Sighișoara se revoltă

Dan Alexandru, 19 decembrie 2023, Ora 21:54

  • print
  • |
sighi-oara-se-revolta-48086-1.jpg

Sighișoara se revoltă

La data de 17.12.2023 în Municipiul Sighișoara a avut loc o manifestație spontană a locuitorilor acestui municipiu, care și-au exprimat nemulțumirea și revolta față de o decizie apreciată a fi incorectă, a domnului Ioan-Iulian SÎRBU primarul Municipiului Sighișoara.

În 18.12.2023 această zi s-a încheiat mandatul doamnei dr. TANASZI Sarolta de manager al Spitalului Municipal Sighișoara.

Despre activitatea ei ca manager, eficiența acesteia și seriozitatea cu care și-a îndeplinit atribuțiile de manager se pot scrie multe lucruri frumoase, însă este deosebit de important faptul că nu există vreun motiv pentru a se scrie un singur lucru urât, activitatea acesteia fiind una exemplară și apreciată de cetățenii cărora unitatea medicală condusă de ea le-a asigurat prestații medicale.

Asistența medicală este unul dintre indicatorii calității vieții, motiv pentru care este foarte important ca Spitalul Municipal Sighișoara să poată asigura la un nivel cât mai ridicat necesarul de prestații medicale al populației municipiului și al celei din localitățile arondate la acesta iar pentru aceasta calitatea managementului unității este esențială.

În contextul menționat, având în vedere calitatea deosebit de bună și apreciată a activității manageriale a doamnei dr. TANASZI Sarolta și că autoritățile și instituțiile administrației publice, precum și personalul din cadrul acestora au obligația de a urmări satisfacerea interesului public înaintea celui individual sau de grup, era de așteptat ca ea să fie desemnată pentru continuarea activității în funcția de manager al Spitalului Municipal Sighișoara.

Asta însă dacă se urmărește satisfacerea interesului public al locuitorilor Municipiului Sighișoara și al celor din localitățile arondate la această unitate medicală.

Conform informațiilor care au apărut în spațiul public, opinia domnului Ioan-Iulian SÎRBU primarul Municipiului Sighișoara, este diferită de cea exprimată de către locuitorii municipiului și care este argumentată în mod corespunzător din punct de vedere al interesului public, acesta numind în mod netransparent și generator de suspiciuni rezonabile un manager interimar, altul decât dr. TANASZI Sarolta.

Despre motivele pentru care a luat o asemenea decizie, pot fi și au fost făcute numeroase speculații care nu îi sunt favorabile domnului primar, decizia sa, cel puțin neinspirată, generând reacții de revoltă în rândul locuitorilor Municipiului Sighișoara care au formulat aprecieri pozitive pentru competența profesională a doamnei dr. TANASZI Sarolta și pentru atitudinea corectă pe care a avut-o în relațiile cu beneficiarii prestațiilor medicale asigurate la unitatea pe care a manageriat-o.

Multe dintre aprecierile formulate de către participanții la manifestație, la adresa domnului primar Ioan-Iulian SÎRBU, nu pot fi reproduse, dar ele sunt fundamentate pe neîncrederea în corectitudinea deciziei de a numi în funcția de manager interimar al Spitalului Municipal Sighișoara, a unei persoane cu merite și expertiză incerte, în loc să fie prelungit mandatul unui manager care este apreciat a fi unul dintre cei mai performanți la nivel national și care are o reputație, apreciere și susținere deosebit de bune în cadrul comunității sighișorene.

Despre motivele pentru care s-a procedat la modul descris, protestatarii nu au exclus ca decizia primarului să fie motivată inclusiv de considerente discriminatorii de natură etnică și de gen, după cum nu au exclus ca ea să fie motivată de obținerea unor foloase necuvenite, cel puțin pentru una dintre părți.

La acest moment este cert că decizia primarului Municipiului Sighișoara, care a reușit să îi revolte pe mulți dintre cei care i-au acordat votul, nu este justificată și justificabilă, iar nemulțumirea locuitorilor este la un nivel ridicat.

Pentru a se preveni producerea vreunei situații care să nu poată fi gestionată ori să accentueze starea de nemulțumire și revoltă a sighișorenilor, ședința Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Sighișoara, planificată a avea loc la 18.12.2023, a fost sabotată de către unii dintre membrii acestuia.

Motivele pentru care s-a procedat în acest mod pot fi doar presupuse la acest moment, însă în mod sigur ele au avut ca efect o rară acțiune de revoltă împotriva practicii discreționare a unui primar de a lua decizii pe care nu le poate justifica.

Pentru a avea o posibilă explicație a modului de a acționa în mod discreționar, este de menționat că domnul primar Ioan-Iulian SÎRBU are trecut P.S.D.-ist, la fel ca și actualul manager interimar al Spitalului Municipal Sighișoara.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
08:06
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou