„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

Pavel Roman, 9 mai 2016, Ora 14:00

  • print
  • |
hexi-pharma-nu-e-un-caz-ci-un-fenomen-ce-caracterizeaza-romania-46724-1.jpg

Ce se întâmplă azi în România nu sunt accidente și nici întâmplări banale. Este efectul disoluției autorității publice, prin politizarea și, implicit, mediocrizarea profesională a administrației publice.

O administrație infestată de sistemul clientelar, servil, controlată politic până la cel mai mic nivel, construită după chipul și asemnănarea majorității ce alcătuiește „clasa politică", adică a diletanților, mediocrilor și a celor ce substituie, prin titluri false (diplome de studii fără studii și doctorate plagiate) adevăratele valori. Privit dincolo de aparențe, efectul negativ al disoluției autorității are o cauză ce pare mai degrabă un blestem decât ceva circumstanțial: contraofensiva unui sitem care incorect s-a numit comunist. Un sistem clientelar, pervers moral, arivist, care mai degrabă s-a ascuns în spatele acestei titulaturi decât a reprezentat-o și care, sub masca intersului proletar, a cultivat mediocritatea și substituirea valorii, adică interesul personal în dauna interesului public, creând un mecanism infernal de eliminare, din societate, a adevărului, moralei și valorii reale și substituire a acestora cu surogate de genul: lene, hoție și minciună, cu care și-au justificat prezența și impostura parveniții ce stupid își arogă titulatura de „clasă politică".

Metoda de jefuire a populației (bugetului public) model „Hexi Pharma", nu e ceva nou sub soare și nici un caz izolat. Este fenomenul ce caracterizează economia românească și, în special, metoda prin care este fraudat banul public, respectiv cetățeanul. Perfecționată în ani și ani de practică, care a presupus, pe lângă coruperea întregului sistem medical, slăbirea autorității în domeniu și eliminarea pârghiilor care ar fi putut contracara fenomenul (au fost desființate sau distruse laboratoarele autorizate să efectueze verificări de specialitate; au fost eliminate, din lege, obligațiile instituțiilor de a efectua verificări privind calitatea produselor, etc.), metoda de jefuire bugetară, model „Hexi Pharma" exprimă cel mai elocvent posibil dezastrul în care a fost adusă administrația publică. Deși există peste 250 de agenții și autorități publice, cu peste 200.000 de angajați, bugetari, sistemul este în colaps, pentru că, pe de o parte „clasa politică", la presiunea „mafiilor" bugetare, a avut grijă să modifice și adapteze legislația în așa fel încât aceasta să fie formală, ambiguă și inaplicabilă și, pe de altă parte, structurile agențiilor și autorităților au fost contaminate total cu virusul „obedienței" politice, prin subordonarea totală politicului a administrației publice. Și cu toate că există o lege ce stabilește regulile în administrația publică (Legea 188/1999), aceasta a fost încălcată sistematic de către toate guvernele, pentru că numai astfel își puteau instala clientela obedientă și servilă care să le protejeze, direct sau prin non-combat, afacerile frauduloase gen „Hexi Pharma".

Monopolul pe serviciile publice din România, din toate domeniile posibile, obtinut prin încalcarea legii achizițiilor publice (sistemul atribuirii directe a contractelor), a devenit o regulă. Nu există minister, autoritate, agenție, consiliul județean, primărie ori alte instituții, ordonatoare de credite, care să nu practice sistemul atribuirilor directe a contractelor sau a licitațiilor trucate, în care „adjudecantul", de fiecare dată, este „clientul" prestabilit. Iar regulile licitațiilor publice și a atribuirii contractelor de lucrări și servicii publice, finanțate din bugetele publice sau locale, nu se fac nici în Parlament, nici la Guvern, nici în ministere sau autoritățile locale, ci în birourile firmelor clientelare, ce căpușează toate instituțiile publice și care controlează Parlamentul și Guvernul. Aproape că nu există contracte atribuite corect, în spatele fiecărei „negocieri" existând „comisioane" (șpăgi), „sponsorizări" sau finanțări de campanii electorale ori private. Într-o astfel de degringoladă generală, întreținută de vidul legislativ conceput deliberat, nici nu se mai știe cine este stăpânul și cine sluga: politicianul sau beneficierul contractelor. Nu se mai știe cine este păpușarul și cine marioneta, pentru că relațiile politic-sistemul mafiot clientelar, beneficiar al deciziilor politice, este atât de încurcat și de ascuns percepției publice, încât abia când explodează câte o bombă (amorsată sau accidental !) gen „Hexi Pharma", se dezleagă ițele complexului mecanism în care banul public este jefuit prin complicitatea politic - mafie, protejat de nepăsarea autorității publice, programată astfel.

Luat de valul manipulărilor cu care este bombardat sistematic cetățeanu care asistă la „marile dezvăluiri", uiți să-ți pui întrebarea cum s-a putut ca o astfel de megaescrocherie să se consume atâția ani și nimeni (servicii, fisc, poliție, mass-media, ONG-uri) să nu afle nimic. Pe bună dreptate, analizând „la rece" fenomenul, te întrebi dacă nu cumva și „explozia" fenomenului „Hexi Pharma", nu e ceva tot controlat, fiind regia unei mafii care urmărește să preia sectorul. Însă, indiferent de circumstanțe, cazul „Hexi Pharma" arată dezastrul în care se zbate administrația publică și cât de gravă este disoluția autorității. Iar dacă „Hexi Pharma" a explodat și, relevându-ne mecanismul, ne radiografiază cangrena generalizată a sistemului, e firesc să ne punem întrebarea: Câte „Hexi Pharma" există în România ? Și, retoric, ne dăm și răspunsul. În ce domeniu nu există „Hexi Pharma" când e vorba de banul public ? Pentru că dincolo de aparențele înșelătoare (de genul că dacă nimeni nu s-a ocupat de descifrarea mecanismului, n-a „transpirat" mizeria sau n-au existat „contraofertanți" interesați să preia „sectorul", înseamnă că nu există) nu înseamnă că în restul „lucrărilor" și „serviciilor" publice situația e mai „roză". Din contra, „omerta" în domeniul traficului cu medicamente (prescrierea celor mai scumpe, fără conținutul adecvat de substanță activă și substituirea medicamentelor autohtone sau ieftine cu cele scumpe, de către medici, a devenit o practică generalizată), întreținută de „mituirea" medicilor prin oferirea de „vacanțe" ascunse în spatele unor „simpozioane științifice", „traininguri", gratuite, de către marii en-grosiști de medicamente, este o altă realitate, de tip „Hexi Pharma", care are ca efect jefuirea bugetului (și cetățeanului) cu miliarde de euro anual. Iar autoritățile publice de profil, care ar trebui să se ocupe de reglementarea domeniului, ori sunt la rândul lor corupte, ori lipsite de instrumente pentru a interveni și reglementa piața mafiotă a medicamentelor. La fel se întâmplă cu lucrările de reparații și întreținere a obiectivelor aflate în patrimoniul sănătății și cu toate serviciile (curățenie, spălare, hrană, etc.). Și în timp ce firmele ce fac parte din sistemul clientelar prosperă, acumulând averi într-un an ce alții nu reușesc într-o viață, sistemul sanitar se află în colaps, căpușat de banii care efectiv nu mai ajung să fie atribuiți serviciului medical direct oferit cetățeanului. Astfel, accesul gratuit la serviciile medicale (inclusiv cele de urgență) a devenit o utopie, pentru că nu mai există condiții optime pentru a fi efectiv realizat.

Metoda „Hexi Pharma" nu e însă un „monopol" al sănătății. E o metoda practicată, fără frontiere, în toate domeniile investițiilor publice (active noi, întreținere și reparații curente). Că e vorba de infrastructura rutieră (nu se realizează terasamentele conform normelor; nu se utilizează materialele adecvate, nu se respectă cantitățile și calitatea materialelor, etc.), construcții de obiective publice, comerț cu carburanți, materiale de contrucții, producție și comerț cu alimente, apă potabilă îmbuteliată, comerț cu energie electrică, gaz, apă potabilă, exploatarea masei lemnoase, reparații obiective istorice, „Hexi Pharma" este prezentă peste tot. „Generalii" care, chipurile, coordonează „Hexi Pharma" și sistemul „expediției plicurilor", regulat, sunt un fenomen general care caracterizează întrega Românie și care, deși nu este recunoscut public, a devenit aproape oficial, fiind singurul sistem care funcționează. Paradoxal, dacă sistemul „Hexi Pharma" s-ar opri în România, România ar paraliza, pentru că nu mai există un sistem alternativ, capabil să-l înlocuiască pe cel de tip mafiot. Fără șpăgi, adică „comisioane", „sponsorizări", „procente din profit", „zeciueli", România s-ar prăbuși, pentru că toată clasa politică, aproape fără excepție, este conectată și supraviețuiește din acest sistem. Un sistem exploatat pervers, în primul rând de mafia politică. Or, prăbușirea sistemului „Hexi Pharma" și înlocuirea lui cu unul curat, ar antrena dispariția actualei clase politice, care există ca efect al sistemului „Hexi Pharma" (ceea ce nu cred că se va întâmpla vreodată în România !).

Tradus, în alte domenii, ce însemnă efectul „Hexi Pharma" ? Înseamnă o armată regulată de funcționari, ce parazitează bugetul public. O armată de votanți, angajați la stat în sistem clientelar, oricând capabilă să încline balanța în favoarea celui ce i-a numit în funcții publice și care n-are nici o legătură cu domeniul care ar trebui să-l monitorizeze. Înseamnă autorități naționale, precum ANPC, ANSVSA, DSP, ANFP, Garda de Mediu, Agenția Națională a Medicamentului, ANRSC, ANRMAP, ARS, ICS, SRAC, corpurile de control al ministerelor, primului-ministru, guvernului, corpuri de control ale autorităților locale, ONG-uri sponsorizate din bugetul public, care n-au un sistem adecvat de atribuții reale, răspundere, stadarde și nivele de performanță reale, care, în fapt, în loc să contribuie la îndeplinirea rolului pentru care sunt create, căpușează financiar, inutil și neperfomant sistemul public bugetar. Înseamnă că nu știm ce punem în rezervor (pentru că din anii 2011-2013, în urma scandalului creat de Garda Financiară, privind comercializarea de către OMV Mineral Oil SRL, Rompetrol, Rafinăria Vega, Shell, Lukoil  și alte companii de „prestigiu" de carburanți contrafăcuți, Guvernul Năstase a modificat legislația, anulând prevederile privind calitatea și competențele Gărzii Financiare în a aplica sancțiuni) pentru că ANPC, din motive de subordonare politică, nepotism, șpagă și conservatorism al postului, a uitat cum se prelevează o probă de la marii comercianți de carburanți, astfel că nimeni nu mai știe în România ce bagă în rezervor; înseamnă că nu mai știm ce apă bem, pentru că numai dacă moare sau se îmbolnăvește cineva, grav, ANPC-ul sau DSVSA ori DSP fac analize și verificări la apa îmbuteliată, încât a ajuns o firma precum „European Drinks" să vândă apă din puț, pe post de apă plată și nimeni să nu știe dacă e sau nu proprie consumului uman; înseamnă că nu știm ce mâncăm, pentru că supermarketurile sunt pline de produse (carne, preparate din carne, lactate, legume, fructe, conserve, pește, etc.) tratate chimic, ce conțin substanțe periculoase, peste normele admise, iar ANPC, DSVSA și DSP efectuează probe doar când apar cazuri grave de intoxicare, decese sau epidemii în masă, fără a sancționa drastic comercianții sau a le suspenda activitatea pentru aceste grave abateri; înseamnă că nu știm cât gaz și calitatea gazului sau energiei electrice pe care le consumăm, ajunse la prețuri astronomice în raport cu veniturile, pentru că ANRE, organism plătit din bani publici, nu-și face datoria decât în campanii electorale și atunci doar formal, demagogic. fără efecte ulterioare; înseamnă că nu știm dacă internați într-un spital mai ieșim vii, din cauza bacteriilor existente, imune la soluțiile diluate furnizate de „Hexi Pharma" sau dacă tratamentele prescrise de medici - care sunt „forțați" de mafia medicamentelor, să prescrie medicamente scumpe (de multe ori netestate) -, nu sunt un genocid deliberat.

Deci, în concluzie, „Hexi Pharma" nu este un caz, ci un fenomen general ce caracterizează societatea românească. Un flagel care s-a extins ca un cancer asupra întregii activități ce vizează finațarea de la bugetul de stat. E doar un procent din uriașul mecanism ce devalizează bugetul public și ține prizonieră și complice „clasa politică" românească. Și o spune un fost rebel al sistemului care a devoalat multe „Hexi Pharma" în România, în domeniul comerțului cu carburanți (comerț cu combustibili contrafăcuți operat de: „LUKOIL", „ROMPETROL", „VEGA", „SHELL", „OMV Mineral Oil", etc.); în domeniul comerțului cu alcool și produse din alcool, în domeniul comerțului cu cereale; în domeniul comerțului cu masă lemnoasă sau în domeniu comerțului neloial, practicat de marile lanțuri de supermarket-uri, precum „METRO" sau „SELGROS", participante activ la devalizarea, de către societăți de tip fantoma, a TVA colectată de la populație. Că a fost vorba de comerț cu produse contrafăcute, necorespunzătoare calitativ; sutragere de accize sau TVA, înșelăciune sau contrabandă; de „țepe" bugetare sau sustrageri de fonduri publice, toate au funcționat pe principiul „Hexi Pharma": adică beneficiind de protecția unor „generali" și sistemul „distribuirii regulate a plicurilor" ce răsplăteau protecția asigurată de șefii administrației publice sau de politicieni/demnitari. În urma comerțului cu produse contrafăcute sau necorespunzătoare calitativ, în domeniul carburanților, bugetul public a fost jefuit cu miliarde de euro, iar populația a fost înșelată consecvent. În urma comerțului cu cereale, prin societăți de tip fantomă, bugetul a fost fraudat cu miliarde de euro. La fel s-a întâmplat și în urma comerțului cu masă lemnoasă, alcool, carne și preparete din carne, legume, fructe, materiale de consdtrucții, tutun, cafea, etc. Iar mecanismul devalizării a funcționat pe același principiu: „Hexi Pharma". Adică mecanisme protejate politic contra șpagă. Un mecanism care, de fiecare dată, reacționa dur și în stil mafiot, la orice tentativă de aplicare corectă a legii, culminând cu epurarea întregului sistem al administrației publice de „rebelii" care n-au înțeles că viitorul înseamnă integrare în sistemul practicat de „Hexi Pharma", adică de benficiar al „plicului lunar", contra lipsei de reacție.

Și chiar dacă nu acceptăm, „Hexi Pharma" este, în final, efectul guvernării comunistoide a României, marca Iliescu, Năstase, Băsescu, Ponta. Indivizi exponențiali ai sistemului, care au promovat mediocritatea, clientelismul, obediența, ca și criterii de „performanță"; au politizat și vasalizat administrația publică încălcând frecvent Constituția și au transformat România într-un stat de tip mafiot, condus, exclusiv, pe principiul „Hexi Pharma". O Românie în care nivelul disoluției autorității publice a ajuns la maximum, adică instituțiile au doar rol de decor, transformate în instrument politic. Și cine gândește altfel, nu se integrează, e ori retrograd, ori iresponsabil și, în orice circumstanțe, devine victima unui sistem „Hexi Pharma", mult prea generalizat, performant și puternic pentru a capota. Un sistem ce copleșește capacitatea de reacție a unor instituții precum DNA sau DIICOT (respectiv a fracțiunilor dispuse să-și sacrifice cariera), care nu iartă, nu acceptă refuz, adevăr și morală și care macină în malaxorul său orice depozitar de conștiință morală ce are curajul să se opună sitemului marca „Hexi Pharma".

 

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
07:28
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou