SPIONAJ SUA - GERMANIA. Obama știa din 2010 că Merkel e ascultată

Cristian Blănuţă, 27 octombrie 2013, Ora 16:06

  • print
  • |
spionaj-sua-germania-obama-tia-din-2010-ca-merkel-e-ascultata-35256-1.jpg

Preşedintele SUA, Barack Obama, a fost informat din anul 2010 că serviciile secrete americane interceptau comunicaţiile cancelarului Angela Merkel, dar nu a oprit operaţiunea, afirmă un oficial de rang înalt din cadrul Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională, citat de Bild.

Potrivit unei surse guvernamentale germane, Barack Obama i-a prezentat scuze Angelei Merkel în timpul conversaţiei de miercuri, preşedintele SUA argumentând că nu ştia de activităţile de interceptare, relatează BBC.

Dar o sursă din cadrul NSA a declarat duminică pentru publicaţia germană Bild că directorul Agenţiei, Keith Alexander, l-a informat personal pe Obama în 2010 despre operaţiunile de interceptare a Angelei Merkel.


"Obama nu a oprit operaţiunea, ci mai degrabă a permis să continue", a declarat oficialul de la NSA.
Barack Obama ar fi recunoscut că serviciile secrete americane au interceptat comunicaţiile Angelei Merkel, explicând că nu a ştiut despre această situaţie care ar fi început în 2002, cu trei ani înainte ca Merkel să devină cancelar, afirmă surse citate de publicaţia Der Spiegel.


Biroul cancelarului german a comunicat miercuri că există informaţii că telefonul mobil al Angelei Merkel a fost interceptat de serviciile secrete americane. În acest context, cancelarul german l-a sunat miercuri pe preşedintele SUA, Barack Obama, pentru a cere clarificări.

 

"Cancelarul i-a transmis preşedintelui Obama că, dacă informaţiile se vor confirma, această situaţie este total inacceptabilă", a declarat purtătorul de cuvânt al cancelarului german. Ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, a cerut clarificări "totale şi sincere" în legătură cu presupusele activităţi americane de interceptare a telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel.

 

"Aşteptăm să se facă lumină, în mod total şi sincer" în acest caz, a declarat Westerwelle, după convocarea ambasadorului american din Berlin.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
00:57
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou