Eternități de o zi: Îndepărtarea de popor

Traian Băsescu a invocat, cu fiecare prilej, poporul, ca arbitru pentru meciurile pe care le-a avut de disputat, fie cu Parlamentul, fie cu Guvernul, fie cu Juistiția, în meciurile pe care le-a disputat cu puterile statului.

Dar poporul (suveran, vorba lui Caragiale), oare, la momentul de față, nemulțumit de prestația tuturor puterilor statului și se cam rățoiește la ele.

Prins cu mâța-n traistă, șeful satului regurge la un vicleșug descalificant: îl citează pe emulul său umil, Emil Boc, și spune că, dacă o lege (precum cea a salarizării unice) îi nemulțumește pe toți DEOPOTRIVĂ (sublinierea îmi aparține), atunci respectiva lege e bună. (Boc nu spusese DEOPOTRIVĂ.) Are dreptate președintele țării: amintita lege îi nemulțumenște doar pe unii. N-are cum să-i nemulțumească pe parlamentari, de pildă. Nici pe generali. Îi irită doar pe cei mulți, cei care au intrat în grevă și care ar fi trebuit, indiferent de consecinț, să nu renunțe la ea.

Este, evident, o îndepărtare de popor. Iar până acum Poporul a fost doar o unealtă, grație căreia Traian Băsescu și-a arătat mușchii, când cu Referendumul. Se poate, iată, renunța la el.

Măsurile anunțate de Guvernul Boc, născute de sub papucul aceluiași Traian Băsescu, vor determina scăderea drastică a venituilor bugetarilor. Altă îndepărtare de popor.

În plus, cruciatul care se lupta, nu demult, cu criza economică, declară acum că aceasta nu poate fi ținută sub control, nici de el, nici de Executiv, nici de Banca Națională. E o fataliatate, vasăzică. Dar atunci, te întrebi, de ce mai e nevoie de Președinte, de Guvern sau de Bancă Națioanlă? Dacă tot sunt neputincioase, putem renunța la ele.

Problema pare a fi, însă, alta. Atunci când se spune că Traian Băsescua mințit, cu varii prielejuri, națiunea, cei care-l susțin spun că ne e vorba, de fapt, de minciiuni, ci de inconsecevță. Ceea nu este chair atât de grav.

Inconsecvență înțeleg a fi fost atunci când fostul Partid Democrat, condus de actualul prședinte al țării, a cârmit-o, fără ezitare, de la stânga la dreapta, devenind din socialist – conservator. Dar nu se mai poate numi inconsecvanță promulgarea unei legi privind salarizarea profeorilor, pe care, ulterior, n-o mai pui în aplicare. Aici e vorba de minciună, iar cei mințiți nu te pot cauționa la nesfâtșit.

Tot o minciună este și apolitisml, atunci când ești, de afpt, sprijinit de partidul pe care l-ai condus până la victoria în alegerile prezidențale. Știu că pentru dl. Flutur, cel care a fluturat ideea, a totuna să fi furat ceva, la vremea când era director la Romsilva Suceava, și liberal cu acte în regulă, cu inconsecvența în a păstra ceva ce a luat.

Țara refuză să mai muncească (aproape) pe gratis, șmecheriile Guvernului sunt dovedite, Traian Băsescu ne promite creșteri de TVA, dar totul se întâmplă, vorba cântecului ceaușist, cu poporu, pentru popor.

Poporul acesta are mari probleme, în clipa de față. N-are orizont, înainte de toate. Are nevoie de bani, iar noi îi cerem solidariate. Cu cine? Cu el însuși?

Apartența la norod a lui Traian Băsescu n-a fost decât o figură de stil. Țara e tot mai săracă, mai neajutorată. Oamenii ei – așișderea. Astăzi, el se detașează de ea. Criza economică e ceva venind de departe, așa încât nu poate fi învinsă. Chiar dacă am încercat s/o domolim cu impozitul forfetar și cu Noua Casă ori Noul Siloz – două găselnițe reprezantând forme fără fond.

Traian Băsescu este, în acesste momente, candidatul poporului zâmbăreț și petrecăreț, necum al unei națiuni aflate în cumpănă. Băsescu petrece, de săptămâni bunem uitând de orice criză. Adică uitând chiar de poporul de care se simte alături, fără să sesizeze că acel ppor are probeleme. E chiar muribund, cum l-a mai diagnosticat nu demult.

Minciuna prezindețială n-are nimic de-a face cu inonsecvența. Ea e, zi ce trece, tot mai consecventă, în nemernicia-i perfectă.

Horațiu Vlăsceanu