Dumitru Beianu, Cristi Miu si avortul spontan. O minoră a pierdut sarcina

Sorin Ovidiu Bălan, 9 octombrie 2022, Ora 15:21

  • print
  • |
avort-spontan-o-minora-a-pierdut-sarcina-46852-1.jpg

Dumitru Beianu s-a dat singur de gol

Unde a scăpat de sarcină una dintre minorele de la casa de copii

La conferinţa de presă pe care a organizat-o imediat după apariţia primului număr al publicaţiei noastre, preşedintele CJ Giurgiu, domnul Dumitru Beianu, a scăpat o perlă de care nu şi-a dat seama nici până în ziua de azi. În materialul în care am analizat conferinţa, am spus că a scăpat un adevăr, nu l-am menţionat care, tocmai pentru că el este de o gravitate extremă şi trebuia verificat.

Am reuşit să verificăm şi lucurile, credem noi, ar trebui cercetate de Poliţie şi Parchet, pentru a fi lămurite pe de-a-ntregul.

Spunea domnul Beianu atunci, în confernţă, referitor la faptul că două fete minore, Alexandra şi Elena, de la „căsuţa” din strada Şelari sunt gravide şi au fost duse pentru control medical ginecologic la Spitalul Judeţean de Urgenţă cu o maşină particulară, fără a se regăsi, conform regulamentului, în registrul cu bilete de voie pentru ieşirea de la orfelinat: „Tot ce este acolo este o invenţie”!

„Invenţia” asta a fost probată cu filmările care arată cum maşina le ia pe cele două fete, le duce la spital, acestea aşteaptă cam 20 de minute în faţa cabinetului de ginecologie, sunt introduse de către o asistentă, iar după aproximativ o oră şi jumătate au ieşit, au fost preluate de aceeaşi maşină şi duse înapoi la căsuţă. Deci, în această privinţă, domnul Beianu minte cu neruşinare.

Imediat însă după asta, scapă porumbelul cu perla în cioc. Mai întâi recunoaşte că la acea căsuţă sunt două minore gravide: „Sunt două fete la casă care au rămas însărcinate, una dintre ele este Alexandra, care încearcă să susţină din toate puterile acest demers.”

O minoră a pierdut sarcina

În continuarea discursului, urmează perla: „Una dintre cele două fete a pierdut sarcina”! Aşadar, la începutul lunii august, când au fost filmate cele două mergând cu maşina particulară la spital, atât Alexandra, cât şi Elena, erau însărcinate. Nu există nicio îndoială în această privinţă, pentru că au fost duse la cabinetul de ginecologie. De altfel, şi domnul Beianu recunoaşte acest lucru. Totuşi, pe 20 septembrie, când preşedintele CJ ţine conferinţa de presă, una dintre ele, Elena mai precis, pierduse sarcina, iar cea de-a doua, Alexandra, se străduia din răsputeri să o ţină. Sarcină cu probleme şi la ea. Deci, într-o lună şi jumătate, Elena a păţit necazul şi nu va mai deveni mamă.

Unde se putea întâmpla avortul 

Regulamentul căsuţei prevede ca toţi minorii care stau acolo, să nu poată ieşi în oraş decât cu bilet de voie. Acest bilet de voie nu poate fi mai lung de 2 ore, iar pe timpul verii, ora de întoarcere este maxim 22.00.

Aşadar, unde putea pierde sarcina Elena. Numai în două locuri. La căsuţă, sau, în oraş, plecată cu bilet de voie.

Dacă s-a întâmplat la căsuţă, conform regulamentului, trebuia imediat anunţată salvarea. Ori, în intervalul acesta de timp, august-jumătatea lui septembrie nu a fost făcută nicio solicitare la staţia de salvare pentru aşezământul din strada Şelari în legătură cu pierderea unei sarcini de către o minoră.

A doua varinată ar fi că Elena a pierdut sarcina în oraş, plecată fiind cu bilet de voie. Unde s-ar fi întâmplat asta exact, nu se ştie. Oricum, şi în acest caz, ar fi trebuit să fie chemată salvarea. Însă nu există nici din oraş vreo solicitare pentru salvare, ca să ia o minoră de la casa de copii pentru că a suferit un avort spontan.

Mai mult. Dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, indiferent dacă s-a petrecut la căsuţă sau în oraş, minora ar fi trebuit nu numai să fie dusă la spital, dar să şi rămână internată cel puţin două zile sub supraveghere. Ne-au confirmat asta mai mulţi medici specialişti.

Ori, minora Elena nu a fost internată în spital în acest interval de timp. Atunci, dacă a pierdut sarcina, conform declaraţiei domnului Beianu, unde s-a întâmplat asta şi cine i-a acordat ajutor medical de specialitate, că în Giurgiu cel puţin, nu există nici un document care să ateste acest lucru.

Un minor de la casa de copii, o fată de 16 ani a pierdut sarcina. Să-l credem pe domnul Beianu că a fost un avort spontan. Unde a fost ea îngrijită şi cine a constatat avortul spontan? Dacă spontan a fost.

Sorin Ovidiu Bălan

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
18:04
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou