Efectul unui eșec anticipat

In urmă cu câțiva ani am întâlnit un individ care careterizează cel mai bine societatea românească și, în special, imoralitatea clasei politice și a clientelei ce gravitează în jurul ei și care o menține la putere. Pentru a înșela bărâni sau persoane care aveau nevoie de reparații la case, dar nu aveau bani, individul despre care vorbeam, ce deținea o așa zisă firmă de construcții, își selecta clientela, contactând, de regulă, persoane în vârstă, pe care le consilia și le ajuta să obțină fonduri, rambursabile în parte, pentru reparații (sau credite „avantajoase"). Ca să fie convingător și să pară de bună credință, la întâlniri, patronul se prezenta îmbrăcat elegant, și - cel mai degradant lucru cu putință, la care numai scursurile umane pot apela - cu soția și copilul, pe care-i folosea ca „agenți publicitari", pentru a crea impresia unei familii obișnuite, serioase, care prezintă garanție morală. Păcăliți de aparențe, fără a sesiza ipocrizia personajului (își construise un discurs credibil, altruist, de parcă muncea numai pentru a ajuta) foarte mulți bătrâni au căzut în capcană și au încheiat contracte de reparații cu firma acestui domn, accesând credite sau împrumuturi. Conform contractelor, beneficiarii se obligau să pună la dipoziția constructorului un avans (pentru materiale și manopera, egal, de regulă, cu contravaloarea creditului sau împrumutului), iar după achiziționarea materialelor, urmau să fie efectuate lucrările. Numai că, după ce încasa banii (avansul), patronul firmei cumpăra o parte din materiale, pe care le depozita în curtea clientului și cu asta se încheia totul. Când i se cereau explicații, spunea că s-au consumat banii pe materiale și dacă se dorește continuarea lucrărilor e nevoie de alți bani. Dacă cei înșelați nu renunțau și solicitau continuarea lucrărilor, conform contractului, patronul își arata adevarata față. Devenea violent, înjura, amenința (împreună cu frații săi, de aceeși teapă) și timora clienții, determinându-i, prin teroare psihică și fizică, să renunțe la a mai solicita onorarea contractului și finalizarea lucrărilor. Iar dacă vreunul avea curajul să sesizeze autoritățile, era amenințat și chiar agresat, până când își retrăgea plângerea. Și dacă nu și-o retrăgea, se aplica planul de rezervă, adică se apela la corupții din sistem (Poliție, Parchet), cei cărora patronul le făcuse tot felul de lucrări gratuite (adică îi mituise) și care îi erau obligați, iar aceștia aveau grijă ca plângerile să fie soluționate în favoarea contructorului.

Exact așa funcționează întreg sistemul în România. Formal, societatea funcționează pe baza respectării legii și a garantării drepturilor constituționale. In realitate, societatea este o junglă, care funcționează pe tipicul patronului firmei de construcții. Adică manageriată de o clasă politică ipocrită, care, în public - atunci când se află sub lupa societății civile și este monitorizată -, acționează perfect, ca la carte - respectând legea și Constituția, atât în litera cât și în spiritul lor, pozând în etalon al moralității -, iar când monitorizarea a contenit, clasa politică și clientela ce o înconjoară își adevarata față și adevăratul scop al prezenței la pupitrul de comandă al societății: furtul averii și banului public, abuzul de putere, aroganța și, exact ca în cazul patronului firmei de construcții, dacă cineva cârtește și-și reclamă drepturile, este călcat în picioare, distrus și umilit de același sistem care, atunci când se află sub monitorizare, pozează în apăratorul altruist al drepturile tuturor.

