Imposibila schimbare (?) !

Pavel Roman, 5 iunie 2016, Ora 13:56

  • print
  • |
imposibila-schimbare-46731-1.jpg

 

         Mi-aș dori ca în ceasul al doisprezecelea românul să apeleze la memorie.

La faptul că timp de douăzecișișase de ani am fost umiliți, tratați cu dispreț, desconsiderați, mințiți și furați de o clasă de borfași, parveniți, crescuți la școala șmecheriei comuniste, care au profitat de naivitatea și toleranța cetățeanului neînregimentat în mafia politică. Mi-aș dori ca tot votantul să-și amintească că suntem pe ultimul loc în Europa la venituri pe cap de locuitor, la asistență sanitară, la procentul alocat din buget pentru învățământ, cultură, sport, etc. și că aceasta se datorează tuturor celor care au administrat țara până în prezent. Că suntem cei mai săraci din Europa într-o țară cu resurse cum n-au multe țări din Europa, precum Austria, Elveția, Ungaria, Belgia, Olanda, Spania, etc. și aceasta se datorează politicii economice dezastruoase făcută de parveniții care s-au autointitulat managerii României și au profitat de bunătatea și toleranța cetățeanului. Mi-aș dori ca tot votantul, atunci când are ștampila în mână, să-și amintească de marile „tunuri" mafiote materializate cu sprijinul politicului și al demnitarilor aleși, precum: „ROMPETROL", „PETROM", „SIDEX", „ROMCIM" și celelalte peste 1400 de obiective economice „transferate" mafiei, ce-au sărăcit țara și acum cerșim locuri de muncă corporațiilor străine. De faptul că avem cel mai scump carburant din UE în condițiile în care peste 70% din necesarul de țiței se extrage din pământul nostru, pe care Năstase, Dan-Ioan Popescu, Tănăsescu, Ponta, Tăriceanu, adică frăția mafiotă a politicienilor, l-au făcut cadou corporației O.M.V.. De faptul ca avem cel mai scump gaz și cea mai scumpă energie electrică din UE în condițiile în care România își asigură 100% necesarul din resurse interne și asta se datorează tot găștii lui Năstase, Dan-Ioan Popescu și clicii băieților deștepți pe care i-a generat politica mafiotă dusă de găștile antiromânești și care doresc din nou puterea. Mi-aș dori ca alegătorul să-și amintească că falimentul agriculturii românești și faptul că mâncăm numai produse străine (scumpe, proaste și periculoase pentru sănătate) se datorează, în primul rând, foștilor miniștrii ai agriculturii, care au semnat acordul de aderare al României, la agricultură, lăsându-se prostiți (nu cred că pe gratis) și acceptând cea mai mică subvenție agricolă din UE. Mi-aș dori ca agricultorul român, atunci când are ștampila de vot în mână, să-și amintească că deși primul-ministru a fost comisar pe agricultură, n-a făcut nimic pentru agricultura românească, din contra, parcă la înțelegere cu corporațiile care au falimentat agricultura românească, n-a plătit subvențiile la timp pentru agricultură, punând fermierii în imposibilitatea de a-și recolta produsele. Mi-aș dori ca alegătorul român să-și amintească faptul că primarii, consilierii județeni și toți ce se zbat să ajungă la „butoane" sunt, de fapt, găști de interlopi a căror preocupare exclusivă este să administreze banul public (impozitele și taxele) în folosul lor și al mafiei care-i susține și promovează. Mi-aș dori, în ultima clipă - ca și în ultimele clipe de dinaintea morții, când omului i se derulează filmul vieții -, alegătorului să i se deruleze, din memorie, toate mizeriile pe care așa zisa clasă politică (devenită o gașcă uriașă de interlopi), le-a produs și să reacționeze ca atare, nu ca o turmă bezmetică și credulă, parcă drogată de demagogia clasei politice, anesteziată de minciună și promisiuni fantasmagorice, pe care nimeni nu le-a onorat și nu le onorează. Mi-aș dori ca actuala așa zisă clasă politică să primească lecția pe care o merită, adică să fie descalificată pentru minciună, hoție, prostie, impostură și scoasă în decor pentru totdeauna din funcțiile de administrator al banului public.

          Numai că, anticip, ceea ce-mi doresc eu e aproape imposibil. Pentru că, așa cum dovedește istoria, românul are memorie scurtă și, parcă masochist genetic, își alege călăii pe post de reprezentanți, iar suprizele sunt rare și pentru scurt timp. Când turma decide, iar turma n-are memorie, să ne mirăm că România se va înroși, din nou ca și cum am suferi de dorul și nostalgia comunismului și vom alege mincinoșii, hoții și interlopii să ne reprezinte ? Să ne mai mirăm că valorile vor fi în continuare o minoritate discriminată, iar cele morale vor fi considerate pericol pentru „siguranța națională" ? Să ne mai mirăm că speranța într-o viață decentă și o societate având fundament moral, a fost îngropată, pentru poporul român, o dată cu memoria ? Și, culmea, deși 100% va fi mai rău - adică vom fi și mai umiliți și mai batjocoriți și mai desconsiderați de către cei care azi cerșesc umili voturile dar care, în fapt, sunt campionii aroganței, tupeului și nesimțirii -, ne vom întreba, retoric (pervers și stupid): Cine i-a ales din nou, de parcă am fi străini de propriul nostru vot ? Cine alții decât noi, cei a căror memorie nu cuprinde nici măcar ziua de ieri, ziua când primarii, președinții de consilii județene, consilierii, alături de interlopii politicieni ne-au mințit, furat, umilit și batjocorit și ne-au manipulat ca pe o turmă de imbecili incapabilă să gândească ? 

 

 

 

 

EDITORIAL

Dacă Ciolacu va candida, oricine îl bate în turul doi

Dacă Ciolacu va candida, oricine îl bate în turul doi

Dacă Ciolacu va candida, oricine îl bate în turul doi  Liderul PSD, Marcel Ciolacu, e forțat să candideze la alegerile prezidențiale, însă   orice candidat îl va învinge în turul doi, asta pentru că românii se vor mobiliza anti-PSD. Comasarea alegerilor e vitală pentru PNL În ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
07:32
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou