Cui prodest?

De când au început demonstraţiile prin pieţele marilor oraşe, românul şi-a redescoperit, ca prin farmec, talentele de orator, politician sau analist. Dar şi gustul pentru teoria conspiraţiei. Şi a inaugurat mitingul electronic, al cărui convocator circulă prin intermediul reţelelor de socializare, dublat de îndemnurile unor reporteri de doi bani, făcute pe posturile de televiziune.

Am fost şi eu în piaţă. Şi am văzut că realitatea este deformată, într-un sens sau în altul, chiar de mulţi dintre colegii mei de breaslă. Dacă adăugăm în ciorba asta şi bălmăjelile unor pseudoanalişti care nu pricep nimic din ce se întâmplă, obţinem un amalgam perfect pentru a băga în ceaţă nu numai comunitatea internaţională, nu numai pe românii care nu trăiesc în reşedinţele de judeţ unde s-au organizat asemenea mişcări, dar şi pe cea mai mare parte a concetăţenilor noştri care află, de la televizor, că a început apocalipsa mioritică.

În fapt, lucrurile se prezintă cam aşa: la primele ore ale zilei se prezintă în piaţă câţiva pensionari plictisiţi, urmaţi de doi-trei tineri apatici, cu figuri... hai să zicem triste. Reporterii frenetici care sperau să descopere printre ei vreun Che Guevara sau să afle ceva revendicări secrete au reuşit să transmită pe post câteva imbecilităţi sinistre. După amiază mai apar câţiva pensionari nostalgici, aceiaşi pe care-i găseşti la orice deschidere de magazin, oriunde se formează coadă. Nici ei nu prea ştiu ce caută acolo. Spre seară, însă, vin adevăraţii protestatari.

Din toate categoriile sociale, fiecare cu nemulţumirile lui şi cu dorinţa de a le face publice. Teoretic, aceste momente acţionează ca o supapă, pentru fiecare. Oamenii nu sunt agresivi şi se folosesc de un drept câştigat în 1989, cel al liberei exprimări. Este un exerciţiu democratic ce nu mai are nevoie de niciun comentariu.

Problema este că, o dată la câteva zile avem parte de violenţe. Acestea nu mai sunt spontane, ci organizate. Fie că sunt ultraşi care au mutat în stradă bătăile săptămânale cu jandarmii, fie că sunt membri ai lumii interlope care se „antrenează", fie că sunt simpli puşti teribilişti, toţi vin în piaţă, premeditat, pentru a face probleme. Ei sunt infractori, nu au ce căuta acolo şi nu trebuie să le căutăm nicio scuză.

Iniţial, politicienii au dat vina unii pe alţii. S-au aruncat acuze grele, de organizare a manifestaţiilor, de organizare a violenţelor sau de confiscare a „revoluţiei". Până la urmă şi-au furat-o cu toţii, unii chiar la propriu, pentru că strada i-a pus în aceeaşi oală. Presa aservită lor a depăşit orice măsură: a chemat lumea în stradă, i-a făcut nesimţiţi pe cei care „au tupeul" să circule cu maşina în zona Universităţii, i-a blamat pe jandarmi, chiar şi când au încercat să aplice legea, ne-a pus, din nou, într-o lumină de republică bananieră. Şi pentru ce?

Pe modelul evenimentelor din '89, care au fost şi revoluţie şi lovitură de stat, cei cu adevărat disperaţi să câştige ceva, orice, din aceste zbateri sociale şi au recurs la violenţă, dar chiar şi cei care doar au acceptat-o au reuşit, cu brio, să arunce totul în desuet. Poate că nu-i nici acum prea târziu să ne recăpătăm decenţa, să nu mai dăm apă la moară celor care ne privesc de dincolo de graniţe şi ne consideră nişte sălbatici incurabili. Poate că primul pas este să ne punem celebra întrebare: Cui prodest? Cui foloseşte?

Mihai Ghezea