Schengen, un esec neasumat

 Schengen, un esec neasumat

"Noi, românii, suntem maeștri ai mistificării sau autoamăgirii. Ne este greu să vedem realitatea, dar mai ales să ne recunoaștem eșecurile. Chiar și atunci când ne lovim violent cu fruntea de pragul de sus, noi căutăm explicații despre OZN-ul care ne-a lovit. Și victoriile colective le mânjim deseori prin căutarea de a șterge meritele celorlalți, trecând în seamă unora merite incorect evaluate. Asta nu este ceva nou; cel puțin trei decenii de democrație, ne-au adus destule dovezi pentru aceste constatări, devenite, cred, lucruri comune. Dar evenimente, precum este Schengen, ne arată adevărata poziție a României în Europa și în lume. Concertul opiniei publice rănite din aceste zile ne împinge spre autovictimizare și spre diluarea responsabilităților interne. Este foarte bun acest consens politic mai ales că nu suntem obișnuiți cu lungi perioade de armonie, dar acesta poate fi canalizat mai eficient către cauze constructive, spre exemplu am putea să îl folosim pentru a face reforma instituțiilor statului de care avem mare nevoie. Asemenea momente trebuie să beneficieze de analize prin care să depășim valul de ceață, de iluzii, minciuni și păcăleli; pentru binele nostru, pentru a înțelege sau chiar pentru a învăța ceva din înfrângerile noastre. Se cuvin a fi făcute câteva mențiuni, chiar dacă acestea vor fi probabil marginale și vor putea doar să dea senzația de tablou polifonic și democrație funcțională.

În primul rând, votul din Consiliul JAI este o mare înfrângere a României. Da, așa este, și România suntem toți. Este o înfrângere a întregii clase politice care, din 2011, a acceptat fără să se impacienteze această situație ingrată. Dar mai este un lucru, este și o înfrângere masivă a dreptei românești, cea care are acum, în România, președinte, premier, ministru de externe și ministru de interne. Aici Marcel Ciolacu are dreptate, cred că este chiar foarte elegant și solidar. Nu a facut politicianism din această situație de eșec politic.

Nu vom putea progresa ca națiune dacă nu vom accepta încă de azi că este vorba despre un eșec politic major. Da, nu ne mai lăsăm prostiți cu minciunile următoare: vine viitorul Consiliu, convingem Suedia sau Spania, că toată lumea plânge pentru umilința României. Putem ascunde eșecul după declarații europene sau speranțe false, dar nu ne va folosi la nimic. Nu vom face altceva decât să accentuăm frustrarea oamenilor care manifestă un puternic sentiment anti-european.

Ne amăgim cu câteva iluzii care circulă în spațiul public zilele acestea. Una dintre ele spune că sprijinul și solidaritatea au fost impresionante și au reconfirmat aprecierea de care se bucură România în plan european. Este suficient să verificăm procedurile de infringement care au fost deschise împotriva României, sunt zeci și în fiecare săptămână Guvernul vine cu ordonanțe de urgență în Parlament pentru a stinge aceste focuri pe ultima sută de metri. Alteori suntem condamnați la CEDO sau în alte instanțe și obligați să plătim sume imense ca despăgubiri. De ce nu vrem să facem ceea ce ne-am asumat atunci când am primit calitatea de membru UE? De ce căutăm, de foarte multe ori, să fim excepția, elevul care ocolește regulile?

Toți arătăm cu degetul spre Austria, spre premierul ei sau spre legăturile cu Putin. Da, asta asa este. Dar nu știam până acum? Știam foarte bine toate aceste lucruri, dar nu am avut o strategie pentru a contracara aceste tendințe de extremă dreaptă sau influență a Rusiei. Cred că trebuie să acceptăm că nu este o întâmplare, ci un eșec politic neasumat, chiar dacă acceptăm că este de vină Austria și Rusia. Da, Putin face tot ce poate pentru dezbinarea Europei și pentru blocarea cuplării României la lumea occidentală, Putin are în Austria un proxy important prin care poate să-și atingă multe interese, un fel de cui al lui Pepelea în spațiul european, însă nu putem lăsa lucrurile la această explicație. Să fie doar Austria și Rusia? Să nu mai funcționeze deloc Hinterlandul german în aceste timpuri? Oare relațiile noastre cu Germania sunt la fel de bune ca și cele ale Ungariei, copilul neascultător al Europei?

Este adevărat că îndeplinim condiții tehnice, că avem aparatura necesară în valoare de 1 miliard de euro, dar oamenii sunt cei care mânuiesc echipamentele. Iar în portul Constanța, în prezent, este funcțional un singur scanner pentru mărfuri, dar chiar și acela se oprește câteodată. Țigările de contrabandă pentru  piața neagră trec la noi, tiriștii noștri sunt condamnați pentru asfixierea unor emigranți ilegali. Poate sunt exemple, dar ele arată un anumit tip de atitudine și de civilizație pe care, în mod evident, politicienii europeni, demagogi, extremiști sau doar pragmatici, le vor specula.

Cred că trebuie să discutăm despre EȘECUL POLITIC al acestui moment fără să ne fie teamă că acest lucru va accentua scepticismul și antieuropenismul. Românii deja s-au obișnuit să fie tratați ca și cetățeni de mâna a doua în Europa, nu este ceva foarte nou. Este adevărat că a fost ridicată o miză politică în speranța deșartă a unui succes pe care să-l deconteze cineva, dar a ieșit pe dos.                                                                                                                                                                Vorbim despre un EȘEC POLITIC chiar dacă toți politicienii noștri au făcut tot ce se putea în aceste două luni de heirup. Au trecut 11 ani de când știam că trebuie să ne pregătim, iar noi ne-am agitat doar în ultimele două luni. Acest efort trebuia pregătit din timp, în plus nu trebuia să îl lăsăm pe ministrul de interne singur, era necesar un efort colectiv la nivel instituțional - Guvern, Parlament, partide politice, Ministerul de Externe și corul diplomatic în ansamblul său. România are experiență cu Austria din anul 2003, atunci când a fost obținută eliminarea vizelor, într-o situație mai grea decât acum. 

Acum, se poate observa cu ochiul liber că sunt foarte puține persoane cu drept de inițiativă, iar negocierea și contactele externe sunt prerogative foarte limitat distribuite, deci capacitatea de influență a României scade. Lucrurile nu pot funcționa în felul acesta simplist. Capitalul fiecărui politician și competențele tuturor celor cu expertiză sau cu influență trebuie lăsate să se însumeze pentru a depăși marile bariere diplomatice. Diplomația poate fi concepută și într-o dimensiune mai formală, mai birocratizată, dar aici este vorba de influență. Ori România are respectul unor țări sau guverne, dar are slabă influență. Și aici influența umană este importantă, alături de relația personală ori de diplomația ne-publică, de cea din spatele ușilor închise. Și activismul unei țări este important!

Am alimentat, până în ultima clipă, opinia publică cu speranța că mai este o șansă și continuăm să facem asta chiar și acum, cu trimitere la săptămâna ce vine. Înseamnă că noi nu înțelegem deloc logica instituțională. Noi credem că, în Europa, politica este ca la noi: vrea Liderul să se întâmple ceva, totul se rezolvă, indiferent de proceduri, de legi, cutume sau chiar de Constituție. Degeaba căutam în biografia de extremist pro-putinist a Cancelarului austriac rădăcinile deciziei. El și ministrul de interne au venit cu o decizie formalizată instituțional (chiar dacă era șubred motivată), dar nu era părerea lor personală ori una pe care o puteam schimba în noaptea dinainte de JAI la un șpriț sau cu un telefon binevoitor. Logica instituțională trebuie atacată prin mecanisme instituționale, înainte de a se lua decizia instituțională; trebuie să ataci procesul în care se formează decizia, pentru că apoi este greu să o schimbi.