Eternități de o zi: Campania (electorală) de batjocorire a țării

Ziarul Atac, 28 octombrie 2009, Ora 22:16

  • print
  • |
eternita-i-de-o-zi-campania-electorala-de-batjocorire-a-arii-1.jpg

Pentru început, mă voi referi la campania electorală dusă, în favoarea actualului președinte al țării (cel mai bine credidat candidat de către sondajele de opinie), de către Partidul Democrat-Liberal.
O campanie îi care îi vedem angrenați, în primele rânduri, pe miniștrii demisului Cabinet Boc (nu mai țin socoteala al câtelea). Oameni care, în chip normal – într-o țară normală și într-un partid normal –, ar fi trebuit să administreze treburile curente ale țării până la validarea următorului guvern. Lucru care nici măcar nu le trece prin cap.

Ar face orice altceva decât să se ocupe de asta. Preferă să să prefacă a lucra la constituirea morganaticului Cabinet Lucian Croitoru, să se prefacă a-i evalua pe șefii instituțiilor deconcentrate, pentru a-i da afară din pozițiile (recent) obținute pe reprezentanții social-democraților ori că organizeze lansările prin țară ale candidatului lor decât să se mai preocupe, vreun pic, de situația economică și financiară a României.

Au lăsat deoparte Prima Casă, ca să nu mai vorbim de Primul Siloz, niște băsmuieli fără fond și, implicit, eficiență. Au lăsat baltă investițiile cu care s-au tot lăudat, ca și anveloparea blocurilor, au abandonat, înainte de a le fi pornit, cei zece mii de kilometri de drumuri județene, nu le mai gândul la descentralizare, ba chiar și turismul – marota ultimei guvernări – a ieșit din atenția (încă) guvernanților, cu excepția lui Traian Băsescu, acela care nu știe ce osanale să-i mai închine Elenei Udrea, celei care – iată, ce surpriză! – a declarat că se va alătura campaniei de susținere a șefului statului, deși (încă) mai conduce două ministere.

Până și Traian Băsescu pare cu gândurile duse aiurea și nici măcar nu se mai sinchisește de semnificația gesturilor pe care le face în calitate de (încă) președinte al României. Deunăzi, i-a venit pe chelie să-i ridice în grad (chiar) pe cei care s-au pronunțat în favoarea unei eventual viitor mandat al său, dând stele fără număr lui Neculai Onțanu, Gabriel Oprea și Anghel Iordănescu.

Am intrat într-o campanie (electorală) de batjocorire a țării, ale cărei probleme și priorități (încă nestabilite cu precizie, după două decenii de libertate) nu reprezintă subiecte de campanie. Orice ni s-ar spune și cu oricâtă insistență, reformarea Parlamentului – indiferent cât ar fi de dușmănită această instituție fundamentală a statului de către cel ce pretinde a reprezenta acest stat – nu este o prioritate a momentului, în plină criză economică și cu trei ani înaintea viitoarelor alegeri pentru Legislativ. Este vorba despre o simplă găselniță, despre o diversiune menită a distrage atenția de la neîmplinirle ultimilor cinci ani, de la nerespectarea unor promisiuni ce păreau, la vremea lor, ferme și serioase, de la faptul că nu trăim deloc bine.

Sunt momente în care, oricât și-ar cosmetiza imaginea și indiferent câte scuze, explicații și motivații și-ar găsi, Traian Băsescu e nevoit să apară în fața națiunii așa cum este el de fapt – un aranjor de evenimente aflate doar pe propria-i agendă, nu și pe cea a cetățeanului, un scamator care scoate din pălăria cu șmecherii noi și noi subiecte de dezbatere, altele decât cele care l-ar punea într-o lumină nedorită de el.

M-aș fi așteptat ca Traian Băsescu, intrat în campanie electorală, să răspundă scrisorii deschise pe care i-a adresat-o Dumitru Iliescu, fostul șef al SPP, om care-i știe bine ascunzișurile și care l-a atacat în zoona subiectelor sensibile – traficul de infleunță, îmbogățirea bruscă a întregii familii, dosarul Flota sau enigma Mihăileanu. Traian Băsescu a tăcut, însă. Așa cum a tăcut și atunci când a venit vorba de Omar Hayssam și de protecția pe care acesta pretinde că i-a acordat-o.

Campania electorală a lui Traian Băsescu e făcută în disprețul României și al oamenilor săi. Batjocorindu-i, fără scrupule sau ezitare, pe aleșii desemnați de populație, prin votul uninominal tot de el impus, ca urmare a altui referendum, șeful statului îi batjocorește pe toți românii, indiferent de opțiunea lor politică.
Este un semnal care trebuie avut în vedere atunci când ne vom introduce votul în urne.

Horațiu Vlăsceanu

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
03:43
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou