După cum bate vântul

Ca orice român, am urmărit, mai mult sau mai puţin, meciurile echipelor româneşti în cupele europene. Cum situaţia de pe tabela de marcaj se tot schimba şi treceam cu toţii, cum ar spune bravii noştri comentatori sportivi, de la extaz la agonie, nu am putut să nu remarc uşurinţa cu care aceiaşi comentatori săreau dintr-o extremă în cealaltă.

În momentul în care echipa conducea, jucătorii erau nişte eroi, antrenorul un fel de Einstein, iar finanţatorul - nici mai mult nici mai puţin decât trimisul lui Dumnezeu, pe pământ. Asta, deşi jucam acasă, cu o echipă de aceeaşi categorie, iar minunile de vitejie ale jucătorilor se concretizau prin faptul că stăteau toţi în poartă şi nu avea loc mingea să treacă printre ei. Când primeam un gol, în schimb, stadionul devenea „blestemat", jucătorii - de doi lei, iar restul echipei tehnice, o şlehtă de neştiutori într-ale jocului cu balonul rotund. Îmi închipui că un profan pus în faţa televizorului la un astfel de meci, pe lângă faptul că n-ar înţelege nimic din acest sport ar fi convins că a nimerit în salonul de periculoşi de la spitalul de glumeţi.

Şi totuşi, lăsând gluma de-o parte, există şi o parte „educativă". Pe de-o parte, e clar că la fotbal, ca şi în celelalte sporturi unde aveam un cuvânt greu de spus la nivel european, ba chiar mondial, nu mai suntem deloc ce-am fost şi mărşăluim, constant, în coada plutonului. Vinovaţi nu sunt nici criza mondială şi nici arbitrii, ci modul defectuos în care conducătorii din sport au înţeles să-şi facă datoria: umplându-şi propriile buzunare. După modelul politicienilor, şi sub acoperirea lor „dezinteresată".Şi, după cum decurg lucrurile, ne îndreptăm vertiginos către şi mai rău.

Pe de altă parte, atitudinea comentatorilor, despre care vă spuneam, defineşte perfect atitudinea celor mai mulţi dintre români: dacă le tai 10 lei la leafă, te înjură de toate neamurile, până la ultima ramură a arborelui genealogic din dotare. În schimb, un telefon mobil, două kilograme de zahăr şi unul de ulei date alegătorului în campania electorală sunt suficiente să te facă locatar, pentru 4 ani, al Palatului Parlamentului. În funcţie de direcţia şi viteza vântului politic.

Mihai Ghezea