Înainte, către...nicăieri!

Pe la începutul anului, premierul Boc anunţa, fericit, că am cam scăpat de criză, că putem vorbi, în sfârşit, de creştere economică şi că răsare soarele şi pe strada noastră. Nu puţini au fost cei care au aruncat cu băştile în sus şi au început să tragă iar cu ochiul pe la dobânzile practicate de bănci, convinşi fiind că, dacă tot va curge lapte şi miere prin toată ţara e timpul pentru noi împrumuturi. Bugetarii şi pensionarii, cel puţin, au răsuflat uşuraţi, nerăbdători să primească înapoi procentele ce le-au fost luate pe motiv de criză.

Cu toţii au rămas, însă, cu gura căscată atunci când au văzut Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2012-2014, lansată de acelaşi Boc în vreme de vacanţă, când sindicatele sunt adormite, iar românul e mai interesat de starea vremii pe litoral decât de ştirile venite din direcţia Palatului Victoria. Ei bine, nu numai că nu se vede nicio speranţă, dar portofelele multor bugetari se uşurează şi mai mult. Dispar bonurile de masă, cresc impozitele, posturile libere rămân în continuare îngheţate, în cea mai mare parte, pensionarii vor fi tot săraci, iar speranţele românilor se mai prăbuşesc încă o dată.

Explicaţia este că toate astea sunt măsuri de siguranţă pentru o posibilă nouă criză ce ameninţă întreaga lume. Şi totuşi, parcă ceva nu se leagă. Interesant este faptul că, imediat după anunţarea strategiei, Boc şi miniştrii care ar fi putut răspunde la întrebări au plecat într-o vizită de lucru în China, de unde vor veni cu promisiuni ale unor lucrări senzaţionale pe care poporul prieten chinez le va face în ţara noastră.

În locul lor a rămas, "la primire", preşedintele Băsescu. În stilu-i caracteristic, domnia sa a explicat că acum ne împrumutăm ca să plătim pensii şi salariile bugetarilor şi că ne vom împrumuta şi la anul, dar mai puţin, în urma noilor măsuri. Cu alte cuvinte, de produs nu producem nimic, iar marea strategie înseamnă doar reducerea la maximum a oricăror cheltuieli. Şi dacă ieşirea din criză o "sărbătorim" cu noi măsuri de austeritate, ce rost au mai avut cele de până acum? Cât va mai dura până ce românii vor pune aceeaşi întrebare ca înainte de '89: dacă datoriile le-am plătit, de ce ne este, în continuare, foame şi frig? Mai ales că, încet-încet, se apropie iarna...

Mihai Ghezea