Desluşiri: Ultimele minciuni prezidenţiale

Preşedintele ţării a vrut să lase impresia că poate ironiza pe marginea oricărui subiect, oricât de important, oricât de grav, spre satisfacţie imensă a galeriei sale alcătuite din oameni care-i seamănă, nişte clone, de fapt, dar fără pic de putere de decizie. De fapt, Traian Băsescu nu ia în balon, privind cu uşurătate, problemele serioase cărora ar trebui să le găsească răspuns, ci minte de-a binelea, la cel mai grosier mod cu putinţă. Exemple de acest fel se găsesc cu duiumul în cadrul confruntării avute cu Crin Antonescu, la sfîrşitul săptămânii trecute, şi în urma căreia a ieşit tare şifonat.

Întrebat care este ultima carte citită, şeful statului a răspuns, fără să clipească: „Levantul” de Mircea Cărătrescu. Aceeaşi despre care vorbea şi acum cinci. Aş putea pune pariu pe orice şi cu oricine că Traian Băsescu n-a citit-o nici pe asta, căci nu pare a fi omul care să-şi piardă vremea cu lectură. Culmea este, însă, alta. Numeroşii comentatori care au sesizat, ca şi mine, sfruntata minciună prezidenţială au pierdut din vedere un singur aspect – şi asta pentru că niciunul dintre aceşti iluştri intelectuali ai momentului n-au deschis măcar „Levantul”, lucrare citată, dar necitită! –, anume acela că respectivul volum este unul de versuri, necum de proză. Şi, în această situaţie, cum îl vedeţi pe grobianul Băsescu tocind, de cinci ani încoace, un soi de replică peste timp a „Ţiganiadei” lui Budai-Deleanu? E ridicol, să recunoaştem, dar şi impardonabil, nu doar pentru un ins ca Băsescu, deprins cu născoceala fără minimum de substanţă, dar mai ales pentru puzderia de pretinşi oameni de cultură care au comentat respectiva minciună sfruntată.

A mai spus Traian Băsescu, în replică la aluziile transparente ale lui Crin Antonescu – după care, conform realităţii, preşedintele ţării a a adus în preajma sa, la Cotroceni, femei de condiţie intelectuală şi morală precară, gen Elena Udrea sau Stela Anghelescu, fără a le uita pe Mioara Mantale, Roberta Anastase, Monica Iacob Ridzi sau Anca Boagiu – că el respectă femeile şi că a adus la Cotroceni o femeie nu doar frumoasă, ci şi deşteaptă, adică pe însăşi soţia sa. Nu poate exista ipocrizie mai mare, nici minciună mai neruşinată. În consecinţă, doamna Maria Băsescu a fost singura din asistenţa partizană care nu i-a aplaudat răspunsul. Ştia foarte bine respectiva doamnă că nu ea era cea care venea noaptea la Cotroceni, ci doar aceea care înghiţea sudălmile marinarului dezaxat.

Pe un ton grav, de om profund cinstit şi jignit peste măsură de insinuările preopinentului său, Traian Băsescu a declarat că n-a semnat vreudată un act de vânzare a măcar uneia dintre navele flotei noastre, dispărute peste noapte. Nimeni n-a spus, însă, aşa ceva. Cert este doar că flota nu mai există şi că ea a fost vândută pe vremea când era ministrul Transporturilor şi că este dator, şi astăzi, şi mâine, cu explicaţii complete şi convingătoare.

Actualul şef al statului nu este decât un saltimbanc având deprinderea scoaterii de flăcări pe gură, prin însuşirea unui truc în care nimeni nu poate crede. Cine nu ştie, astăzi, în Romnia, că nu doar Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu sunt moguli de presă, ci şi George Constantin Păuneascu, devalizatorul Bancorex şi nu numai, sau Adamenscu, patronul „României libere”. „Naivul” Klaus Johannis, deplâns cu falsitate de Traian Băsescu, n-ar fi ştiut, pasă-mi-te, cine ar fi înspatele său şi ar urma să-l manipuleze. În schimb, Liviu Negoiţă ştie prea bine cui ar trebui să se supună, aşa cum au făcut-o, deloc dezinteresaţi, şi Radu Berceanu, şi Vasile Blaga, şi Adriean Videanu.

Tot răul României, ni se tot spune, se află grupat în tabăra majorităţii parlamentare, în vreme ce îmbogăţiţii din preajma lui Traian Băsescu, „regii asflatului” şi „băieţii deştepţi” din domeniul energetic, sunt nişte îngeri blânzi şi curaţi. Cât poţi fi de naiv pentru a înghiţi pe nemestacate toate aceste gogoşi?
Sper ca acestea toate, auzite de atâtea ori, să fie ultimele minciuni produse de Traian Băsescu, un veritabil Munchausen al politicii autohtone. Mi-aş dori să-i lăsăm suficient timp liber eruditului marinar încât să reuşească, în următorii ani, în care am ajunge să trăim, în sfârşit bine (lipsiţi de „binele” pe care tot încearcă să ni-l facă, chiar şi cu de-a sila), să termine de citit „Levantul”. Nu mă interesează dacă va înţelege de acolo ceva, şi nici n-am de gând să-l întreb asta, pe unde se va fi aflând atunci.

Hanibal Giurgescu