Statul de drept si gurelere albe

Pavel Roman, 16 septembrie 2022, Ora 19:21

  • print
  • |
statul-de-drept-si-gurelere-albe-46816-1.jpg

După treizeci și doi de ani de asalt continu, aproape sufocant, crima organizată - constituită, în special, de cei cu gulerele albe care devalizeaza bugetul public prin contracte supraevaluate, obținute prin trafic de influență, adică din categoria celor fără scrupule, pentru care doar banii contează - a ajuns să impună ceea ce nici comuniștii n-au reușit: controlul total al administrației publice, instrumentul prin care crima organizată își atinge obiectivele și să ducă în derizoriu conceptul de stat de drept. Disoluția autorității publice, la presiunea crimei organizate, prin intermediul forței de intervenție rapidă, politicul, este totală. Putini sunt functionarii publici capabili să se opună acțiunilor crimei organiz. Funcționăm după un tipar complet imoral, preconceput, în care doarîn aparență se respectă sise aplică legea. În realitate, legea epentru cei neînregimentați în structurile de crimă organizată, conectate cu politicul. Pentru cei din structuri, unde traficul de influență și controlul asupra instituțiilor atinge culmi paranormale, legea e ceva formal, adică un moft. Pentru ei, aceeași lege care trimite în închisoare, pentru mulți ani, pe cei ce nu fac parte din scheme, are virgule și interpretări, ce-i face imunisau le dă cate o pălmuță, ca la copiii răsfățați. Asta înseamnă să deții controlultotal asupra administrației publice:să numeștișisă te folosești de indivizii numiți. Asta înseamnă să investești în indivizi pentru care oportunismul politic înseamnă totul: investiția să-ți genereze profit. Prin ei, adică prin cei numiți, deții controlul total asupra administrației publice, pe care o dirijezi în interesul privat.De asta nici nu se dorește competiție reală pentru ocuparea funcțiilor publice. Iar efectul a ani și ani de numiri politice se contabilizează in incompetența crasă generalizată, birocrație excesivă, degradare profesională și blocajtotal instituțional. Excat ce-și dorește crima organizată! De asta nu se renunța la politizarea integrală a administrației publice:ruperea de politic și profesionalizarea ar presupune pierderea controlului și, implicit, a protecției. De fapt, dacă analizăm rolul lor si efectele activității, politicienii sunt o uriașă farsă pentru societate. Sunt un balast care frânează si blochează reforma societății. Sunt, în definitiv, in modelul actualși cu metehnele actuale, o creație sinistră a crimei organizate, pentru că sunt, de fapt, tamponul care protejează activitatea crimei organizate și perdeaua care ascunde adevărul despre adevăratul nivel al hoțieiși coruptiei, respectiv că tot ceea ce se întâmplă este ceea ce dorește crima organizată, iar politicienii nu sunt decât interfața care obtureaza vederea cetățeanului condamnat să vegeteze în ignoranță. Pare absurd? Luați fiecare exemplar politic, studiați-i activitatea reală (nu cea publică) și o să vedeți că scopul lor n-are nimic comun cu cel oficial.Dacă analizați numarul urias de politicieni si de functionari numiti de politicieni, cercetați penal, sancționați si condamnați pentru fapte grave in ceea ce priveste administrarea averii publice în folosul crimei organizate, o sa constatați că au fostși sunt, în bloc, doar instrumentele unor grupuri de interese și acționează la comanda acestora. Nimeni n-a fostși nu e pe cont propriu, decât din "accident".Toți au suportulși comanda la o grupare care are ca scop devalizarea bugetului de stat. Or, ca să realizezi asta ai nevoie de indivizi docili și controlabili în administrația publică, adică de indivizi oportuniști, fără caracter, fără conștiință, dispuși la orice pentru a obține o funcție. Și cum pot fi "plantați" astfel de indivizi in administrația publică, decât prin intermediul instrumentului politic? Că e Poliție, Parchet, Justiție, ANAF, Curtea de Conturi,ANPC,ANSVSA, Sănătate, Învățământ, presă etc., crima organizată, prin intermediul politicului, își instalează pionii, după care acționează. Deci, crima organizată nu e clientela politică, cum se spune. E mai grav!Nu crima organizată, ci clasa politică e clientela crimei organizate. Ei sunt cei ce beneficiază de suport pentru accederea în functii. Or, când s-a ajuns aici, statul de drept e mort. Ce se vede, public și oficial, e doar o farsă pentru cei care nu văd ce se întâmplă după perdeaua politică, unde crima organizată face legea și unde nu există opreliști generate de legisau limite. Dincolo de general, exista particularul, particularul care are legi proprii, nescrise, pentru care Constituția și codurile legislative sunt jaloane printre care se strecoară cei ce controlează sistemul administrației publice.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
19:32
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou