Curtea Constituțională, tunul mafiei politice împotriva DNA ?

Ziarul Atac, 12 iunie 2016, Ora 15:09

  • print
  • |
curtea-constitutionala-tunul-mafiei-politice-impotriva-dna-46732-1.jpg

 

Asistăm în ultima perioadă la un asalt asupra justiţiei şi nu este un asalt din partea cetăţenilor. La fel, şi prin această problemă falsă, că abuzul în serviciu blochează administraţia, nu am auzit-o de la oamenii cinstiţi din România, am auzit-o tot de la persoane care sunt cercetate în dosarele noastre şi de la susţinătorii lor" a declarat șefa DNA, D-na Codruța Koveși.

          Chiar dacă, în principiu, are dreptate și sunt de acord cu ea, este și ipocrizie în ceea ce spune D-na Koveși. Ipocrizia constă în faptul că denunță presiunea politică asupra Curții Constituționale doar când în joc sunt interesele DNA și, în special, cele legate de eventuala pierdere a unor competențe în ceea ce privește cercetarea faptelor săvârșite de clasa politică și administrația publică în legătură cu administrarea fondurilor publice. Când statul de drept a fost călcat în picioare de aceeași clasă politică și de aceeași administrație publică, prin abuz în serviciu, dar nu erau amenințate interesele DNA, D-na Koveși a tăcut complice, încurajând încălcarea regulilor democrației. Și chiar dacă, aparent, nu se întrevedea, era mai mult decât evident însă că va urma chiar DNA, pentru că nu poți asista pasiv la cum este terfelit statul de drept, la cum sunt desființate instituții publice - cu rol la fel de important ca și al DNA pentru statul de drept, precum Garda Financiară și să nu înțelegi că pasivitatea complice naște monștrii de putere ce, în final, vor devora și pe cei care s-au crezut intangibili, precum DNA. Din păcate, în cazul desființării Gărzii Financiare, deși știa că a fost cea mai performantă instituție în materie de contracarare și depistare a fraudei fiscale, Koveși și DNA au tăcut complice, lăsându-se manipulați de SRI și mafia politică, gen Ponta, Rușanu, Fenechiu, Voiculescu, Chițoiu și Diaconu, făcându-se că nu înțeleg că aceștia urmăreau, exclusiv, interese meschine (răzbunare, eliminarea unei instituții nesubordonate politic și a unor persoane incomode, ce nu puteau fi controlate politic sau de mafie). Nu cred că D-na Koveși n-a înțeles că sub pretextul eficientizării luptei împotriva evaziunii fiscale, SRI, Ponta & Co., au desființat exact instituția care lupta cu evaziunea fiscală, pentru că doreau „controlul" domeniului în favoarea unor grupări și nu a statului. Dacă ar fi fost corectă D-na Koveși ar fi trebuit să ia atitudine atunci când Guvernul Ponta a desființat Garda Financiară, pentru că, indiferent de orgolii și mândrie, era mai mult decât evident că Garda Financiară era la fel de importantă pentru democrație și statul de drept precum DNA, pentru că era (spre deosebire de actuala Direcția Generală Antifraudă), o instituție neînregimentată politic, având specialiști foarte bine pregătiți, curajoși, capabili să abordeze fără trac și fără teamă orice domeniu, indiferent de numele, „culoarea" politică sau statutul social al celui vizat. Or, deși știa foarte bine că desființarea Gărzii Financiare era, în fapt,  un  atac mafiot asupra statului de drept, D-na Koveși, când SRI și-a manifestat interesul de a controla ANAF desființând Garda Financiară și înființând Direcția Generală Antifraudă (antifraudă doar cu numele), a tăcut complice, chiar dacă desființarea Gărzii Financiare a presupus și materializarea unui abuz grosolan, legal și constituțional și chiar dacă profesioniștii din Garda Financiară au fost eliminați, în bloc, printr-un așa zis test de integritate, nelegal și imoral. Da ! Statul de drept a fost „faultat", amenințat și lovit și trebuia apărat, în primul rând, în momentul în care Guvernul Ponta a desființat, neconstituțional, Garda Financiară, creând un precedent extrem de periculos pentru democrație, la fel de periculos (sau poate mai periculos) ca și dezincriminarea abuzului în serviciu. Și D-na Koveși ar fi trebuit să ia atitudine ! Pentru că prin desființarea Gărzii Financiare Guvernul, lăsând un vid în domeniul antievaziunii fiscale (Direcția Generală Antifraudă încă nu este consolidată, n-are nici jumătate din eficiența Gărzii Financiare în materie de contracarare a evaziunii fiscale și nu va fi eficientă cât