13

  • print
  • |
parlamentul-decide-astazi-numirea-lui-hellvig-la-sefia-sri-45806-1.jpg

Parlamentul supune la vot, luni 2 martie, în şedinţă comună a celor două Camere, numirea lui Eduard Hellvig la şefia Serviciului Român de Informaţii (SRI). Nominalizarea acestuia a fost deja validată în comisia de specialitate pentru controlul Serviciului, la propunerea preşedintelui Klaus Iohannnis.

Birourile Permanente ale Camerelor au decis ca şedinţa de aprobare a lui Eduard Hellvig ca director al SRI să aibă loc luni, începând cu ora 16.00.

Comisia de control al activităţii SRI a avizat, marţi, favorabil nominalizarea acestuia la şefia Serviciului, la propunerea preşedintelui Klaus Iohannis.

A doua zi după ce a fost propus de preşedintele Klaus Iohannis, Eduard Hellvig a primit susţinerea publică a UNPR pentru şefia SRI.

În schimb, PSD a discutat în BPN despre susţinerea lui Eduard Hellvig, stabilind că parlamentarii social-democraţi vot vota favorabil, dar apreciind că este necesară o discuţie publică despre modul în care funcţiile din instituţiile importante sunt preluate de putere.

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
19:56
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou