Iubiţi şi câinii vagabonzi...

De când a revenit în discuţie problema eutanasierii câinilor vagabonzi, primesc pe mail, în mod regulat, mesaje din partea reprezentanţilor unor asociaţii de protecţie a animalelor. Din ele pot afla că este vorba despre un complot guvernamental, pus la cale pentru a stoarce din buzunarele noastre sume enorme, de ordinul sutelor de milioane de euro, în cea mai modestă dintre evaluări.

Aflu şi că toate sumele vehiculate până acum cu privire la întreţinerea unui câine, mai mari decât cele alocate unui om, într-un spital, sunt doar gogoriţe. De partea cealaltă, cei care au susţinut deja celebrul proiect de lege au venit cu argumente la fel de pertinente, legate de siguranţă, de civilizaţie şi iarăşi de...bani. Nici nu ştii pe cine să mai crezi...

Ceea ce nu pot să uit, în schimb, este reacţia unui om venit dintr-o ţară civilizată, pentru prima oară în România. Totul a fost, la început, bine şi frumos. A aterizat la Otopeni, mi-a spus că nu se aştepta să fie atât de „normală" ţara noastră, că se aştepta să fim cu mult mai înapoiaţi, lucruri de astea. Dar, în drumul spre oraş, pe undeva prin dreptul Casei Presei Libere, era cât pe-aci să sară din maşină.

„Animale în libertate! Sună repede la 112! Animale în libertate!" striga continuu, de parcă înnebunise, iar eu nu pricepeam ce l-a apucat. Într-un târziu, lucrurile s-au lămurit: văzuse o haită de maidanezi bucureşteni! Ce a urmat după, nici nu mai contează.

De la cineva care lucrează în domeniu am aflat că suntem campioni la ONG-uri ce au ca domeniu de activitate protecţia animalelor. Şi că vin bani serioşi de „afară", bani din care mulţi au făcut averi impresionante. Şi că dacă ar dispărea câinii de pe străzi, multe dintre aceste organizaţii ar dispărea şi ele, nemaiavând „obiectul muncii". Chiar sunt curios, câte adăposturi pentru animale or fi construit ONG-urile astea?

„Eutanasierea a fost încercată în multe dintre marile capitale europene, dar n-a dat rezultate", mă informa o asemenea organizaţie, într-unul dintre mailurile despre care vă vorbeam. Doar că a uitat să specifice care a fost reţeta-minune, pentru că, totuşi, cum e la noi nu-i nicăieri.

„E frumos Bucureştiul, dar cât rahat aveţi voi pe trotuare nu găseşti nici la noi, pe uliţă", îmi spunea o rudă, sosită pentru prima oară în Capitală, de undeva, de la ţară. Replica asta m-a făcut să conştientizez că nu-s dispus să aştept 8-10 ani, până când câinii vor începe să moară pe străzi, unul câte unul, aşa cum îşi doresc cei care propun să-i sterilizăm şi să-i trimitem înapoi, de unde i-am luat. Dar, când văd că problema noastră, a cetăţenilor, a devenit, ca de obicei, motiv de ceartă şi metodă de câştigat imagine prin Parlamentul României, devin tot mai convins că, pentru început, trebuie să scăpăm de maidanezii...politici.

Mihai Ghezea