timp va fi subordonată politic), a consolidat o mafie fiscală care controlează economia și care va anihila, în final chiar și activitatea DNA, amputându-i competențele. La fel cum România nu poate progresa în ceea ce privește asanarea morală privind corupția, fără existența unei instituții precum DNA, la fel de importantă și necesară era și existența Gărzii Financiare, pentru a fi contracarat fenomenul fraudei fiscale, generatorul corupției, pentru că fraudarea banuluui public, în principal, este sursa marelui rău, adică a corupției, iar banul „negru" nu poate fi obținut decât prin fraudă fiscală, domeniu care nu poate fi „acoperit" doar de DNA. Între abuzul în serviciu și frauda fiscală există o legătură de cauzalitate directă, pentru că nimeni nu comite abuz în serviciu (deturnare de fonduri, alocare nelegală de fonduri, atribuire de contracte în mod ilicit) dacă nu este „recompensat" material. Iar recompensa materială nu poate avea loc fără fraudă fiscală, pentru că firmele care controlează lucrările și prestările de servicii publice sunt private și pentru a produce „banii negrii" cu care sunt „recompensați" cei ce săvârșesc fapte de abuz în serviciu, apelează la fraudă fiscală, adică la înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli fictive, cheltuieli ce permit, prin diminuarea profitului impozabil și sustragerea de la plata taxelor, „recuperarea" a o parte din banii publici ce se întorc la ordonatorii de credite care au atribuit contractele publice. Or, contrar „declarațiilor" și intențiilor SRI și Guvernului Ponta, tocmai controlul asupra utilizării banilor publici, prin desființarea Gărzii Financiare și numirea în fruntea Curții de Conturi a unui individ compromis (Ilie Sârbu, care are încă multe lucruri de „lămurit" în ce privește onestitatea afacerilor proprii derulate, precum privatizarea unor IAS-uri din jud. Timiș), a fost anihilat. Iar D-na Koveși o știe foarte bine, dar continuă să tacă complice. Dacă D-na Koveși n-ar fi fost ipocrită și ar fi luat poziție atunci când mafia pesedisto-liberală a decis desființarea Gărzii Financiare, denunțând grosolanul abuz și lovitura aplicată statului de drept de mafia politico-fiscală, astăzi n-ar fi cerșit unui popor de indolenți, ignoranți sau naivi - care sunt atât de manipulați încât ajung să mulțumească celor care-i fură și mint -, să-și apere statul de drept. De fapt, cine să-l apere ? Evazioniștii care controlează economia și manipulează cetățenii (pentru că suntem un popor care, în primul rând din cauza hățișului și aiurelii legislative, este forțat să comită fapte de evaziune pentru a supraviețui în jungla comerțului) ? Mincinoșii care fac politică manipulând cetățeanul și care sunt sponsorizați, exclusiv, din evaziune fiscală și deturnarea fondurilor publice? Tineretul corporatist, intoxicat de corporațiile evazioniste, care a învățat că înșelăciunea este cheia succesului material în România ? Dacă până acolo s-a ajuns ca cetățeanul „turmentat" și imbecilizat de minciunile politicienilor și manipulat de televiziunile mogulilor evazioniști (care supraviețuiesc din fraudă fiscală) să apere statul de drept, sentința, în cazul dezincriminării abuzului în serviciu, e deja dată, D-nă Koveși ! Suntem condamnați să devenim primul popor din lume unde, oficial, corupția va guverna la vedere și unde nimeni nu va mai răspunde pentru ceea ce face cu banul public, adică cu impozitele și taxele colectate de la cetățeni. Și D-na Koveși apelează la cei care au restaurat ciuma roșie ? Într-o țară în care infractorii și pușcăriașii au deja statut special, beneficiind de mai multe drepturi decât cei corecți și morali, devenind modele sociale, D-na Koveși apelează la „cetățeni" ? Din păcate s-a ajuns aici pentru că și DNA, în dorința de a deveni un arbitru în lupta pentru putere, a tăcut complice atunci când Guvernele încălcau, consecvent și sistematic, Constituția și terfeleau statul de drept, guvernând prin Ordonanțe de Urgență, emise la solicitarea mafiei politico-fiscale și a clientelei politice. În consecință, când mafia politică deține controlul total, mai e de mirare că onor Curtea Constituțională, prin membrii politici, siluește Constituția și „legalizează" abuzurile Guvernului și Parlamentului, făcând din asta o regulă ?  Nu era previzibil și evident că asta va urma când politicul a desființat Garda Financiară și s-a servit de Curtea Constituțională pentru a „consfinți" abuzul ? desigur, D-na Koveși știe și că eliminarea (legală, dar inoportună) lui Zegrean de la Curtea Constituțională (un individ care ținea un oarecare echilibru în cazul Curții) va dezechilibra și moral Curtea Constituțională, întrucât este evident că PSD-ul mafiot al lui Dragnea, Ponta, Năstase, Dan Ioan Popescu, Tănăsescu, Andronescu, alături de „asociații" UDMR ce-au spoliat România și a „satelitului" Oprea, vor prelua controlul (majoritatea) Curții Constituționale. Într-adevăr ! În noua formulă, pur politică, controlată de mafia din PSD și acoliții politici, există premise clare ca abuzul în serviciu (în fapt gestiunea frauduloasă, delapidarea și deturnare de fonduri publice) să fie dezincriminat de Curtea Constituțională. O Curte care, ca și în cazul desființării Gărzii Financiare, când cinci din cei nouă judecători, numiți politic, s-au prostituat în ultimul hal și au decis că desființarea Gărzii Financiare (chiar dacă era o instituție publică ce intra în categoria instituțiilor fundamentale a statului, conform Constituției, ce nu putea fi desființată prin OUG, ci de Parlament, prin lege) de către guvern a fost constituțională, de ce n-ar decide că abuzul în serviciu este neconstituțional ? Cine-i poate trage la răspundere ? După precedentul OUG 74/2013, la care D-na Koveși și DNA au tăcut complice, evitând (strategic ?) a se manifesta față de un astfel de abuz și un astfel de atac direct asupra statului de drept, săvârșit de mafia politică, evident că în actuala conformație a Curții Constituționale, la presiunea aceleiasși mafii politice ce a solicitat desființarea Gărzii Financiare, dezincriminarea abuzului în serviciu e o bagatelă. Cu un Dorneanu președinte interimar - ce va fi oficializat cu siguranță președinte în urma unei astfel de isprăvi -, cu ceilalți PSD-iști, UNP-riști, PC-iști și UDMR-iști, care constituie puterea de tip mafia în România, cine se poate opune ? Cumva liberalii care și ei, alături de PSD-iști, au participat la devalizarea fondurilor publice, vor face opinie separată ? În afară de Daniel Morar și Mona Pivniceru, profesioniști în domeniu, care au habar despre dreptul procesual și despre ce înseamnă abuzul în serviciu, restul, din păcate, sunt promovați politic și fac politica celor care i-au numit. Deci, D-na Koveși știe exact de ce se agită. Simte că mafia politică a preluat și Curtea Constituțională, unde deține majoritatea. Iar ce înseamnă decizia politică în cazul Curții Constituționale s-a văzut clar în cazul desființării Gărzii Financiare, caz în care majoritatea politică (cinci din cei nouă judecători), apelând la argumente penibile, au hotărât, politic, că desființarea unei instituții publice fundamentală a statului, de către Guvern, prin OUG, este constituțională. Și asta în condițiile în care Curtea era condusă de Zegrean, care, alături de alți trei judecători (Morar, Pivniceru, Minea) au dat dovadă, totuși, de ținută morală și nu s-au prostituat precum cei numiți de PSD și UDMR! Decizia 366/2014 a Curții a fost o lovitură pentru statul de drept fost un semnal de alarmă care trebuia să-i dea de gândit D-nei Koveși că va veni într-o zi, în aceeași „manieră" și rândul DNA. Însă, când stai pasiv atunci când se comite un abuz și te comporți ipocrit, urmărind doar interesul instituției pe care o conduci și nu-ți pasă de abuzurile grosolane comise de mafia politică, nu e logic că, mai devreme decât crezi, s-ar putea să ai aceeași soartă ? România nu înseamnă și nu se poate rezuma numai DNA D-nă Koveși ! Și celelalte instituții, precum Garda Financiară - care, indiferent cum a fost catalogată de mafie, a fost, totuși, incontestabil, un avanpost în lupta împotriva evaziunii fiscale și un fel de desant de sacrificiu aflat în prima linie (fără constatările Gărzii mii de cauze penale n-ar fi existat și mii de infractori ar fi fost astăzi „cetățeni model") -, erau și sunt la fel de importante pentru statul de drept. Dar Dvs. nu v-a păsat atunci. Ați tăcut și astfel ați încurajat abuzul. Acum când vă vedeți amenințat „portofoliul" și sunteți în situația Gărzii Financiare, cereți ajutorul cetățenilor. Corect, logic dar puțin imoral, pentru că și Garda Financiară a servit cetățeanul !

          Și eu sunt un cetățean ! Unul care, după ce-a crezut în statul de drept și care și-a sacrificat cea mai mare parte din viață, pentru binele public, luptând cu mafia fiscală și politică și după ce-a „livrat" DNA zeci de sesizări privind fapte de evaziune fiscală (care și astăzi sunt încă în lucru la DNA !) s-a simțit trădat de DNA și nu mai crede în imparțialitatea și echidistanța politică a DNA.

          Și, apropo de abuzul în serviciu ! Acum câteva luni am înregistrat, personal, la DNA, după o discuție cu un procuror, o plângere împotriva lui GELU-ȘETFAN DIACONU, fostul președinte ANAF și a lui BIRTALAN JOZSEF, președintele ANFP, privind încălcarea gravă (în opinia mea), de către aceștia, a prevederilor Statutului funcționarilor publici (prin neaplicarea prevederilor Deciziei 351/2015 a Curții Constituționale) și a OUG 34/2009 (au efectuat angajări fără a respecta pricipiul prevăzut în OUG 34/2009, adică a angajării unei persoane în cazul vacantării a șapte locuri). DNA condusă de Dvs., deși era evident că Gelu Diaconu și Birtalan Jozsef au încălcat grav legea și au comis fapte de abuz în serviciu, n-a considerat că se impune să cerceteze faptele. Și-a declinat competența către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție, parchet care, de asemenea, a considerat că fapta poate fi cercetată și de un parchet de pe lângă o judecătorie de sector. Iar dacă doi demnitari, cu rang de ministru, nu intră în competența DNA sper a fi cercetați pentru faptele de abuz în serviciu săvârșite, de ce naiba vă mai zbateți ca abuzul în serviciu să nu fie dezincriminat ? Și așa vă declinați competența când e vorba de demnitari care nu se încadrează în „criteriile" DNA ! Doar pentru că, selectiv, acolo unde DNA are interese (adică acolo unde se poate implica în lupta politică) abuzul în serviciu constituie un instrument important ? Totuși, care sunt criteriile obiective după care DNA reține, pentru cercetare, faptele de abuz în serviciu comise de demnitari, dacă cele comise de secretari de stat, cu rang de ministru, nu prezintă interes ? Sau, altfel spus, după ce criterii sunt „filtrați" cei care ajung în „vizorul" DNA ?

          Pe de altă parte, ca răspuns la unele critici, așteptările mele nu sunt, exclusiv, de la D-na Koveși ! Așteptările sunt de la o instituție publică unde morala și imparțialitatea ar trebui să primeze. Apreciez activitatea DNA și am susținut-o, dar cu anumite rezerve. Pentru că și DNA are „pătați" care n-au ce căuta în acea instituție și care se implică, mult prea anormal pentru statutul instituției, în „păruielile" politice. Iar această implicare are ca și consecință decredibilizarea instituției și permite atacul mafioto-politic asupra acesteia. Dacă ar fi fost total independentă și nu ar fi tăcut complice când alte instituții și politicul executau adversarii (fie ei și din administrație, care erau „vinovați" pentru că aplicau legea nediscriminatoriu sau din tabăra „adversă" DNA) nu s-ar fi ajuns la situația ca mafia care controlează partidele politice și administrația publică să controleze și Curtea Constituțională. Dacă DNA, de exemplu, s-ar fi ocupat de sursa ilicită a averii lui Dragnea (de modul cum au fost banii publici „evaporați" și „redistribuiți" prin înregistrarea de operațiuni fictive în contabilitatea „TELDRUM" sau a altor firme beneficiare ale contractelor cu statul) și de „sponsorizările" lui Ponta către KazMunaiGaz și OMV, respectiv de deturnarea bugetului public de către Ponta (aproape jumătate din bugetul public în guvernarea Ponta a fost alocat, pe principii mafiote, către clientela politică, prin așa zisul „fond de rezervă" al guvernului), nu s-ar fi ajuns în situația ca mafia politică să formeze majoritate la Curtea Constituțională, iar cercetații penal (Ponta) și condamnații (Dragnea) să facă regulile și „jocurile” puterii . Or, cu majoritate la Curtea Constituțională drumul spre dictatură al PSD/UNPR/PC/ALDE este liber și neîngrădit. Nici măcar DNA nu-l mai poate bloca !

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
08:25
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou