Cauzele ruseşti ale deraierilor feroviare

Este puţin probabil ca A.P. Cehov (1860-1904) să fi avut informaţii despre evenimentul feroviar, din ultimele zile, când a scris schiţa “Răufăcătorul”. Medic, de meserie, el nu ar putea fi considerat un specialist în probleme legate de terasamente, cai ferate, deraieri… ca ministrul Berceanu, sau ceilalţi oameni de ştiinţă, sau lideri sindicali, care şi-au dat părerea cu seriozitate şi îngrijorare, în ultima vreme. A.P. Cehov cunoştea, însă, sufletul omenesc şi tot ce este legat de acesta.
Citind schiţa “Răufăcătorul” oricine îmi va da dreptate şi va zâmbi în legătură cu valurile de incompetenţă şi manipulare, pe care le-a făcut Acceleratul 1692, care circula pe ruta Timişoara Nord - Bucureşti Nord, după ce a deraiat între staţiile Banu Mărăcine – Malu Mare, la circa zece kilometri de Craiova. Sau un vagon al trenului rapid 661, care face legătura între Bucureşti şi Iaşi.

Răufăcătorul

de Anton Cehov

În faţa judecătorului de instrucţie stă un mujic mic de stat, numai piele şi os, în rubaşcă de pânză groasă şi nădragi peticiţi. Obrazul lui năpădit de peri şi ciuruit de vărsat, ochii ce abia i se văd sub sprâncenele stufoase, pleoştite, exprimă un soi de asprime posacă. Pe cap are o claie încâlcită de păr, care îi dă aerul unui păianjen înfuriat. E desculţ.

Denis Grigoriev! - începe judecătorul de instrucţie. Vino mai aproape şi răspunde la întrebările mele. În ziua de şapte iulie, paznicul de cale ferată Ivan Semionov Akinfov, trecând dimineaţa pe linie, în dreptul verstei 141, te-a găsit deşurubând o piuliţă din cele cu care sunt fixate şinele de traverse. Uite piuliţa... Din pricina ei te-a şi arestat.

Recunoşti? Aşa a fost? Ce să fie?
Aşa s-au întâmplat lucrurile, cum le declară Akinfov?
Apăi da.
Bine, dar... piuliţa asta, ce voiai să faci cu ea?
Ce să fie?
Ia mai lasă pe "ce să fie" şi răspunde la întrebare: pentru ce deşurubai piuliţa?
De-aia, că dacă n-aveam nevoie de ea, n-o deşurubam, spune cu glas răguşit Denis, uitându-se chiorâş în tavan.
Şi ce nevoie ai avut de piuliţă, aşa, deodată?
Cum, ce nevoie? Păi noi le punem greutate la undiţă...
Care "noi"?
Noi, cei din sat.... Adică mujicii din Klimovka.
Ascultă, omule, mie să nu-mi faci pe prostul! Vorbeşte pe şleau! Ce-i povestea asta cu greutatea? N-are rost să spui minciuni!

N-am minţit de când m-a făcut mama, aşa că n-o să mă apuc să mint tocmai acum, mormăie Denis clipind din ochi. Păi spuneţi şi dumneavoastră, înălţimea voastră, se poate fără greutate? Dacă agăţi un peştişor viu sau o râmă de cârligul undiţei, cum vreţi să se ducă la fund fără greutate? Auzi că mint..., zâmbeşte el dispreţuitor. Doar n-are peştişorul ăla pe dracu' în el, să prindă peştele cel mare, dacă rămâne la faţa 91 apei! Bibanul, ştiuca şi mihalţul stau la fund. Dacă momeala pluteşte deasupra, apoi cine s-o apuce? Doar vreun avat, şi ăla arareori... La noi în râu nu-s avaţi... că lor le place în ape mai întinse.

Şi de ce îmi vorbeşti tu mie acuma de avaţi?
Păi dumneavoastră m-aţi întrebat! La noi şi boierii tot aşa pescuiesc. Nici măcar un copil nu s-ar apuca să pescuiască fără greutate. Fireşte, unul care habar n-are s-ar duce la pescuit şi fără greutate. Că prostul tot prost rămâne.

Prin urmare, spui că ai deşurubat piuliţa pentru a face din ea o greutate?
Apăi cum! Doar nu ca să joc arşice cu ea!
Dar pentru greutate puteai să iei o bucată de plumb, un glonte... un cui....
Plumb nu găseşti pe toate cărările; trebuie să-l cumperi, iar cuiele nu-s bune pentru asta. Nici că se poate ceva mai potrivit decât o piuliţă... E grea şi are gaură.
Iar faci pe prostul! Parcă te-a lovit careva cu leuca sau ai căzut în cap! Nu înţelegi ce urmări putea să aibă această deşurubare, nătărăule? Dacă paznicul nu ar fi fost cu ochii în patru, ar fi putut deraia un tren, ar fi murit oameni! Şi numai tu i-ai fi omorât!

Ferească Sfântul, Înălţimea voastră! De ce să-i omor? Doar nu suntem păgâni sau răufăcători! Slavă Domnului, am trăit o viaţă de om şi nu numai că n-am omorât pe nimeni, dar nici nu m-am gândit vreodată la aşa ceva... Izbăveşte-mă şi miluieşte-mă, Maică Precistă... Se poate una ca asta!
Tu de ce crezi că se produc accidentele de cale ferată? Se deşurubează două-trei piuliţe - şi gata accidentul!

Denis zâmbeşte zeflemitor şi se uită cu ochi îngustaţi, neîncrezători, la judecătorul de instrucţie.
Oare?! De câţi ani tot deşurubează satul piuliţe şi ferit-a Sfântul să se fi întâmplat ceva, iar dumneavoastră îi tot daţi zor cu deraierea... şi cum că aş fi vrut să omor oameni... Dac-aş fi scos o şină sau, să zicem, aş fi pus o bârnă de-a curmezişul liniei, ei, atunci poate că s-ar fi răsturnat trenul, dar aşa... Ptiu! O piuliţă!