Știind cum funcționează sistemul de douăzecișișase de ani, e o mare și naivă iluzie să credem că revolta tinerilor, în stradă, se va solda cu vreo schimbare radicală la nivelul managementului societății, cu vreo revoluție morală sau cu vreo schimbare radicală, pe fond, de sistem. E o iluzie să se credă că sistemul va funcționa legal, imparțial și pe principiul valorii, competenței sau al dreptului individului. După ce euforia și iluzia că „strada" contează și după ce presiunea va slăbi, „strada", adică societatea civilă, va constata, cu stupoare, că nu s-a schimbat și nu se va schimba nimic. Plecarea câtorva indivizi din fruncțiile publice, arestarea a altor câțiva, nu reprezintă decât o falsă reușită, pentru că sistemul nu se rezumă la câteva persoane ci funcționează în baza unor legi ce-l face inexpugnabil. Iar legile sunt făcute în decursul a peste douăzecișișase de ani, sunt dedicate să protejeze sistemul (sistemul reprezentându-l, în fapt, exercitarea puterii și accesul la fondurile publice, reprezentate de: structura instituțiilor publice, accesul și promovarea în instituțiile publice, privilegiile asigurate de funcțiile publice, asigurarea accesului discreționar clientelei politice la fondurile publice), nu persoana, iar modificarea legilor și adaptarea lor la cerințele „străzii" este improbabilă și, cinstit, chiar imposibilă.

Da și adevărat e faptul că - pentru a atenua efectul presiunii „străzii" și ca revolta să nu escaladeze limitele, ce ar putea amenința sistemul, în structura sa -, e logic ca reprezentanții și beneficiarii sistemului să aplice un program „stand-by", în care instrumentele de exercitare a puterii să nu reacționeze împotriva celor care se opun regulilor, conform prevederilor legale și constituționale, pentru că - vorba lui Ponta -, ce trece peste câteva mii nu mai reprezintă o simplă cârteală, a cărei rezolvare intră în competența și posibilitățile de reacție ale instrumentelor sistemului (instituțiile de represiune), din contra, solicitările sunt chiar onorate, în parte, dându-se, formal, satisfacție solicitanților. Chiar dacă, în fapt, revolta încalcă multe dintre regulile antisistem, cuprinse în legile ce protejează sistemul, când are caracter de masă nu i se pot aplica regulile individuale. Iar dacă soluțiile se rezumă la înlăturarea unor persoane (fie ei și leaderi), adică la răspunsuri formale, cât timp nu efectează problema de fond, adică structura și modul de activitate al sistemului, este unanim acceptată de către diriguitorii sistemului.

Bilanțul revoltei populare este însă cel care exprimă efectele reale ale revoltei. Adică cât și ce s-a solicitat, raportat la cât și ce s-a realizat. Iar la acest capitol mă tem că „strada" va ieși în pierdere uriașă. La final, după ce va trage linie și lucrurile se vor fi normalizat, se va constata că sistemul n-a pierdut nimic, a rămas nealterat, doar cu vreo câțiva membrii mai puțin, înlocuți rapid de pe „banca de rezerve". Din mulții contestatari, câțiva mai vehemenți, mai vocali, având vocații de lider, ce constituie un pericol pentru sistem, vor fi racolați de sistem, dar cea mai mare parte vor fi chiar mai dezamăgiți și mai frustrați decât la început și, mai mult, vor intra sub monitorizarea sau supraveherea sistemului.

