Best Dental

Câți ani de minciună mai avem de ispășit până ne „purificăm”?

Pavel Roman, 5 aprilie 2015, Ora 14:14

  • print
  • |
cati-ani-de-minciuna-mai-avem-de-ispa-it-pana-ne-purificam-46235-1.jpg

Exploatarea naivului de către șmecher continuă să rămână principala sursă a diferențierii sociale în România. Din nefericire pentru naivii ce formează grosul societății, numărul șmecherilor tinde să se înmulțească într-un asemenea hal încât vor sufoca societatea, incapabilă să mai păstreze echilibrul dintre cei ce produc și cei ce profită. Dacă în perioada comunistă numărul șmecherilor era controlat, existând organigrame cu număr limitat de posturi, astăzi numărul șmecherilor nu mai este îngrădit fiind concurență liberă, fiecare grupare, numită partid sau grup criminal organizat, având locuri nelimitate.

Acceptând adevărul absolut, respectiv că bunăstarea este asigurată de plusvaloare, iar plusvaloarea se realizează exclusiv prin muncă și prin creație, locul șmecherului este, evident, în afara ecuației realizării plusvalorii, pentru că șmecherul nu participă la crearea plusvalorii ci doar a împărțirii. In România - o țară cu „circuitele" inversate în acest sens -, șmecherul e la pupitrul existenței, atât de bine înfipt, încât pare contopit cu peisajul, de parcă societatea n-ar putea exista fără el. Deși nu participă la nimic concret, a avut grijă ca prin mecanisme perverse inventate și implementate, să-și asigure prim-planul în toate comisiile, juriile, comitetele, unde se decide soarta tuturor, creându-și, artificial, aura de indispensabil, în lipsa căruia societatea s-ar prăbuși.

Șmecherul, în România a înlocuit valoarea, competența, profesionalismul, integritatea morală, cu surogate bazate pe viclenie, dovedind că munca și conștiința nu sunt garanții ale reușitei, din contra, că „cine muncește n-are timp să câștige". O deviză înscrisă pe balzonul fiecărui șmecher politic parvenit, care a demonstrat, definitiv, că plusvaloarea nu e a celor ce o realizează ci a celor ce o însușesc.

Că suferim de imoralitate cronică, de lene și dorință de parvenire prin orice mijloace și că aceasta este cauza generală a ascensiunii șmecherului, e o certitudine. Nenorocirea e că imoralitatea a devenit caracteristică și „păturii" (stupidă expresie comunistă) intelectuale. Melanjul dintre imoralitate și intelectualitate a creat monstrul uman perfect: șmecherul intelectual. O specie evoluată, dotată perfect și adaptată condițiilor sociale, capabilă să se metmorfozeze în orice circumstanțe și condiții, să se plieze momentului, să manipuleze eficient și să deposedeze proprietarul de drept de plusvaloarea creată încât să primească și mulțumiri de la acesta pentru că l-a deposedat (cum e cazul celor care fură milioane de Euro de la cetățen după care fac acte de caritate cu banii furați, pozând în filantropi).

Iar dacă societatea, în ansamblul său, se raportează, în evoluție, exclusiv la concurența valorilor, care, indiferent de jaloane și intervenții forțate, în timp, sparge toate barierele neconvenționale (într-o societate condusă de capital numai un cretin se poate opune progresului), șmecherul intelectual, școlit în aspra concurență a pustiului moral și-a creat nișele anticoncurență prin care se strecoara către ținta oricărui individ normal: împărțirea plusvalorii.

Indiferent cât s-ar stădui să ascundă adevărul, în Romănia, nișa anticoncurență a valorilor, cea care permite șmecherului să parvină fără muncă și valoare, strecurându-se pe lânga normalul evoluției, este așa zisa clasă politică, o umbrelă care adună nulitățile umane și le etichetează fals ca valori, promovându-le forțat printr-un culoar lipsit de jaloane și filtre valorice. Astfel, pseudo-valori, netrecute prin filtrul evoluției, ci strecurate pe lângă mecanismele adevărate de selecție socială, ajung să ne influențeze destinul.

Principalul instrument în arsenalul șmecherului, pentru a-și menține locul privilegiat în societate, este minciuna. Fără minciună șmecherul ar deveni un tip de duzină, obligat sa-și ocupe locul hărăzit de Dumnezeu în societate, undeva la periferie, corespunzător acumulărilor reale. Or, pentru a evita concurența reala și examenul normalității, șmecherul a transformat minciuna în filosofie și într-un mod al existenței, impunând-o ca pe o virtute. Pentru șmecher minciuna a devenit precum oxigenul, adică chintesența existenței. Transformată într-o artă (diplomație), minciuna face diferența între a fi sa a nu fi. Și cine n-o stăpânește este "condamnat" să supraviețuiască din valoare, rezumându-se a fi cine este cu adevărat.

Parcă subiecți ai unui război psihotronic, suntem predestinați să fim cobaii unui experiment infinit a ceea ce înseamnă dictatura minciunii în societate. O dictatură care nu numai care nu se mai termină ci a deformat și genetic fondul uman, pervertidu-i ADN-ul, încât, în urma îndoctrinării, a rezultat un specimen, așa zis ortodox practicant, un fel de rebut uman cu softul normal înlocuit de unul creat artificial, virusat definitiv cu minciună. A fi, fără minciună, în România, a devenit sinonim cu miracolul.

Pare paradoxal dar adevăratul război în România se dă între șmecherii ce-și mențin privilegiile și poziția prin miciună și cei ce vor o lume normală în care adevărul, valorea și concurența reală să dicteze. Ne-am revoltat împotriva comunismului? Nu! Ne-am revoltat, se pare, împotriva privilegiilor celor ce-și spuneau comuniști, nu pentru că uram comunismul ci pentru că eram invidioși pe modul lor de viață. Am vrut capitalism? Ce știam noi despre capitalim ? Ce știam despre selecția valorilor pe bază de inteligență? Ce știam noi despre concurență reală, în care nu e loc de erori și de rateuri, iar cine speră ca se poate strecura, dispare? Nimic! Am crezut că e suficient să alungăm comuniștii și gata, vom trăi ca ei sau ca cei din Occident! Și ne-am trezit, trădați de ADN-ul lenii, minciunii și hoției, într-un vid al mecanismelor și a regulilor și în loc să-l umplem cu ce era normal, adică cu valoare promovată de o concurență liberă, l-am umplut cu o nouă dictatură, a șmecherilor mincinoși, cărora le închinăm ode și pe care-i transformăm în modele. Și ne mirăm că într-o astfel de societate, primitivă moral, adevărul și morala sunt prigonite? Și ne mirăm că între cei ce spun adevărul și clasa politică, respectiv crima organizată - promotori ai minciunii, există un război de care pe care, cu pumni în gură și lovituri sub centură, în care, de regulă, câștigători sunt mincinoșii, ce copleșesc numeric armata adevărului?

De douăzecișicinci de ani clasa politică ne demonstrează că minciuna și manipularea prin minciună n-are limite și că s-au apropiat de perfecțiune. Suntem furați și manipulați constant, de șmecherii politici, iar când se cer explicații, ni se oferă minciună, minciună și iar minciună, cosmetizată, brută, cu forța sau pervers, în funcție de nivelul de percepție. Și când se insistă, se trece la corecții de toate tipurile posibile, iclusiv utilizându-se justiția care este silită să apere „onoarea" șmecherilor, hoților și mincinoșilor și să dea câștig de cauză imoralității. S-a ajuns până la terorizarea celor care spun adevărul până la amenințări cu privarea de libertate sau chiar cu privarea de libertate.

