Ce-ţi doresc eu ţie...

Acum, când ecourile festivist-politicianiste stârnite cu ocazia Zilei Naţionale a României s-au stins deja, poate că a sosit momentul să facem şi o analiză pertinentă a ceea ce a însemnat şi înseamnă această sărbătoare, cum e percepută de către români şi, eventual, cum ar trebui să fie. Dacă lăsăm de-o parte faptul că elevul de liceu e de părere că nu a mers la şcoală joia trecută pentru că, într-o zi de 1 decembrie, prin 1900, toamna, Mihai Viteazu i-a bătut pe turci cu 2-0, după prelungiri şi executarea loviturilor de la 11 metri şi dacă scădem parada şi depunerile de coroane trase la xerox după 23 august, plus emisiunile festiviste ale televiziunilor, descoperim, cu uimire, că nu mai rămâne nimic.
Dar să le luăm pe rând, de la „ziua de muncă" a autorităţilor, mai ales a celor de la cel mai înalt nivel şi până la „ziua liberă" a celui din urmă român.

Şeful statului, miniştrii, preşedinţii de consilii judeţene, primarii, gradele superioare şi inferioare din instituţiile militarizate ale ţării s-au îndeletnicit, până puţin după prânz, cu defilări, coroane, steguleţe, saluturi, onoruri, zâmbete la camerele de luat vederi şi altele, asemenea, din acelaşi registru. După aceea au fugit să-şi trateze rebegeala acumulată, cu ţuică fiartă, mici, cozonac şi ce mai obişnuieşte omul să consume la ceas de sărbătoare, chiar dacă pică în post.

Armata, Poliţia, SPP-ul, Jandarmeria şi toţi ceilalţi au scos de la naftalină tot ce aveau mai nou, mai frumos vopsit şi mai de efect, să vadă contribuabilul pe ce se duc banii pe care-i dă prin cele 1001 de taxe şi impozite. Până şi Lotusul împrumutat Poliţiei române pentru un an a defilat, la loc de cinste. De fapt, chiar a deschis „procesiunea" poliţiştilor. Poate că mai corect ar fi fost să fie aduse câteva dacii rablagite, fără benzină, să înţelegem de ce ne-au năpădit interlopii, alte câteva TAB-uri străvechi, fără blindaj corespunzător, să vedem de ce ne mor militarii prin Afganistan, ambulanţe şi maşini de luptă ale pompierilor, după care atârnă fiarele, ca să descoperim România reală.

Dar, până la urmă, şi mistificarea realităţii este o trăsătură naţională. Spre seară ne-am refugiat în fotbal, locul unde pe vremuri era bine şi cald. Doar că europenilor nu le-a păsat deloc de sărbătoarea noastră şi ne-au amintit, din nou, cum merg treburile. Am mai auzit încă o dată că de ziua Pro TV se ţine şi aniversarea României şi cam asta a fost tot. La mulţi ani, România!

Mihai Ghezea