Constituţia şi regionalizarea, două noi perdele de fum

Dacă discuţiile despre modificarea Constituţiei stârnesc, de vreo 20 de ani, cam acelaşi soi de reacţii, relativ moderate, noua găselniţă fabricată şi aruncată pe piaţă de către laboratoarele puterii a inflamat complet opinia publică din România. Mă refer aici la ideea creaţă a regionalizării, un subiect care a făcut valuri serioase de câte ori a fost fluturat prin zona Balcanilor. Şi cu atât mai mult după nebunia petrecută la vecinii noştri sârbi. Cum era de aşteptat, subiectul, ambalat frumos în poleială economică a explodat urgent într-o tocăniţă interetnică, lăsând în urmă acuze grave, născute din frustrări adunate de-a lungul vremii, atât de către români, cât şi de unguri. Mai grav este că s-a ajuns chiar la conflicte diplomatice, demonstrându-se încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu trebuie prea mult pentru a se aprinde fitilul unui conflict în această zonă.

Cele 8 regiuni propuse de către cele două palate, Victoria şi Cotroceni, au stârnit furia udemeriştilor, supăraţi că pot pierde, dintr-o singură mişcare, aproape tot ce-au câştigat de-a lungul tuturor acestor ani postdecembrişti în care au acceptat orice compromis pentru a rămâne la guvernare. Perspectiva includerii celor trei judeţe „ungureşti", Mureş, Harghita şi Covasna într-o regiune mult mai mare, unde ponderea reprezentanţilor statului în zonă nu ar fi, evident, în favoarea minorităţii maghiare i-a făcut pe liderii acestora să ameninţe cu ieşirea de la guvernare, cu mişcări „spontane" de stradă, cu tot arsenalul şantajului politic pe care l-au avut la îndemână. De partea cealaltă, opoziţia a apelat aproximativ la aceleaşi practici, în momentul în care s-a făcut propunerea unei împărţiri care să privilegieze comunitatea maghiară.

Mai pe româneşte, asistăm la o dispută furibundă pe marginea unei teme care nu aduce nimănui, niciun folos. Cel puţin, la prima vedere.
Maghiarilor le-ar conveni ideea, cu condiţia ca aşa-zisul Ţinut secuiesc să devină o entitate separată, cu cât mai multe drepturi. Lucru care nu are cum să se întâmple, dacă ţinem cont de nivelul de naţionalism, mai bine sau mai prost înţeles al populaţiei majoritare.

Opoziţia se foloseşte de subiect pentru a mai scoate câteva cărămizi de la temelia, şi aşa şubredă, a actualei puteri.

Aceasta din urmă, de fapt PDL-ul, nu are niciun interes major. Economia pe care ar face-o statul nu a fost demonstrată prin niciun fel de studiu.
Singura explicaţie rămâne, aşadar, aceea a perdelei de fum. UDMR-ul o lasă mai moale cu Statutul minorităţilor, opoziţia are ce întoarce pe toate feţele pe tot parcursul verii, eventual cheltuieşte şi ceva bani prin teritoriu, pentru organizarea de referendumuri, Guvernul Boc îşi vede liniştit de ale lui, scăpat de ameninţarea continuă a remanierii sau chiar „concedierii", jurnaliştii au, şi ei, temă de discuţie, iar la final, când se va anunţa că se renunţă la proiect, pentru că s-a dovedit a fi nefezabil toată lumea va răsufla uşurată, că totul e bine şi frumos.

Şi, uite aşa, mai trec vreo câteva luni de guvernare luminată. Din nefericire, nu în favoarea noastră...

Claudiu Bran