De fiecare dată când credeam ca mai mult nu se poate, pepiniera politică ne-a contrazis. Am zis că Iliescu, școlit la facultățile de minciună comuniste, care credeam ca atinseseră limitele maxime, e apogeul. Ne-am înșelat ! A venit Constantinescu, cu trupa de familie a lui Diaconescu și o grupare de oportuniști ce ne-au arătat ca Al Capone a fost pionier. Apoi a venit Năstase, șmecherul intelectual, fără scrupule, care ne-a ars la buzunare, diplomatic și cu zâmbetul pe buze, instaurând cea mai perversă formă de dictatură a șmecherului școlit și cea mai eficientă mafie politică ce putea exista la acel moment. Apoi, păstrând esența și mecanismul implementat de Năstase, dar schimbând sau preluând păpușarii și-a făcut loc pe scena Băsescu, care, sub masca formală întăririi justiției, a consolidat crima organizată, permițându-i să subordoneze și controleze toată administrația publică și să facă din servicii grupuri de crimă organizată în slujba lor. In final (sper că ultimul din lunga dinastie a minciunii), ne-am procopsit cu Ponta, un produs ce înglobează toate „acumulările" imorale iliesco-diaconisto-năstăsio-băsiste, care a dus minciuna pe culmi nebănuite, de-am ajuns să ne programăm la psihiatrii ca să ne convingem dacă nu cumva suntem într-o lume paranormală și noi nu știm.

Ca un tartor al minciunii, înconjurat de discipoli fideli, precum Gelu Diaconu (care, cu execuția bugetară în față, la luna februarie 2015, susține că trei miliarde de lei înseamnă un miliard de Euro!!??, adică prosteală în direct), Vâlcov, Fenechiu, Rușanu, Chițoiu și alte exemple elocvente ale triumfului șmecherului intelectual imoral, Ponta ne tratează ca pe o turmă bezmetică de proști sadea, obligată să înghită toate mizeriile imorale generate de sindromul patologic de care suferă toți: minciuna. Cred că pentru Ponta și cei din jurul său a spune adevărul e sinonim cu autoflagelarea, iar a recunoște erorile e mai grav decât spovedania în fața preotului. Aroganța, îngâmfarea și tupeul „arianului" ce se confundă cu Ludovic al IV-lea, atunci când se crede statul („să-mi plătiți taxele și impozitele!" - prerora premierul, de parcă el este statul și nu cetățeanul jumulit) spun totul despre dedublarea șmecherului oportunist propulsat de conjunctura defecțiunii istoriei, unde este.

Ultima ispravă a cuplului Ponta-Diaconu, de tratare a României ca o populație de imbecili, e asmuțirea ANAF împotriva supraviețuitorului buticar român în războiul cu marile corporații occidentale, justificându-și mizeria prin decretarea micii ciupeli fiscale, ca fiind evaziunea de proporții, ce amenință siguranța națională. Câtă nesimțire, aroganță și tupeu la acest om ! Chiar crede că românul este atat e tâmpit să înghită o astfel de gogoașă ? Din opt miliarde de Euro furate de mafia protejată de guvern (firmele en-gros, producătorii de bunuri alimentare, corporațiile multinaționale și marile retailuri comerciale), anual, din TVA (din care cel puțin un miliard revine clasei politice, fapt ce se vede clar în ultima perioadă de activitate a DNA), chiar dacă toți comercianții ar da bon fiscal pentru toate produsele, s-ar recupera maxim 300-400 milioane de lei, adica nici 5% din adevărata hoție și mai puțin de jumătate din cât revine clasei politice a șmecherilor oportuniști și profitori. Restul se fură de către intermediarii, en-gros, prin firme tip „fantomă", care nu sunt obligați, prin lege, să emită bon fiscal și care sunt protejați de Guvernul Ponta (și nu numai) să continue jaful României, ca și cum ar fi ceva firesc și normal. Și deși are soluția la îndemână și poate bloca furtul a opt miliarde de Euro anual, introducând metota simplificată de colectare a TVA, adică prin taxare inversă, Ponta și Diaconu se fac că nu percep efectele benefice ale acestei metode, că n-o înțeleg sau că n-ar fi viabilă și nici nu iau în calcul o astfel de variantă. Oare de ce ? Ce poate impiedica statul să opească furtul, dacă nu mafia și crima organizată?