Dar înţelege, omule, că piuliţele prind şinele de traverse!
Asta o ştim şi noi... că de-aia nu le deşurubăm pe toate... mai şi lăsăm din ele... O facem şi noi cu socoteală... pricepem şi noi câte ceva.
Denis cască şi îşi face semnul crucii peste gură.
Anul trecut un tren a deraiat chiar prin locurile acestea, spune judecătorul de instrucţie. Acum înţeleg ce a fost....

92 Ce să fie?
Spun că acum înţeleg de ce a fost accidentul anul trecut. Da, da, acum înţeleg!
Păi de aceea sunteţi dumneavoastră cu carte, ca să le înţelegeţi pe toate, binefăcătorilor... A ştiut Dumnezeu cui să dea minte.. Aşa că dumneavoastră aţi şi judecat cum şi ce, nu ca paznicul care, deh, e tot mujic, n-are minte, te înhaţă şi te târâie după el... Fiindcă dacă-i mujic, are şi minte tot de mujic... Mai însemnaţi acolo în hârtii, Înălţimea voastră, că mi-a tras şi doi pumni peste gură şi unul în piept.
Când s-a făcut percheziţie la tine, s-a găsit încă o piuliţă... Din ce loc ai deşurubat-o pe aceea şi în ce împrejurare?

Vorbiţi de piuliţa care era sub lădiţa cea roşie?
Nu ştiu unde o ţineai, dar ştiu că a fost găsită la tine. Când ai deşurubat-o?
N-am deşurubat-o eu, mi-a dat-o Ignaska, băiatul lui Semion-Strâmbul. Vorbesc de aia de sub lădiţă, că pe aia din curte, din sanie, am deşurubat-o cu Mitrofan.
Care Mitrofan?

Mitrofan Petrov... N-aţi auzit de el? Face năvoade şi le vinde boierilor. Lui îi trebuie multe piuliţe, nu glumă. Vreo zece bucăţi de fiecare năvod...

Ascultă... Articolul 1081 din Codul penal spune că, pentru oricare deteriorare a liniei ferate, făptuită cu premeditare şi care poate să primejduiască circulaţia trenurilor pe respectiva linie, vinovatul care a ştiut că drept urmare a faptei sale se va produce un accident... Iar tu ai ştiut! Recunoaşte! Căci nu se putea să nu ştii la ce duce această deşurubare... Vinovatul este condamnat la muncă silnică.
Sigur, dumneavoastră cunoaşteţi mai bine... Noi suntem oameni neştiutori... Ce pricepem noi?
Pricepi totul! Atât că minţi şi te prefaci că nu pricepi.

De ce să mint? Întrebaţi în sat dacă nu mă credeţi... Numai obleţul se prinde fără greutate la undiţă, şi chiar şi peştişorii cei mai mici, bunăoară porcuşorul, nu se lasă ademeniţi dacă n-ai greutate la undiţă.
Şi de avat nu mai spui nimic? zâmbeşte în batjocură judecătorul de instrucţie.
Avat nu se prea află pe la noi... Dacă laşi undiţa drept deasupra apei, cu un fluture pe cârlig, poţi prinde un clean, dar asta rar de tot.

Acum lasă vorba...

Se aşterne tăcerea. Denis se mută mereu de pe un picior pe altul, se uită la masa cu postav verde şi clipeşte des, ca şi cum în faţa lui n-ar fi postav, ci ar străluci soarele.
Judecătorul de instrucţie scrie repede.
93 Pot să plec? întreabă Denis după un timp de tăcere.
Nu. Sunt silit să te pun sub pază şi să te trimit la închisoare.
Denis deschide ochii mari şi, ridicându-şi sprâncenele stufoase, priveşte întrebător spre magistrat.
Adică cum la închisoare? N-am vreme, Înălţimea voastră, că trebuie să mă duc la târg; am de luat de la Egor trei ruble pentru grăsime...

Taci din gură, că mă impiedici să scriu.
La închisoare? Dacă aş fi făcut ceva, mai înţeleg, dar aşa... din senin... pentru ce?
Nici n-am furat, nici nu m-am bătut cu nimeni... Iar dacă aveţi vreo bănuială pentru rămăşiţa aia de dare, apoi să nu credeţi ce spune primarul... Întrebaţi-l pe domnul membru permanent al zemstvei... că primarul, ca să vorbim drept, nu ştie de frica sfintei cruci.
Ţi-am mai spus să taci!

Păi, eu tac..., bolboroseşte Denis. Da' vezi că primarul a-ncurcat socotelile... Pot să jur pe ce am mai scump. Suntem trei fraţi: Kuzma Grigoriev, adicătelea, Egor Grigoriev şi eu, Denis Grigoriev...
Nu pot să scriu din pricina ta!.... Hei, Semion! strigă judecătorul de instrucţie.
Luaţi-l!

Suntem trei fraţi, mormăie Denis, în timp ce doi jandarmi zdraveni îl înşfacă şi îl scot din cameră. Un frate nu-i vinovat de ce fac ăialalţi... Dacă Kuzma nu plăteşte, înseamnă să răspundă Denis... Halal judecată! A murit răposatul nostru boier, generalul, fie-i ţărâna uşoară, că altfel vă arăta el vouă, judecătorilor.... Judecata trebuie făcută cu pricepere, cu socoteală, nu aşa. Poate să pună să te bată şi cu nuiele, da' să ştii pentru ce, să ştii că-i pe bună dreptate...