Curtea Constituțională stabilește iar soarta țării

Mihai Ghezea , 28 martie 2013, Ora 12:58

  • print
  • |
curtea-constitu-ionala-stabile-te-iar-soarta-arii-30027-1.jpg

Mona Pivniceru a renunțat la postul de ministru, pentru un post de judecător constituțional. Traian Băsescu i-a oferit un post lui Daniel Morar, în aceeași instituție. Valer Dorneanu este, și el, trimis acolo. Iar mutările surpriză vor continua. Pentru judecători, este un pas important, în carieră: timp de nouă ani ocupă una dintre cele mai râvnite funcții din interiorul sistemului de justiție.

Dar nu pentru confortul lor i-au numit liderii politici, acolo. Din păcate, Curtea Constituțională devine, pe zi ce trece, o armă politică tot mai folosită de către capii partidelor.

Mulți ar spune că, cel puțin deocamdată, CC nu mai are nicio miză în bătălia politică, în condițiile victoriei zdrobitoare a USL, în alegeri. Nimic mai fals. Judecătorii Curții Constituționale pot da peste cap tot echilibrul politic existent în acest moment, printr-o simplă decizie dată în acest an. Și pot influența decisiv atât alegerile europarlamentare, cât și pe cele prezidențiale, de anul viitor.

Este vorba despre aprobarea, sau nu, a Constituției și, implicit vor exista urmări, cea mai importantă dintre ele fiind ratarea termenului de realizare a procesului de regionalizare.

Traian Băsescu a anunțat, miercuri seara, că va îndemna românii la un nou boicot, în cazul în care proiectul de revizuire al Constituției nu va cuprinde și cele două prevederi votate la referendumul din 2009: reducerea numărului de parlamentari la 300 și Parlament unicameral.
De asemenea, a mai spus că proiectul n-ar trebui să treacă de Curtea Constituțională, pentru că articolul 2 şi articolul 95 din actuala Lege fundamentală prevăd că voinţa poporului este suverană, iar respectarea rezultatelor referendumului este obligatorie.

De partea cealaltă, liderii USL sunt de acord doar cu jumătate dintre pretențiile președintelui. În sensul că acceptă numărul de parlamentari, dar nu și numărul de camere ale Parlamentului.

"Eu voi pleda pentru asta, să avem precizat în Constituţie şi numărul maxim de parlamentari. Eu cred că aici putem să ieşim într-o cifră de trei sute şi ceva, Cameră plus Senat, pe varianta bicamerală, în aşa fel încât într-adevăr ceea ce este o dorinţă publică foarte clară, exprimată şi prin referendum, dar nu numai, şi anume de a avea un parlament mai puţin costisitor şi mai ales mai eficient, să se îndeplinească", a susţinut președintele PNL, Crin Antonescu.

Nu este sigur, însă, că și actualii parlamentari vor fi de acord cu aceste prevederi, experiența arătându-ne că aleșii sunt refractari la orice măsură care le-ar putea reduce din propriile beneficii.

Declarațiile liderilor politici din cele două tabere lasă de înțeles că vom asista, din nou, la un război pe viață și pe moarte între președinte și coaliția aflată la guvernare. Neaprobarea Constituției revizuite va face imposibilă regionalizarea, în acest an. Ori, este știut faptul că acest proces are drept scop obținerea de fonduri europene și trebuie ca regiunile noastre să fie prinse în Bugetul pe 2014-2020 al Uniunii Europene. Nerealizarea acestui deziderat ar fi, din punct de vedere politic, o puternică palmă pe obrazul USL.

Dar ceea ce este și mai clar, este faptul că cei prinși la mijloc vor fi alegătorii: Traian Băsescu le va spune că luptă pentru ca opinia lor din 2009 să fie respectată, USL va vorbi despre nevoia de reformă și de bani din partea Europei.

Iar decizia finală ar putea fi luată de către judecătorii Curții Constituționale. De aceea această instituție revine, în forță, în prim-planul vieții publice dâmbovițene.

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
11:46
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou