Desluşiri: Ce speranţe mai putem nutri?

Se petrec, în ultimul timp, lucruri care de care mai ciudate într-o Românie ce pare tot mai lipsită de şansă şi de busolă. Nu se întâmplă chiar pretutindeni ca, într-o aceeaşi zi, să deraieze două trenuri. După care un altul să lovească un autovehicul. După care ceferiştii din Iaşi să declanşeze o grevă spontană.

Pentru ca apoi, pe rând, la Timişoara şi la Bucureşti, să deraieze două tramvaie. Iar de prin toate colţurile ţării să vină veşti privind cumplite accidente de circulaţie, asta însemnând blocarea drumurilor – şi aşa proaste şi aglomerate. Ca să pună capac la toate, se mai prăbuşeşte şi balconul cetăţii de la Râşnov! Parcă e cam mult, mai ales că este vorba numai şi numai despre pierderi, individuale sau de la bugetul ţării.

Calm şi detaşat, Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor (post ocupat de cinci ori de actualul preşedinte Băsescu) spune că, în condiţiile actualei infrastructuri feroviare, putem avea lesne şi câte zece accidente pe zi! Aşadar, toate necazurile de până acum conţin şi o doză însemnată de şansă!

Suntem, în fiecare clipă, expuşi pericolelor, din ce în ce mai diversificate şi mai imprevizibile. Dar, cu toate acestea, ni se cere, chiar de către şeful statului, să fim mândri pentru că suntem români. Şi, poate, pentru că nu avem autostrăzi, în condiţiile în care domnia sa ştie că 70 la sută dintre turişti circulă cu avionul, iar de la aeroport sunt preluaţi către locurile de destinaţie. Pe ce fel de drumuri, nu mai contează. Adevărul este că, din datele existente la nivel mondial, doar 16 la sută dintre turişti folosesc avionul. Dar ce mai contează o dezinformare, o minciunică, acolo, în plus sau în minus?

Întrebarea pe care şi-o pun mulţi dintre români este: ce speranţe mai putem nutri în momentele acestea?, când, parcă, ţara stă să se prăbuşească. Ar mai fi câte ceva, se poate răspunde. Speranţa că, poate cât de curând, vom avea bordeluri de unde să nu ne mai întoarcem cu vreo boală lumească, ci, dimpotrivă, cu bon fiscal, din a cărui valoare statul îşi va opri tainul.

Mai există şi speranţa că vom putea obţine, la liber, droguri uşoare, de va fi existând cu adevărat aşa ceva, ba, mai mult, pentru cei dintre noi care vor avea norocul de a deveni dependenţi, se vor găsi, la fiece colţ de stradă, automate cu seringi de unică folosinţă sau doze de rezervă, aşa cum şi prostituatele vor primi prezervative pe gratis. Şi cum să nu fi, în aceste condiţii, mândru că eşti român?

Sigur, nu stăm să căutăm acum nod în papură, adică să ne îndoim că vom afla, zi şi noapte, amintitele seringi, când spitalele se plâng că nu mai au de niciunele în numai o lună de acum încolo. Ar însemna să ne denigrăm ţara, să-i uităm istoria şi frumuseţile, să ne declarăm scârbiţi de viaţa pe care o ducem aici şi să ne treacă prin minte gândul mârşav de-a ne lua lumea-n cap, aşa cum au făcut cei mai valoroşi absolvenţi ai şcolilor noastre.

Patriotismul a revenit la modă, în discursurile de ultimă oră ale şefului statului. Un patriotism forţat, desut, de paradă, pentru care mai importantă este imaginea cosmetizată, contrafăcută a ţării decât realitatea în care trăieşte aceasta. Despre cât de patriotic a fost gestul imensului împrumut solicitat Fondului Monetar Internaţional în locul canalizării tuturor energiilor pentru atenuarea, la nivel naţional, prin măsuri energice, a efectelor crizei economice nici nu mai merită discutat. Cum poţi fi mândru că eşti cetăţean al unei ţări care trăieşte, de pe o zi pe alta, pe datorie? Cum poţi fi mândru când primeşti pensia, salariul sau ajutorul social dintr-un împrumut pe care nu se ştie cât de capabil vei fi – şi cât de bogat – pentru a-l restitui la termen, cu dobânzile aferente?

Revenind – ce speranţe mai putem nutri pentru scurta noastră viaţă viitoare într-un stat care îşi tratează cetăţenii când cu cinism, când cu deplină indiferenţă? Sunt ameninţaţi cu darea afară ceferiştii ieşeni care au protestat pentru că nu şi-au primit salariile la timp. Adică ei să înţeleagă Ministerul de Finanţe, când pe ei nu-i înţeleg bici băncile, nici instituţiile statului care vor să-ţi plăteşti dările la timp? Statul îşi poate permite orice faţă de oricare cetăţean. Asta înseamnă că acest stat acţionează abuziv, dictatorial. Cine-şi doreşte să (mai) trăiască într-o dictatură, în România, chiar dacă îi vor fi asigurate damele de consumaţie şi drogurile cele de fiecare zi? E de meditat serios pe această temă.

Hanibal Giurgescu