De ce s-a ieșit în stradă ? Pentru morții de la "Colectiv" ? Aiurea ! Acesta a fost doar pretextul și scânteia care a detonat revolta ce mocnea. S-a ieșit în stradă pentru că puterea începuse să mintă cronic, să sfideze populația, să umilească cetățeanul, să-i încalce toate drepturile, să-l deposedeze de dreptul său de proprietar al bunurilor publice, să-l batjocorească și să-l trateze ca pe un animal de povoară, având doar obligații nu și drepturi. Aroganța și infatuarea puterii, apărată de legi și de instituțiile de forța ale sistemului, a scos cetățenii în stradă. Corupția generalizată, impusă și întreținută de sistem; traficul de influență ca alternativă unică a parvenirii; oportunismul imoral politic; clientelismul politic la împărțirea și furtul banului public; dezastrul și mafia din învățământ; dezastrul și mafia din sănătate; hoțiile și alocarea clientelară a banilor din infrastructură; politizarea totală a administrației publice; nepăsarea și lipsa de reacție a autorităților publice în ce privește modul fraudulos al administrării averii publice și modului cum unele corporații devalizează economia (ex: furtul și exploatrea masei lemnoase); corupția din justiție și nedreptatea din justiție; creșterea insuportabilă a taxelor și impozitelor pentru acoperirea dezastrului administrării banului public; protejarea multinaționalelor ce au monopolizat utilitățile publice (carburanți, gaz, energie electrică, apă, telefonie, etc.)  și, nu în ultimul rând, nepăsarea autorităților în cazul încălcării drepturilor cetățenești de către patronate, oligarhiile financiare, corporațiile monopoiliste, crima organizată - elemente care generează lipsă de perspectivă în ce privește viitorul (locurile de muncă, veniturile), respectarea demnității umane și multă frustrare, au fost principalele cauze ale ieșirii în stradă. Toate aceste mizerii, concrete, ce au scos cetățenii în stradă, sunt, din păcate, „opera" sistemului și sunt (culmea !) protejate prin legi, reguli sau cutume, pe care clasa politică, împreună cu mafia economico-financiară, le-au emis în ultimii douăzecișișase de ani. Deci, pentru ca efectul revoltei să se concretizeze la nivelul societății, trebuie ca legile, regulile, obiceiurile sau cutumele ce protejează funcționarea și activitatea sistemului actual să fie modificate sau eliminate. Altfel, după ce revolta publică va înceta, sistemul își va relua activitatea, continuând de unde a rămas, ca și cum nimic nu s-a fi întâmplat.

Dacă România va continua să fie guvernată de mafia fiscală, adică corporațiile multinaționale, corporațiile aurtohtone, baronii locali, „oamenii de afaceri" a căror avere a fost acumulată prin înselăciune în dauna statului (privatizări sub prețul real, prin coruperea reprezentanților F.P.S., F.P.P., Fondul „Proprietatea", etc. sau beneficiarii programului „restituțio in integrum"), fraudă fiscală, contracte cu statul, pe bază de mită și trafic de influență, iar aceștia își vor trimite, ca și până acum, reprezentanții în Parlament, Guvern sau la conducerea instituțiilor publice, pentru a-și asigura protecția, „strada" n-a realizat nimic. Dacă Parlamentul, mituit cu privilegii sau cu deputați și senatori implicați în tot felul de afaceri ilicite, va continua să se lase substituit de guvern, cedându-și atribuțiile conctituționale, către Guvern, „strada" a pierdut degeaba timpul. N-a făcut decât jocul unora ce vor prelua, ilegitim și imoral, puterea, speculând degrigolada și sperietura celor aflați la putere. Dacă instituțiile statului vor funcționa după aceleași reguli, adică vor fi recrutate și promovate cadrele prin concursuri formale, criteriul nepotismului sau clientelei politice fiind adevăratul criteriu de recrutare și nu se va schimba procedura și legislația în acest sens, ca recrutările să fie făcute de comisii apolitice, imparțiale și integre moral, „strada" n-a câștigat nimic și a pierdut doar timpul. Dacă promovările la Curtea Constituțională se vor face, în continuare, politic, fără criterii profesionale și morale, pentru ca puterea să aibă garanția că poate încălca Constituția, fără a fi sancționată sau blocată, strada n-a câștigat nimic. Dacă SRI va continua să-și depășească atribuțiile, neconstituțional, ocupându-se de corupție și evaziune fiscală, în baza unei hotărâri a CSAT și să conducă și controleze toată administrația publică și justiția, prin ofițeri acoperiți, strada n-a câștigat nimic, din contra. Dacă justiția, apărată de inamovibilitate, va rămâne instrumentul fidel al puterii și nu va răspunde pentru erorile deliberate comise și pentru stilul anticetățean (tipic comunist) pacticat, „strada" n-a câștigat nimic.

Acum suntem la faza negocierii contractului, în care patronul firmei de construcții (adică reprezentanții legitimi ai puterii), îmbrăcat elegant, de mână cu copilul și soția, plin de respect, atent, afișând doar bune intenții, înceracă să ne convingă că doleanțele și solicitările „străzii" sunt legitime, vor fi analizate și li se va da curs. Oare ? Nu cumva asistăm la o nouă cacealma și la o nouă reprezentație de tip teatral ? Nu cumva, din nou, vom constata că ipocrizia n-are limite și că negociatorii sunt, în fapt, niște șmecheri, fără caracter, care, pentru a rămâne la putere, vor să ne mai prostească o dată ? Ulterior, după ce „strada" se va liniști, cumpărată cu promisiuni, nu vor proceda precum antecedenții, adică se vor prevala de faptul că au voință, dar n-au legi ? Nu se vor ascunde în spatele faptului că ar vrea să pună în practică  solicitările (îndreptățite !!??) ale „străzii", dar legea nu le permite ? Și ca să convingă „strada", de bune intenții, vor face, premeditat, niște legi de mântuială, ce vor fi anulate ori de către justiție, ori de către Curtea Constituțională și vor spune că au vrut dar nu s-a putut că nu permite „democrația". O „democrație" rod al acumulărilor de tip mafiot, care, sub masca apărării drepturilor constituționale, nu apără cetățeanul de abuzurile sistemului ci sistemul de revendicările cetățeanului.

Cât timp în România vor funcționa cutumele, adică parlamentarii, membrii guvernului, șefii de instituții, ordonatorii de credite, vor fi numiți, exclusiv politic, în care criteriul profesional va fi ultimul, iar, pentru numiri, avizul SRI (complet nedemocratic și nelegal) va fi criteriul de bază, toate revoltele „străzii" vor fi sortite eșecului. Cât timp „regulile democrației" vor fi făcute, practic, de către marii magnați ai economiei, îmbogățiți prin furtul și însușirea frauduloasă a averii publice, înșelăciune sau fraudă fiscală, ei fiind cei care vor „sponsoriza", „întreține" și cumpăra locurile parlamentarilor, celor din guvern sau din administrația publică (numai naivii nu știu că locurile și posturile din Parlamentul, Guvernul și administrația publică sunt ocupate la „bursa" politică, adiministrată de leaderii de partide, clientela de partid și mogulii afacerilor), revolta „străzii" nu va fi decât un exercițiu tactic, un fel de „antrenament" în care sistemul (compus din mafia politică, clientela politică, corporațiile și instituțiile publice care protejează aceste categorii sociale) își va testa capacitatea de rezistență și supraviețuire în caz de presiune. De asemenea, nivelul revoltei, este și un indicator al suportabilității măsurilor fiscale sau economice impuse de putere, care decide astfel dacă populația suportă majorarea sau se impune stoparea poverilor impuse cetățeanului.

Din păcate, concluzia - după încă o repriză de nemulțumire, exprimată în „stradă" -, e că ne zbatem într-o mocirlă în care, cu cât ne zbatem mai tare - pentru că nu știm să definim răul, nu știm ce vrem, nu știm ce să cerem, nu știm adevărații vinovați, nu știm adevăratele cauze ale dezastrului social -,  cu atât ne afundăm mai mult. E un coșmar ce nu se va termina niciodată pentru că politica - cea care manageriază societatea, din păcate -, n-are nici o legătură cu morala, cu altruismul, cu bunul simț, ci este este expresia cinismului, trădării, imposturii, minciunii, cameleonismului, oportunismului lipsit de scrupule, iar membrii ei, veroși și versatili, ipocriți și vicleni, sunt mult prea dotați și pregătițim pentru a pierde vreun război cu „strada". Ca să primenești un sistem trebuie să ai cu cine înlocui piesele de bază, să ai un negociator în care să ai încredere, care știe să respecte un contract (și promisiunea, într-o societate democratică, bazată pe valori morale, reprezintă un contract ferm) și, mai ales, să deții pârghiile, adică instrumentele prin care să reușești (legi și instituții neutre, precum instanțele de judecată). Le deține, cumva, „strada" ? Are un partener de încredere, capabil să-și onoreze contractul (promisiunile) ? Are instituții ale statului și legi care să-i permită implementarea contractului (promisiunilor) ? Mă tem, analizând trecutul, nu numai că n-are nici un partener capabil să respecte un contract. N-are nici măcar „patronul", care și-a trimis „soția și copilul" la negocieri, fără mandat.