Belu și Bitang au plecat de la lotul național de gimnastică

Cristian Blănuţă, 11 noiembrie 2013, Ora 14:33

  • print
  • |
belu-i-bitang-au-plecat-de-la-lotul-na-ional-de-gimnastica-35802-1.jpg

Mariana Bitang şi Octavian Belu au decis să părăsească lotul naţional de gimnastică feminină al României. Cei doi şi-au strîns lucrurile, au predat camerele şi au plecat de la Izvorani.

"Da, am plecat de la lot. Eu şi Belu suntem în discuţii cu federaţia şi cu ministerul pentru a stabili noi coordonate privind colaborarea pe viitor", a declarat Mariana Bitang pentru GSP. Bitang şi Belu condiţionează întoarcerea de aprobarea unui proiect care vizează revitalizarea gimnasticii româneşti.

Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR, nu ştia despre plecarea celor doi: "Eu am fost acolo de vreo trei ori şi nu ne-am întâlnit niciodată şi nici nu am mai vorbit cu ei după Campionatele Mondiale".
Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, ştie însă despre plecarea celor doi antrenori: "Suntem în discuţii cu ei, trebuie să ne lămurim asupra unor aspecte".

Revenirea lui Bitang şi Belu la lotul olimpic este condiţionată de antrenori de aprobarea unui proiect care vizează resuscitarea gimnasticii româneşti, care să pornească de la selecţie.


Octavian Belu şi Mariana Bitang, cei mai medaliaţi antrenori din istoria gimnasticii româneşti, au trecut la conducerea lotului olimpic la începutul anilor '90. Belu a devenit principal în 1990, deşi se afla în colectivul de antrenori încă din 1981, iar Bitang s-a alăturat în 1993.

 

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
19:53
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou