Un nou aviz de arestare pentru Darius Vâlcov

Mălina Andrei, 1 aprilie 2015, Ora 13:13

  • print
  • |
un-nou-aviz-de-arestare-pentru-darius-valcov-46181-1.jpg

Senatorii au încuviințat miercuri noua cerere a DNA încuviințare a extinderii urmăririi penale, a reținerii și arestării fostului ministru al Finanțelor Darius Vâlcov.

Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov a fost aprobată cu 106 voturi "pentru" şi 29 "împotrivă".

Solicitarea privind încuviinţarea urmăririi penale a fostului ministru a trecut cu 120 de voturi "pentru" şi 18 "împotrivă".

Înainte de a vota, senatorii s-au contrat dacă votul se va da în baza Statutului senatorilor şi deputaţilor, care presupune sa fie nevoie de majoritatea senatorilor, sau a Regulamentului Senatului, modificat marti, care presupune sa fie nevoie de majoritatea senatorilor prezenti.

Procurorii DNA au trimis, săptămâna trecută, la Senat, a doua cerere de urmărire penală, dar şi una de reţinere şi arestare a lui Darius Vâlcov, fostul ministru fiind acuzat de săvârşirea, în exerciţiul funcţiei de senator şi ministru în Guvernul României, a infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.

Potrivit procurorilor, Vâlcov ar fi deţinut şi administrat, prin interpuşi, o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, iar beneficiile materiale astfel obţinute ar fi fost ţinute într-un seif, încredinţat unei persoane apropiate. Anchetatorii au găsit în seif 90.000 dolari, 1.323.850 lei, 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat RENOIR, un tablou inscripţionat JEAN COCTEAU şi o pictură pe lemn, inscripţionat AUREL ACASANDREI.

Ulterior, la percheziţiile efectuate în şase locaţii, procurorii au mai descoperit 101 tablouri. Fostul ministru al Finanţelor ar fi intenţionat să-şi deschisă o galerie de artă.

Darius Vâlcov a fost reţinut pentru trafic de influenţă, însă ICCJ a decis cercetarea senatorului în arest la domiciliu.

DNA îl acuză pe Darius Vâlcov că a luat mită în valoare de circa 2.000.000 euro pe vremea când era primar al oraşului Slatina, pentru acordarea de contracte ale municipalităţii unor firme.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, în calitate de primar al municipiului Slatina, județul Olt, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).

 

 

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
08:03
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou