Desluşiri: Imensul pas înapoi

Am senzaţia că trăiesc acum, în octombrie 2009, într-un alt timp şi în altă ţară decât cele în care mă simţeam situat până acum. Ceea ce se întâmplă, dar mai ales ceea ce se pregăteşte sunt de natură să contrarieze, dacă nu chiar să sprerie de-a dreptul.

Niciodată n-am avut, în istorie, aşa stârpitură de guvern cum avem acum: monocolor, deşi minoritar, şi cu miniştri lucrând în part-time. Niciodată nu s-a întâmplat ca un Executiv sprijinit de o uriaşă majoritate parlamentară, să evite trecerea prin Parlament a celor mai importante legi. Niciodată un premier n-a cerut revocarea unui vicepremier.

Preşedintele țării susținea, până mai ieri, că pariul său este lupta cu criza economică. Astăzi spune că nici Guvernul, nici Banca Națională şi, implicit, nici preşedintele nu puteau interveni, fiind vorba de o criză mondială. Dar tot criyă mondială era şi acum o lună, şi acum şase, când susținea că luptă din răsputeri sau, mai rău, când afirma că nici nu ne va prea afecta. E ceva iresponsabilitate în aceste afirmații contradictorii sau, pur şi simplu, bate câmpii după cum îi vine.

Tot şeful statului afirma că o nouă candidatură a sa pentru funcția supremă din stat va depinde, în mod direct, de performanțele Guvernului cu care s-a făcut părtaş, moşindu-l în momente de euforie. Guvernul până să obțină altă performanță decât detonarea butoiului de pulbere al unei nemulțumiri generale. Iar şeful statului, liniştit, ba chiar vesel, s/a înscris senin în cursa electorală.

Avem de-a face cu un imens pas înapoi, către vremile unui totalitarism – astăzi doar fardat, stropit cu şprițuri publice, agrementat cu glumițe şi hăhăituri, cu lacrimi de crocodil, dar identic, în esență.

Miniştrii sunt numai nişte executanți docili. Parlamentul e pe punctul de a deveni, prin renjunțarea la una dintre Camerele sale, o veritabilă Mare Adunare Națională. Izolarea internațională este vizibilă. Autoritarismul exclude orice dialog sincer, iar deciziile vin dintr-un singur centru de putere. Partidele sunt puse la zid. Statul, prin Executivul său, se vrea eficient, nu democratic, o eficiență ce duce cu gândul la Rusia şi China. Justiția e strânsă cu uşa Puterii (unice) şi umilită public. Polițiştii redevin umili miliției bişnițari. Profesorii sunt batjocoriți. Sănătatea e subfinanțată, ca şi Armata. Și Securitatea (transformată în Servcii secrete) e la fel de înfloritoare, prosperă şi atotoputernică.

Ni se vorbeşte, ca şi odinioară, de dreptate şi solidaritate socială. Premierul se zdrobşete, televizat, la bugetari, pentru că toți ar vrea să fie pe pozițiile 9-12 în aberanta grilă de salarizare din care îşi face, năuc, un titlu de glorie. Se preface a uita că un profesor de liceu ajunge pe poziția 4! Dar nici nu explică de ce un director dintr-un minister, funcționar public ajuns la vârful carierei sale după o viață de muncă şi examene, incompatibil cu desfăşurarea altor activități, nu ajunge decât pe poziția 6. Dacă el este abia la jumătate, cine să se fi cocoțat (şi, mai ales, de ce?) în jumătatea de sus? Cam asta-i dreptatea socială a momentului. Iar celor nedreptățiți li se cere, cu ton aspru şi superior, să facă ciocul mic.

Totul depinde de politică, de aparteneța la partidul ajuns la putere, ca atunci când acesta era mereu unul şi acelaşi. Singura diferență este circul public şi mediatic.
Un om pentru care se cere, de către o comisie parlamentară, susținută şi de avizul comisiei juridice, cercetarea în Justiție, ajunge să conducă două ministere. Infracționalitatea creşte, aşa că - firesc – e demis ministrul de Interne. Deraiază trenurile, iar ministrului Transporturilor i se dă, spre deplină nenorocire, şi Agricultura în subordine. Jaful de la Romsilva n-a avut niciun vinovat, ci numai păgubaşi.

Lipsa de reguli şi de criterii face din România nu o țară neguvernabilă, ci neguvernată, aşa cum este chiar în momentul de față. Alte țării, aflate cam tot în situația noastră, au căutat, ba chiar au şi aflat soluții pentru ieşirea din criză. Preşedintele nostru aşteaptă ieşirea din criză a Americii şi a Germaniei, care s-a şi produs, de fapt, fără ca pe aici să se simtă vreun reviriment. Dimpotrivă. Ni se vorbeşte de semestrul doi din anul viitor, de salarii mari în 2015, dar lumea vrea să trăiască şi azi, măcar cum a trăit anul trecut.

Se tot cer, dar nu se oferă explicații. Transparența a devenit opacă. Leul prinde iar a se cocârja, criza economică persistă, i s-a adăugat şi cea politică, e gata de explozia aceea socială. Șeful statului, declarându-se neputincios în fața lor, joacă hora şi petrece, se fotografiază şi merge, chiar şi neinvitat, pe la nunţi.

Parcă nu trăim aevea.

Hanibal Giurgescu