Totul despre rinoplastie

Mirela Ene, 11 martie 2013, Ora 17:35

  • print
  • |
totul-despre-rinoplastie-29771-1.jpg

Influenţa vremii asupra stării de spirit este mereu un subiect de discuţie, însă efectele sale asupra organismului sunt încă necunoscute pentru publicul larg.

De aceea, mai ales în domeniul intervenţiilor invazive, medicii chirurgi sunt cei care recomandă pacienţilor consultarea calendarului înainte de programarea unei operaţii.

Cum se face?

Toată intervenţia durează aproximativ două ore şi se face sub anestezie generală. Nu necesită decât o noapte de spitalizare, iar în 7-10 zile, te poţi întoarce la serviciu sau la şcoală. Primul pas este acela de a îndepărta orice denivelare, orice semn, pentru a avea un profil drept.

"Operaţia constă în dezlipirea părţilor moi de pe scheletul osteocartilaginos, pentru a permite modelarea acestuia în forma dorită. Intervenţia poate fi închisă şi se realizează prin incizii în interiorul nasului care se vindecă cu cicatrice invizibile, dar şi deschisă, cicatricea fiind minoră şi situându-se la baza nasului, însă această metodă este preferată în cazul unor operaţii complexe.", indică Dr. Dan Mihail Stana.

Înainte de a stabili detaliile intervenţiei, este foarte importantă determinarea unei eventuale patologii asociate: istoric familial sau personal de sângerare prelungită, mai ales nazală, istoric de alergii, abuz de medicamente, consum cronic de aspirină. Ulterior, se va discuta măsura în care se poate interveni pentru a îmbunătăţi conturul nasului.

În cât timp se vindecă?

După încheierea intervenţiei, ţi se vor pune plasturi la nas. Vei fi nevoită să porţi plasturele o săptămână după intervenţie, pentru a-ţi proteja oasele şi a fi sigură că acestea se aşează în poziţia dorită. Noaptea, e bine să dormi aşezată pe două sau trei perne, pentru a ţine capul cât mai sus. Este posibil ca în primele două săptămâni să ai ochii înnegriţi şi faţa umflată, până când se refac oasele.

Durerea nu este, de obicei, o problemă, fiindcă îţi vor fi administrate nişte injecţii după operaţie, iar apoi vei continua cu Paracetamol. Aspirina e de evitat în această situaţie, pentru că măreşte hemoragia. De asemenea, evită să depui efort fizic însemnat, pentru a preveni o hemoragie nazală, şi nu ai voie să-ţi sufli nasul în primele zece zile. Fii foarte atentă să nu răceşti în acea perioadă, o să-ţi vină foarte greu să te abţii!

Unii chirurgi mai recomandă să nu călătoreşti cu avionul o lună după intervenţie, aşa că mai gândeşte-te dacă vrei să-ţi faci rinoplastie în ţară sau în străinătate.

Primăvara - cel mai recomandat sezon pentru rinoplastie

Un anotimp bine ales, în concordanţă cu specificul procedurii, poate grăbi perioada de recuperare sau miscora gradul de disconfort. În pragul primăverii, cea mai indicată operaţie estetică este rinoplastia.

Decizia realizării unei operaţii chirurgicale este de regulă una personală, fiind determinată de necesitatea să, dar şi de disponibilitatea temporală şi financiară a pacientului. Un factor important, dar neglijat în această ecuaţie, este perioada anului în care se realizează acesta intervenţie. Manifestările climatice sunt resimţite cu uşurinţă de corpul uman, iar dacă aceste efecte devin cunoscute, pot fi exploatate cu succes în folos propriu.

În funcţie de sezon, anumite variaţii pot avea efecte asupra stării de sănătate a pacientului, mai ales cel proaspăt operat. Organismul reacţionează diferit la acestea, depinzând de tipul intervenţiei realizate şi predispoziţiile anterioare datorate istoricului medical. În general, primăvara este în majoritatea cazurilor cel mai indicat sezon pentru procedurile invazive, din motive obiective precum perioada de recuperare postoperatorie.

"Dintre toate procedurile, cele mai avantajate de sezonul primăverii sunt rinoplastiile, deoarece temperaturile medii specifice perioadei ajută la o recuperare rapidă. Acestea fac mai puţin probabilă o vasodilataţie periferică, astfel încât edemul şi echimozele prezente se resorb cu uşurinţă, iar atelele specifice nu produc disconfort suplimentar. În plus, nasul recent operat este ferit de sensibilitatea sporita datorată temperaturilor ridicate şi radiaţiilor ultraviolete în exces.", subliniază dr. Dan Mihail Stana, chirurg estetician la Clinica Efigia.

Riscuri

Posibilele complicaţii includ sângerări, infecţii şi umflături. Există, bineînţeles, şi posibilitatea să nu-ţi placă noul tău nas, din diverse motive. De aceea, e foarte important să comunici cu chirurgul şi să-i explici în detaliu cum vrei să fie şi să-i arăţi poze cu profile de nasuri care îţi plac. E bine de ştiut că vindecarea completă durează de la o jumătate de an, la un an. în tot acest timp, trebuie să fii foarte prudentă şi grijulie cu nasul tău.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
05:11
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou