Manipularea, ca virtute
Ziarul Atac, 29 octombrie 2011, Ora 20:10 | 1978 afisari
- Tweet
- |
- Comenteaza (14)
Am deschis televizorul, într-una dintre zilele trecute, exact în momentul în care o mămicuţă de la ţară se plângea cât îi este de greu să-şi crească, singură, copiii. Cum face tot ce poate, zi şi noapte, ca să aibă ce să le pună pe masă, cu ce să-i îmbrace şi să le cumpere cele necesare pentru şcoală. E imposibil să nu te impresioneze, să nu te facă să realizezi că unii chiar o duc cumplit de greu şi supravieţuiesc doar pentru că au o putere de luptă cu viaţa mult peste ce ne-am putea imagina. Doar că, destul de repede, a venit şi duşul rece: femeia juca un rol, milita pentru cianurile Gold Corporation la Roşia Montană. Era doar o reclamă. Îngerul s-a transformat, brusc, în demon. Unul dintre colegii mei chiar a comentat: mda, îşi creşte copiii, dar care va fi speranţa de viaţă în zonă, dacă începe exploatarea? Plus că-i femeie, şi...
În sfârşit, nu vorbesc despre cât de bine sau de rău ar fi pentru oamenii de acolo, dar nu pot să nu remarc faptul că reclamele Gold Corporation sunt extrem de lungi şi că toate au mesaj social. Mai pe româneşte, societatea respectivă bagă, de atâta amar de timp, o groază de bani în publicitate, pe toate posturile de radio şi televiziune, şi toate astea pentru binele românilor (!?). Dacă facem un calcul simplu, ţinând cont de costul mediu al secundei de publicitate, descoperim că s-au cheltuit sume de neimaginat şi că, indiferent de recomandările Comisiei Europene, de protestele organismelor culturale sau de legislaţia românească, nu mai pot da înapoi. Faptul că politicienii, în frunte cu preşedintele au început să facă lobby, invocând motive la fel de fanteziste demonstrează, clar, că exploatarea va începe, mai devreme sau mai târziu. Şi atunci de ce mai e nevoie să accepte şi populaţia ţării, ba, mai mult, să o convingă că este şi benefic?
Din păcate, nu doar canadienii cu pricina ne cred un popor de primitivi. Tot dintr-o reclamă am aflat cele patru valori ale poporului român: Mihai Eminescu, Ştefan Luchian, Muzeul Ţăranului Român şi...farmacia Catena. Avem o groază de ONG-uri, de instituţii, de organizaţii, de „comitete şi comiţii" care, teoretic, ne apără drepturile, spiritul şi mândria naţională. Ei bine, n-am văzut nicio reacţie din partea măcar a uneia dintre toate aceste entităţi, în condiţiile în care mulţi români consideră reclama cu pricina ofensatoare la adresa naţiunii române.
Dacă membrii CNA-ului ar binevoi să-şi facă datoria, pentru că de aceea sunt plătiţi din bani publici, poate că ar fi şi acesta un pas către normalitate. Altfel, ultimul loc de evadare al românului, televizorul, va deveni şi el un film de groază.
Mihai Ghezea
Editoriale
-
Sezonul nevestelor
de Mihai Ghezea
Pe la americani e obicei vechi. În campania electorală, politicienii vin cu soţiile sau soţii, cu copiii, cu bunicii şi cu câinele sau pisica din dotare. Americanul de rând este curios să afle cum se comportă eventualul senator, guvernator sau preşedinte cu familia, dacă-şi bate so ...[continuare]
Cele mai citite stiri
- Iată cinci salate care îţi dau energie [139 afisari]
- Dolha Jr. se crede regele şoselelor [130 afisari]
- Mihai Ganea: „Comunismul este ca SIDA sau hepatita” [118 afisari]
- Doi studenţi ce provin din sistemul de protecţie a copilului cer daune morale de 5.000 de euro în instanţă [113 afisari]
- Anghel şi Ţâgârlaş revin în lupta alegerilor politice [104 afisari]
Comentarii
Adauga un comentariuTeo, 3 noiembrie 2011 19:00
Cand ii vezi pe cativa dintre cei care au scris mai sus iti dai seama de adevarata manipulare. Ori sunt oamenii lor, ori sunt de buna credinta si chiar au fost prostiti de Gold Corporation. Cum sa spui ca metoda cu cianuri e cea mai noua metoda, ca se foloseste peste tot, ca oamenii din Rosia, carora le-au fost daramate casele cu forta si au fost alungati de acolo asteapta de ani buni sa inceapa nebunia... Iar informatiile sunt corecte, doar ca tonul e prea civilizat. UE n-a interzis metoda, chiar daca Parlamentul European i-a cerut asta, dar a emis o recomndare impotriva cianurilor. Uitati aici adevarul: http://www.ecomagazin.ro/pe-cere-comisiei-europene-sa-interzica-folosirea-cianurilor-in-minierit-pana-in-2011/
Stroe, 2 noiembrie 2011 15:35
Locurile de munca sunt cele care lipsesc in Romania si de care au oamenii mare nevoie!!!!!!!Nu se mai poate sa continuam asa cu rata somajului de peste 50% in tara!!
Elena, 2 noiembrie 2011 10:44
Oamenii de la Rosia Montana chiar se bazeaza, inca de ani buni de zile pe acest proiect de la Rosia Montana, care ofera destul de multe locuri de munca si oportunitati tarii!!!
Julia, 1 noiembrie 2011 15:12
Romania poate castiga de pe urma proietului mai mult decat 4 miliarde de euro, avand in vedere ca pretul aurului a crescut considearbil!!!Trebuie sa invatam sa apreciem aurul si sa constientizam ca acesta ne poate ajuta economia!!!!
Angela, 1 noiembrie 2011 14:47
Povestea cu cianura nu mai tine. Se stie deja ca sunt doar exagerari, doar ca sa dezinformeze oamenii!! Dar cei bine documentati stiu ,ca la Rosia Montana se va folosi o cantitate foarte mica de cianura!!!
Viktor, 1 noiembrie 2011 11:21
Manipulare???? Cred ca e prea mult spus, avand in vedere, ca acei oamenii au incalcat orice urma de demnitate si s-au injosit in ultimul hal, doar ca sa ceara ajutor!!!! E foarte trist ceea ce se vede, pacat ca unii nu constientizeaza gravitatea situatiei!!!
Alex, 1 noiembrie 2011 11:13
Ong-urile sunt facute sa aibe viziune stricta pentru Rosia Montana nu ii itnereseaza nimic altceva, de la valori pana la alte zone care ajung sa fie distruse. Cu siguranta au pe cienva in spate care strict pentru asta ii finanteaza altfel nu imi explic cum ei nu vad nimic in jur in afara de proiectul asta
florin, 1 noiembrie 2011 11:13
ong-urile is facute ca sa apere idealul lor pana la uitarea completa a "bunului" celui mai important din viata asta: oamenii. care terebuie sa traiasca si sa duca o viata cat mai buna.
Gabi, 31 octombrie 2011 23:12
Cine nu a fost acolo nu stie situatia adevarata, ca ong-urile sustin ca totul e verde si frumos e una, realitatea in schimb e alta. De ce trebuie sa facem misto de necazul altora? Ca noi o ducem mai bine si ei nu? Oamenii aia nu merita o sansa la o viata mai buna sau am ramas pe sistemul sa moara si capra vecinului?
Mihaitza, 31 octombrie 2011 21:02
Tizul meu, de ce sunteti asa speriat de cianuri? Oare aceasta teama provine de la faptul ca nu v-ati informat inainte de a scrie acest editorial? Daca ati fi avut rabdarea necesara, ati fi stiut ca aceasta tehnologie este cea mai moderna la ora actuala, ca este folosita in 90% din exploatarile aurifere din lume si ca este aprobata de Uniunea Europeana.
Aura, 31 octombrie 2011 20:46
Pacat ca oamenii nu realizeaza viata mizerabila a altora, decat prin spoturile de la RMGC. Este cat se poate de trist ca s-a ajuns in halul acesta, in dsensul ca oamenii cer ajutor la TV!!!!
Anda, 31 octombrie 2011 20:46
Ai dreptate, Aura. Oamenii nu-si dau interesul sa se deplaseze pana la Rosia Montana (mai ales cei care vorbesc in public despre acest subiect si ar trebui s-o faca in cunostinta de cauza) si asta e pacat. Ar vedea cu proprii ochi ca la RM situatia e disperata,ca oamenii traiesc din ce in ce mai greu si poluarea le ingreuneaza si mai mult soarta.
Lucian, 31 octombrie 2011 17:34
Va dati seama cat de disperati sunt oameni si in ce hal au ajuns, incat solutia optima a devenit sa te plangi la televizor ca ai nevoie de ajutor. Cata saracie si umulinta trebuie sa induri, ca sa te compromiti in halul acesta!!!
Calin T., 31 octombrie 2011 14:13
legat de proiectul de la Rosia Montana, spuneati "indiferent de recomandarile Comisiei Europene" insa Comisia Europeana s-a declarat de mai multe ori in favoarea exploatarilor miniere cu cianuri, spunand ca este cea mai buna tehnologie la ora actuala si ca este o tehnologie sigura datorita normelor in vigoare (care sunt cele mai stricte din lume). Dar totusi proiectul ala nu inseamna numai cianuri, chiar daca unii oameni numai asta vad. insa aici a intervenit o alta manipulare, mai demult, care ne-a convins ca cianurile sunt un demon care poate sa se strecoare pe sub pamant, prin aer, peste tot, intr-un asemenea hal incat am uitat ca s-au folosit si la noi in tara vreme de 50 de ani si in lume vreme de 100 de ani.
Adauga comentariu