Cotropirea Justiţiei

Motivul invocat şi probabil real al ruperii sau menţinerii pactului de coabitare dintre preşedintele Traian Băsescu şi prim-ministrul Victor Ponta este Justiţia. Fiecare dintre cele două părţi reclamând că independenţa Justiţiei este pusă în pericol de celălalt.

În numele PNL, la rândul său, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, propune o dezbatere parlamentară pe această temă, care s-ar putea încheia cu un pact al tuturor forţelor politice, ce are drept scop tot independenţa Justiţiei. Pe lângă puterea executivă şi puterea legislativă, iată că şi cea de-a patra putere în stat, neconstituţională, dar reală, presa, în numele cetăţenilor României, pune şi ea în discuţie cu maximă intensitate aceeaşi temă. Ca să nu mai vorbesc de judecători. De Justiţie ca putere în stat. Şi aici există frământări asemănătoare. Printr-un simplu raţionament de logică formală, rezultă că, dacă toată lumea invocă independenţa Justiţiei, aceasta fie nu există, fie este grav ameninţată.

Sunt câteva împrejurări pe care nu am cum să nu le amintesc, chiar cu riscul că, uitându-ne prea mult la copaci, să ne trezim cumva că nu mai vedem pădurea. S-a întâmplat zilele trecute ceea ce s-a întâmplat la DNA, iar în continuare asistăm la tatonări, în special din partea ministrului Justiţiei, pentru a găsi o soluţie de ieşire din impasul creat.

Ca urmare a poziţiei ferme adoptată de Crin Antonescu sau ca o consecinţă a discuţiilor de la Cotroceni, unde o anumită soluţie de rezolvare ar putea fi impusă de necesitatea deblocării pactului de coabitare. La ultima şedinţă de Guvern a fost adoptată o hotărâre, cel puţin ciudată, care vizează crearea a 17 noi posturi de magistraţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală.

Cine şi de ce încearcă să creeze acolo, în punctul terminus al oricărui dosar greu, o masă critică? Vor fi consolidate cele două plutoane de execuţie create cu migală de Traian Băsescu din procurori transformaţi peste noapte în judecători sau, dimpotrivă, Guvernul încearcă o cotrabalansare? Şi într-un sens şi în altul e rău ceea ce se petrece acolo. Pentru că asemenea procese nu conduc la independenţa Justiţie.

În fine, vârf de lance fiind Monica Macovei, se declanşează ostilităţile şi în ceea ce priveşte mecanismul prin care România îşi va numi procurorii care vor face parte din noua structură a Parchetului European. Nici acest tip de dialog nu conduce la consolidarea, prin independență, a Justiţiei.

Cazul Dragnea, care a înfierbântat multe creiere şi pasiuni, pune în discuţie valabilitatea sau non-valabilitatea probelor indirecte. Precedentul în acest caz fiind dosarul fără probe intitulat "Trofeul Calităţii", la capătul căruia a fost condamnat Adrian Năstase şi au existat mai multe victime colaterale.

Situaţia Justiţiei, care numai independentă nu e, dar a cărei independență o reclamă toţi, este atât de încurcată şi atât de impregnată politic, încât numai o resetare îi poate reda instituţiei forţa şi prestigiul necesare. Ori pentru o resetare este necesar dialogul deschis. Al tuturor forţelor politice. Dar şi al societăţii civile. Începutul poate fi făcut aşa cum a propus Crin Antonescu în Senat.

La capătul unui asemenea demers, ar putea exista un pact naţional pentru independenţa Justiţiei, care să stabilească repere precise şi norme care, de acum încolo, ar trebui respectate de către toţi cei care doresc o Justiţie puternică. Oare, în aceste condiţii, de ce acestei propuneri nu i se dă, pentru moment, curs de către reprezentanţii celorlalte partide din Senat?