Toți specialiștii și cei implicați în comerț și cei din finanțe, cunosc faptul că, comercianții detailiști (buticari sau marii retaileri, nu contează) nu plătesc TVA colectată de la populație, pe bon fiscal, statului, așa cum, pervers și ipocrit, insinuează Ponta, ci furnizorilor de marfă, furnizori care intercalează, între producator si detailist, firme tip "fantomă", prin care sustrag TVA colectată de detailist. Acest mecanism, care n-are nici o legătură cu casa de marcat fiscală și cu adaosul comercial al buticarului, nu vrea să-l distrugă Ponta, ci, din contra, deliberat, îl întreține, devenind, în fapt, atât pentru el cât și pentru Diaconu, scopul guvernării. Iar acțiunea concertată împotriva buticarului, este mai mult decât perversă, pentru că, cu cât buticarul va încasa mai mult TVA, cu atât valoarea TVA sutrasă de en-grosist va fi mai mare, pentru că nici buticarul nu plătește TVA la bugetul de stat (decât pentru valoarea adaugată, adică pentru 5-10% din total valoare), ci la furnizorii de marfă, ce vând marfa pe factură nu cu bon fiscal și care fură 80% din TVA prin firme tip „fantomă”, după ce-l colectează de la detailist. În aceste condiții, întrebarea e: Ce-a realizat, totuși, Ponta prin cruciada antibuticar și tombola bonurilor fiscale? Nu cumva mai multă TVA colectată de mafie și nu de stat?

Eliminând ipocrizia și Ponta și Diaconu știu că, din cele opt miliarde de Euro furate anual, în cazul colectării TVA de la populație de către crima organizată, maxim 5% poate fi fraudată de buticari. Restul este sustrasă de către en-grosiști, în complicitate cu marile retailuri. Și totuși, cu tupeu, Ponta se face că nu știe realitatea și declară buticarul român dușmanul numărul unu al fraudei fiscale. Chiar așa? Subit, după ce în urmă cu doi ani, când avea nevoie de voturile sale, îl considera victima abuzurilor Gărzii Financiare (asmuțită tot de clasa politică împotriva buticarului), acum, când clica lui Ponta s-a mutat în barca selectă a parveniților, buticarul a redevenit subiect și atentator la siguranța națională. Chiar așa să fie? Chiar or fi cele 300 - 500 milioane lei, cât fură buticarul (conform estimărilor lui Ponta și Diaconu) mai mult decât opt miliarde de Euro? Având în vedere talentul primului ministru de a manipula adevărul, se pare că da.

Însă comparând frauda fiscală a buticarului, de maxim 300 - 500 milioane lei anual, cu cele opt miliarde Euro sutrase de crima organizată din colectarea TVA, cu "cadoul" făcut de Ponta către „KazMunaiGaz”, în valoare de peste 600 milioane dolari și cu prelungirea contractului de redevența petrolieră cu „OMV”, ce a mai adus o gaură României, de vreo trei sute de milioane de Euro, chiar am pierdut simțul proporțiilor cu privire la cine fraudează, totuși, România și care naiba sunt prioritățile antifraudă ? Nu cumva chiar trăim în paranormalul minciunilor lui Ponta și Diaconu? Adică prioritar e „oul" nu „boul"! 

 

 

 

EDITORIAL

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

Ce se întâmplă azi în România nu sunt accidente și nici întâmplări banale. Este efectul disoluției autorității publice, prin politizarea și, implicit, mediocrizarea profesională a administrației publice. O administrație infestată de sistemul clientelar, servil, controlată politic până la cel mai m ...

ziare

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
12:45