Ce şi cum să mâncăm în perioada verii

Ziarul Atac, 28 mai 2012, Ora 23:08

  • print
  • |
ce-si-cum-sa-mancam-in-perioada-verii-1.jpg

Săptămânalul „Atac de Maramureş" împreună cu unul dintre cei mai tineri bucătări din Baia Mare, MihaiTămaş, vă arată care este cheia unei diete perfecte în perioada verii. Dacă v-aţi săturat de kilogramele în plus sau pur şi simplu vreţi să aflaţi care este dieta perfectă în timpul anotimpului torid vă recomandăm să urmaţi sfaturile expertului nostru.

O dată cu intrarea în perioada verii, temperaturile încep să crească treptat iar organismul simte nevoia unei schimbări în alimentaţie. Căldura are un efect neplăcut, scăzând pofta de mâncare, dar şi aşa pentru o bună funcţionare a organismului trebuie să introducem în alimentaţia noastră câte puţin din cele trei categorii de nutrienţi esenţiali: grăsimi, proteine şi glucide.

Nici chiar doamnele şi domnişoare care îşi doresc să elimine din kilograme sau să păstreze o anumită greutate, nu trebuie să excludă grăsimile din alimentaţie. Grăsimile de origine vegetală sunt recomandate alături de cele provenite din peşte. Cum le distingem pe cele bune? Este vorba de grăsimile nesaturate, care le regăsim în produsele care au consistenţă moale sau chiar lichidă la temperaturi scăzute, cum ar fi în frigider. Exemplu sunt margarinele tartinabile, ori maionezele de calitate. Le mai putem găsi şi în fructele oleaginoase: seminţe, alune de pădure sau fistic.

Tot din pricina căldurii, organismul consumă destul de multă energie în procesele de adaptare care în combinaţie cu procesul de transpiraţie se pierde o cantitate mare de apă şi săruri minerale care trebuie recuperate printr-o alimentaţie sănătoasă. Mai mult, procesul de digestie este afectat de asemenea de caldură, aşadar vara avem nevoie de o alimentaţie uşoară, săracă în calorii dar bogată în lichide şi minerale.

Cerealele, de nelipsit la micul dejun

Este bineştiut faptul că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, iar o recomandare bună ar fi cerealele cu lapte sau iaurt. Acestea sunt foarte uşoare, îmbunătăţesc digestia şi conţine o cantitate mare de fibre care au un rol anticangerigen demonstrat. Vara sunt foarte bune salatele de fructe sau de legume. Acestea sunt bogate în vitamine şi minerale, asigurând principalul suport energetic şi totodată au puţine calorii. Fructele şi legumele conţin o cantitate însemnată de apă prevenind deshidratarea care se produce prin transpiraţie. Salatele de legume se pot uşor combina cu lactate şi brânzeturi care sunt bogate în calciu, conţin proteine de bună calitate. De evitat brânzeturile foarte grase, cum este caşcavalul. Cele mai bune sunt telemeaua şi urda, acestea fiind un igredient delicios şi sănătos, foarte uşor de digerat. Morcovul nu ar trebui să lipsească din alimentaţia zilnică, acesta conţine beta-caroten, protecţia naturală împotriva razelor ultraviolete. Salata de legume, poate înlocui în totalitate pâinea. Roşiile, ardeii, castraveţii, ceapa, salata verde, varza, morcovii sau ridichile asezonate cu puţin ulei de măsline şi oţet de mere pot ţine loc cartofilor, fasolei sau alte legume greu digerabile.

Salata de fructe are şi ea un rol important în buna funcţionare a organismului pe perioada verii. Nu aveţi nevoie de mare îndemână culinară pentru facerea unei salate de fructe, în care culorile, aromele şi texturile să se îmbine într-un gust răcoritor. Cel mai apreciat fruct este se pare pepenele roşu sau galben, atât pentru cantitatea ridicată de apă cât şi pentru substanţele nutritive pe care le conţine.Ţin să mai reamintesc bananele, portocalele, cireşele, afinele, zmeura, căpşunile, ananasul combinându-le foarte simplu. Fructele prin aportul de vitamina C vă întăreşte şi vă revigorează totodată contribuind la hidratarea organismului.Totuşi, nu exageraţi cu fructele, conţin un număr mare de glucide.

Supele revigorează organismul

Pentru masa de prânz supele reci au un efect racoritor şi sunt igredientul cheie pentru menţinerea temperaturii constante a organismului. Supele de roşii sau de castraveţi au puţine calorii şi este modul ideal de a-ţi începe masa de prânz. Evitaţi consumul mâncărurilor prea condimentate pe timpul verii. Alegeţi alimentele uşoare, hrănitoare cum ar fi zarzavaturile cu frunze verzi (spanac, salată), legumele cu conţinut redus de amidon (fasole verde, dovlecei, ciuperci). De amintit ar fi şi beneficiile pe care sucurile naturale, ceaiurile şi limonadele le aduc bunăstări noastre.

Ceaiurile de sunătoare, mentă, ghimbir, busuioc sunt foarte sănătoase, la fel şi sucurile naturale din grapefruit care sunt lichide cu arome plăcute. Sucul de soc este ideal în asemenea situaţii, mai ales că el reprezintă o importantă sursă de vitamina C şi săruri minerale. Pentru cei care consideră că la masă carnea este de nelipsit recomand cărnurile albe, precum puiul şi peştele pentru că sunt slabe în grăsimi saturate. Se pot prepara pe grătar alături de legume care sunt savuroase şi mult mai sănătoase pe timpul verii. La fel se poate proceda şi cu fructele, banane tăiate pe lung, coapte pe grătar şi servite cu îngheţată (degresată), rondele de ananas pe grătar stropite cu puţin rom.

Nu faceţi exces de cofeină şi alcool

De evitat vara ar fi cafelele, alcoolul, mâncărurile prăjite, carnea de porc, sosurile grase, excesul de sare, băturile carbogazoase şi pâinea albă. Toate conţin zahăr, coloranţi şi conservanţi. Actionează nociv la nivelul digestiei, sângelui, reduc nivelul de minerale şi pot provoca indigestie, să nu mai amintim cât de mult afectează zahărul silueta.

COSMIN CARP

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
08:23
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou