Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați!

Lucrurile merg prost dintr-o singură pricină. Cei care ne conduc. Cine sunt ei și de unde vin? Ce vor și ce sunt în stare să facă? După 1990, s-a umflat un val pestriț, de revoluționari împinși de mulțimea din stradă, de foști activiști, bișnițari, de fugiți cu misiune în străinătate, cîrnățari sau amatori de putere, cei care au crezut că și-au descoperit o nouă vocație și au făcut stînga-mprejur pe trotuarul destinului lor profesional hiper-cenușiu. Atunci am înțeles. Revoluția ne-a pricopsit și cu o anume pleavă, și cu oportuniști, și cu eroi.

Dar acum?

Toată generația care vine arată ca o multiplicare de Cațavenci. Atîta doar că mai vorbesc ceva limbi străine. Mai bine ca Iliescu și Băsescu, nu așa cu prune pe lingurică precum Vasile Dîncu, Ciolacu și Ciucă, dar vorbesc. Cu gură mare, cu știință puțină, cu priceperi modeste, cu tupeu, cu o din ce în ce mai sofisticată capacitate de disimulare controlează toate intersecțiile statului. Strănepoții lui Cațavencu se dau oricine și oricum și în orice situație. Strănepoții lui Cațavencu nu pot fi împărțiți pe curente politice. Singurul criteriu care îi diferențiază vine de la domeniul din care fac bani. Au învățat să lucreze răsfirați, ca în bancurile vechi despre Securitate.

– Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați!

Unii se aprovizionează din achiziții de măști și medicamente, alții, din licitații cu parandărăt, din restituiri de proprietăți sau din vînzări de ponturi de stat. Unii, din colaborare cu imobiliarii și cu asfaltangiii, alții din avize și aprobări. Știu politicieni care au importat aparate vechi din China, blugi din Turcia și mațe din Ungaria și dau lecții de administrare a culturii române sau a reactorului de la Măgurele.

Printre ei, sunt odraslele copiilor de ofițeri, de acoperiți și de patrioți plecați în misiune. Ei ne dau marile lecții de politică și de morală. Primii care au lansat mai apăsat principiul au fost copiii evreilor comuniști, fiii celor care au venit pe tancuri să ne aducă ideile lui Lenin. Ei au susținut insistent regula că nu trebuie judecați copiii după faptele părinților. S-a făcut praf idealul părinților și aveau nevoie de o repoziționare. Dar tot în față. Chiar așa! Și eu zic că nu trebuie persecutați. Sunt liberi pentru orice muncă și în orice domeniu. Dar nu pe aceleași poziții. Eu zic să nu le imputăm excesele părinților cînd îi judecăm pe urmași. Oricîte greșeli au făcut părinții, copiii sunt nevinovați, cu toate că i-au iubit, indiferent ce au făcut. Și, totuși, ceva din isprăvile lor i-au marcat. Cum-necum, le-au fost modele.

Odrasele celor care au ratat o epocă vor să conducă tot ele, ceea ce mi se pare a fi mai mult nefiresc. Într-un anume fel, separarea de faptele părinților este corectă. Dar nu în așa măsură încît urmașii să dea lecții și să poată conduce liniștiți prin toate hîrtoapele și bălăriile istoriei. . Ei au devenit apostolii libertății și ai democrației pentru a-și face loc în prima linie, nu pentru a repara din dezastrele predecesorilor, părinți sau nu.                                                                                Lucrurile au degenerat. Politica românească a devenit ring de afaceri pentru toți mediocrii cu tupeu. Promit și distrug orice. Toată lista de afirmați recent arată ca o încrucișare între Cațavencu și Dinu Patriciu. Gură mare pe bani mulți. Navetiști politici și patinatori ideatici. Sunt atît de puțini cei care se înhamă la un ideal public încît o mare parte din țară merge la întîmplare. Adică funcționează cu opinteli și opreliști, condusă de inși care caută alte soluții de șmecherit, iar nu căi de progres

Asta este politica românească la zi!