Tăriceanu încă forțează suspendarea, deși nimeni nu o vrea

Cristian Blănuţă, 15 septembrie 2014, Ora 17:13

  • print
  • |
tariceanu-inca-forteaza-suspendarea-desi-nimeni-nu-o-vrea-43320-1.jpg

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni că menține deschisă lista semnăturilor pentru suspendarea președintelui, asta în cazul în care PSD consideră că turul doi al prezidențialelor ar fi mai bun pentru a se demara acest demers.

"Am deschis lista de semnături şi am văzut care sunt poziţionările pe scena politică. Există, pe de o parte, Alianţa Creştin Liberală, care s-a manifestat în mod clar împotrivă, împreună cu, evident, nici nu mă aşteptam să fie altfel, cunoscuta doamnă Udrea, susţinătoarea înfocată a preşedintelui. Acum se dovedeşte că şi domnul Iohannis îi calcă pe urme cu multă demnitate şi băţoşenie şi, de cealaltă parte, PSD-ul care alături de colegii mei din PLR şi-a manifestat fără echivoc atitudinea faţă de ceea ce înseamnă regimul politic al domnului Băsescu.

Sigur că la PSD în momentul de faţă, din câte am înţeles, urmează să facă o discuţie, o analiză, au o serie de considerente de ordin tactic, se gândesc unii dacă ar fi bine, dacă e momentul potrivit, dacă merită pe ultima perioadă de mandat, dacă nu cumva lucrul acesta i-ar servi cui Băsescu. Sunt o serie de considerente pe care le-am avut şi eu în vedere când am decis suspendarea, însă eu am plecat de la principii şi nu de la considerente de ordin politic. Eu cred că într-un astfel de demers nu fac calculul ce câştig şi ce pierd. Aşa cum am arătat şi în trecut, nu mă interesează ceea ce pierd, cred că trebuie făcut ceea ce este corect iar în cazul de faţă principiul respectării Constituţiei şi a legilor cred că trebuie pus mai presus de orice alt considerent politic. Prin urmare lista de semnături rămâne deschisă şi dacă colegii de la PSD consideră că altul ar fi mai potrivit ca moment al suspendării, nu turul unu, poate turul doi sau în sfârşit, lista rămâne deschisă şi aştept cu toată bucuria să-şi pună semnăturile să putem demara procedura de suspendare", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, luni, la Ploiești, unde s-a aflat la deschiderea anului școlar. 

Acesta a insistat că punctul său de vedere și considerentele explicate sunt "destul de solide" pentru a convinge social-democrații să susțină suspendarea președintelui Traian Băsescu, transmite Mediafax.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
06:15
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou