În România fumatul provoacă 15% din decese

Mirela Ene, 25 noiembrie 2013, Ora 10:02

  • print
  • |
in-romania-fumatul-provoaca-15-din-decese-36223-1.jpg

Tutunul cauzează anual moartea a peste 6 milioane de oameni, dintre care peste 5 milioane sunt fumători și foști fumători, și numai în România 15% dintre decese sunt cauzate de fumat (24% la bărbați și 6% la femei), informează Agenția Națională Antidrog.

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Naționale Antidrog mortalitatea prin cancer pulmonar, boală despre care 98,3% dintre adulții români știu că este provocată de fumat, aproape s-a triplat în ultimii 25 de ani.

Factorii de risc care conduc la consumul de tutun sunt: debutul timpuriu al consumului de tutun, normele sociale favorabile comportamentelor de consum, disponibilitatea produselor din tutun, atitudini și comportamente familiale permisive față de consumul de tutun, absența unor legături familiale de tip emoțional-suportiv, anturajul, fumatul pasiv care este o cauză a bolilor cardiace și a cancerului pulmonar la adulții expuși.

Totodată, specialiștii consideră că expunerea femeilor însărcinate la fumul de țigară determină o greutate scăzută a copilului la naștere. Ziua Națională fără Tutun (21 noiembrie) este marcată, în fiecare an, în a treia joi din noiembrie, printr-o inițiativă de a atrage atenția asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătății oamenilor.

"Agenția Națională Antidrog (ANA), prin intermediul centrelor sale de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, folosește acest prilej pentru a derula, la nivel național, activități de informare asupra riscurilor consumului de tutun și de formare de abilități de viață sănătoasă, precum și pentru a sensibiliza populația cu privire la necesitatea respectării cadrului legislativ care interzice fumatul în spațiile publice", se arată în comunicat.

sursa: doctorulzilei.ro

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
21:40
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou