Fiul fostului prefect de Iași, bătut cu bâta și amenințat cu pistolul

Cristian Blănuţă, 11 octombrie 2013, Ora 18:24

  • print
  • |
fiul-fostului-prefect-de-ia-i-batut-cu-bata-i-amenin-at-cu-pistolul-34861-1.jpg

Poliţiştii din cadrul IPJ Iaşi au demarat o anchetă după ce Lucian Apostol, unul dintre fiii fostului prefect şi parlamentar PSD, Neculai Apostol, patronul grupului de firme Kosarom, a fost, noaptea trecută, victima unei agresiuni.

În urma sesizării primite joi seara, prin serviciul de urgenţă 112, din partea omului de afaceri Lucian Apostol, din municipiul Paşcani, poliţiştii au demarat o anchetă, a informat Anca Vâjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

Conform sesizării, Lucian Apostol, a fost agresat de doi indivizi care aveau cagule pe faţă. În momentul când s-a întors acasă, de maşina acestuia s-au apropiat doi indivizi mascaţi care erau înarmaţi cu un pistol şi cu o bâtă. Se pare că unul dintre agresori ar fi încercat să tragă cu pistolul. În timpul agresiunii, Lucian Apostol a fost lovit în cap cu o rangă iar femeia care era cu el a fost lovită în zona toraco-abdominală.

"Din cercetările efectuate a rezultat faptul că joi, în jurul orelor 23.00, în timp ce era însoţit de o femeie, a fost agresat în curtea locuinţei de către două persoane. În urma agresiunii, bărbatul s-a prezentat la spital pentru a primi îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea acestuia. Poliţiştii au constituit un cerc de suspecţi, fiind totodată identificaţi şi audiaţi martori. Nu au fost sustrase bunuri şi nu au fost făcute ameninţări. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe, în vederea identificării autorilor şi tragerii acestora la răspundere penală", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, citat de Agerpres.

Lucian Apostol este fiul patronului grupului de firme Kosarom, Neculai Apostol. Acesta din urmă a fost prefect în perioada 2002-2003 şi senator PSD în perioada 2004-2008.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
03:22
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou