Ce cauzează bolile mintale

Mirela Ene, 9 iunie 2014, Ora 00:00

  • print
  • |
ce-cauzeaza-bolile-mintale-40865-1.jpg

Sub diferite forme, afecteaza o mare parte a populației moderne, indiferent de sex, vârstă, rasă sau stare materială. Și lovesc de unde te aștepți mai puțin.

Există o sumedenie de idei preconcepute referitoare la bolile psihice. Deşi tratabile, cei afectaţi putând duce o viaţă perfect normală, oamenii preferă să le considere în continuare de "ducă-se pe pustii". Aşa se face că, în loc să ceară sfatul specialistului, ajung să le caute leac în cele mai diverse locuri, inclusiv la biserici şi vrăjitoare. Cei ce suferă de boli psihice sunt priviţi drept ciudaţi când, de fapt, nimeni nu e scutit de apariţia unor tulburari mintale.

Ce ne întunecă judecata

În cele mai multe dintre cazuri, bolile psihice, în special cele majore, precum schizofrenia, boala maniaco-depresiva, cea obsesiv-compulsiva, depresia și unele tulburari de personalitate, îşi au rădăcinile în istoricul familiei. Moştenirea genetică îşi spune cuvântul atunci când persoana predispusă se loveşte de o sursă puternică de stres, cum ar fi decesul cuiva drag, divorţul, violenţa, pierderea locului de muncă, sărăcia. Însă există şi alte cauze ale declanşarii unor afecţiuni psihice.

Modificările concentraţiilor unor substanţe numite neurotransmiţatori, precum noradrenalina, serotonina şi dopamina duc la apariţia simptomelor depresive. Unele medicamente pot duce la tulburari psihice, precum şi unele boli cronice, cum ar fi hipotiroidia, obezitatea, diabetul, bolile cardiovasculare, cancerul, epilepsia, scleroza multiplă. Şi traumele suferite în copilarie îşi pun amprenta asupra comportamentului adultului.

Stresul ne omoară

Deşi trecem cu toţii, măcar o dată în viaţă, prin episoade de tensiune maximă, unii dintre noi sunt copleşiţi de stres. Iar de la stres la depresie nu e decât un pas. Aşa se face ca boala depresivă majoră, ca maladie mintală, este printre tulburările dispoziţiei cu cea mai mare prevalenţă şi morbiditate, dovedindu-se ca, în lume, mai mulţi oameni se sinucid decât mor de foame.

"O înţelegere asupra cauzelor şi factorilor predispozanţi pentru depresie e crucială atât pentru medicul curant, dar şi pentru cel care dezvoltă boala. Cuvintele-cheie, dincolo de genetică şi biologica bolii, rămân stresul cotidian şi evenimentele adverse de viaţă", spune medicul psihiatru Gabriel Diaconu.

S-a dovedit ştiinţific că până şi decalajul de fus orar poate declanşa boli mintale, din cauza stresului pe care îl creează. Cei care călătoresc des cu avionul pe distanţe lungi, de 3 sau mai multe fusuri orare, în special către est, resimt cel mai mult efectele negative, manifestate prin depresie, fobii, atacuri de panică. La cei predispuşi genetic, şi psihoza, şi schizofrenia se pot declanşa ca raspuns la diferenţa de fus orar.

Alcoolul chiar ia minţile

"Deși alcoolismul este perceput de societate ca un viciu, cercetările moderne au evidențiat că dependența de alcool este o afecțiune cerebrală, o tulburare mintală și de comportament recunoscută medical și una dintre cele mai frecvente afecțiuni mintale în Europa. Dependența de alcool prezintă o probabilitate crescută de evoluție progresivă, tulburările asociate consumului de alcool fiind printre primele 10 boli cu impact major la nivel mondial, având consecințe grave asupra vieții persoanei dependente de alcool și a familiei sale. Strategiile terapeutice actuale, abstinența și reducerea consumului daunator de alcool oferă specialiștilor în domeniu soluții de succes pentru tratarea acestui complex de fenomene fiziologice, comportamentale și cognitive.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
18:32
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou