Cui îi e frică de Dan Diaconescu?

Privatizarea Oltchim s-a transformat, peste noapte, într-un circ televizat, de interes naţional. Făcută cam pe genunchi şi după ureche, operaţiunea a stârnit, pe de o parte interesul, iar pe cealaltă îngrijorarea populaţiei. Imediat după terminarea procedurii ar fi trebuit, în mod normal, să se deschidă şampania.

Doar totul s-a desfăşurat fără incidente, suma finală era rezonabilă, iar acţionarul minoritar, cel care speria pe toată lumea a oferit o sumă derizorie şi n-a avut nicio şansă. În loc de asta, politicienii s-au încruntat, la unison, şi au început cu criticile. Motivul: nu înţeleg cum de a putut să câştige Dan Diaconescu, cel care până atunci părea că a intrat în joc doar să mai apară şi pe la alte televiziuni. Până la urmă, unde este problema?

Dar să o luăm cu începutul...

Guvernul a anunţat că scoate la privatizare cam tot ce mai are statul. Oltchim, CFR Marfă, CFR Călători şi Tarom sunt în capul listei. Explicaţii sunt, destule: o dată, că puşculiţa statului e goală şi nu se întrevede nicio soluţie, la orizont. În al doilea rând, e mai bine ca angajaţii să-l înjure pe patron că nu le dă salariile, decât să demonstreze în Piaţa Victoriei. Şi nu ar fi de neglijat nici faptul că, de obicei, de la o privatizare de calibru, intermediarii se aleg cu o halcă respectabilă.

Privatizarea Oltchim s-a făcut pe foc automat şi pe plan local. Parcă mai mult s-a vrut să se scape de combinat şi de salariaţii săi, acum, în prag de alegeri. Şi să se creeze un precedent. Să se dea startul, într-un fel.

Dan Diaconescu a venit cu o ofertă senzaţională, cel puţin în comparaţie cu ceilalţi participanţi la licitaţie. Este adevărat că nu a depus banii, încă, dar el pare foarte sigur că o va face-o. Dacă nu reuşeşte, este compromis, iar în iarnă partidul său nu va intra în Parlament.

Dar dacă are, într-adevăr, în spate, pe cineva „greu", este evident că a dat lovitura. Şi din punctul de vedere al omului de afaceri, dar mai cu seamă ca politician. Scorul său ar exploda, la alegerile din 9 decembrie.

Nu este de mirare că atât membrii puterii, cât şi ai opoziţiei visează ca el să dea greş. Fapt dovedit şi de declaraţiile acide ale întregului spectru politic.

Este evident că în aceste zile se joacă o carte mare. Cine va aduna potul la final vom afla, în cel mult zece zile.