Eternităţi de o zi: Tristele metamorfoze ale domnilor Boc

De când Emil Boc a încetat să mai fie omul (civilizat, manierat), politicianul (simpatic, plin de nerv, cu discurs bun şi incisiv, ridicându-se împotriva derapajelor de la democraţie) sau primarul (în declin faţă de primele două ipostaze, dar încă frecventabil) cu acest nume, împrumutându-l unor guverne, se cuvine să vorbim, prin forţa împrejurărilor, de dl. Boc 1 şi de dl. Boc 2, pentru că nu mai există aproape niciun fel de asemănare între ei.

Boc 1 a fost privit de la început ca o marionetă, mânuită de cel care l-a determinat să-i lase cu buza umflată de clujenii care-l aleseseră într-un al doilea mandat. Şi ca primar de Cluj a fost un fenomen aparte, el aflându-se, mai mereu la Bucureşti. Dar pe vremea aceea nu purta grija banilor publici. Dar, de când a devenit premier, schimbarea lui s-a accentuat.

Ceva mai ţanţoş decât până atunci („ca un ţăran pe bicicletă”, cum zicea Geo Dumitrescu), cu privirea mai cruntă, cu vorba încă şi mai precipitată, s-a crezut făuritor de istorie. Gata cu ce a fost până acum!, zicea el cu orice prilej, trebuie să începem modernizarea statului. Habar n-avea cum, dar aşa se vedea pe prompter. A dat-o apoi pe cântecele cu puşca şi cureaua lată, s-a făcut de râs cu câteva ordonanţe dibuite a fi neconstituţionale, şi aşa a tot modernizat până s-a rupt căruţa şi a ajuns să nemulţumească pe toată lumea, cu excepţia celor care-i dictau luările de poziţie, tot mai stereotipe.

Boc 2 este, din păcate, o caricatură a lui Boc 1. L-am privit cu atenţie pe micul ecran. Este o sinteză vie a ceea ce a ajuns ţara în ultimele luni de zile: tras la faţă, îmbătrânit brusc, parcă speriat în permanenţă, şovăielnic. Comportamentul său s-a transformat radical, prin contagiune, aş zice.

E permanent încruntat, ca Vasile Blaga; se exprimă bolovănos, ca Radu Berceanu; minte de îngheaţă apele, jurţându-se că e sincer, ca Adriean Videanu; are accese de tupeu ca Elena Udrea; rosteşte mereu una şi aceeaşi placă, după modelul patentat de Monica Ridzi; vădeşte, adesea, atitudini de vătaf, ca Sorina Plăcintă; manifestă, uneori, excese de limbaj, de-l poţi confunda cu Boureanu.

Într-un singur sens nu s-a schimbat: papagaliceşte, necontenit, cele spuse de Traian Băsescu. De când este şi interimar la Educaţie, pune placa dobândirii cunoştinţelor de pe Internet, ceea ce este o inepţie.
Domnii Boc sunt nişte oameni bolnavi. Nu fizic, şi nici psihic.

Suferă de o alterare a personalităţii, până când acesta e aproape să dispară (cazul dlui Boc 1) sau lipseşte cu desăvârşire (în prezent, la dl. Boc 2). Boc 2 este un simplu roboţel, nici măcar simpatic. Îl vedeam la televizor: inexpresiv, împăiat parcă, cu privire fixă şi tulbure, incapabil să asculte, să converseze, tăind orice întrebare.Era ca un tip profund tulburat, întors din nişte spaţii unde îi fusese afectată chiar esenţa umanităţii. O maşinărie. Vorbea într-una de oameni daţi afară, de economii la buget, răspundea la întrebări citind din Constituţie (recunoaşteţi modelul).

Dl. Boc 2 este un om care, în vremuri normale, ar trebui compătimit. Dar el nu vrea să trăiască – şi nu ne lasă nici pe noi s-o facem – în normalitate. Ce om normal ar putea spune că o lege e bună atunci când îi nemulţumeşte pe toţi? Extrapolând la oameni, poate vrea să spună prin asta că el este singurul bun dintre români, întrucât îi nemulţumeşte pe toţi ceilalţi!

Probabil că nu înţelege că şi-a sacrificat, într-un an, potenţialul unei întregi vieţi. Din autor al unei teze de doctorat prin care arguemnta superioritatea sistemului parlamentar bicameral faţă de cel unicameral, iată-l acum, la comandă, inversând termenii. Dacă ar avea un pic de demnitate (?!), ar trebui să ceară să i se retragă titlul de doctor în drept, întrucât s-a dezis făţiş, public, de propriile-i susţineri din teze de doctorat. Când a minţit: atunci sau acum?

Dl. Boc 2 ar trebui să ştie că, nu peste multă vreme, nu va avea nici măcar lipsa de faimă a unor Victor Ciorbea sau Radu Vasile. Nu va fi doar uitat, ci disprețuit. Dar pe cine va mai interesa, de/acum înainte, de sărmanii domni Boc...

Horaţiu Vlăsceanu