Merită să fiţi solidari cu ei? Ei când au fost solidari cu voi?

La fel ca Grădina lui Dumnezeu, România este mare şi populată de exemplare care mai de care mai pestriţe şi mai ciudate. În mare parte, oi! Cum oaia nu e vreun animal singuratic, îşi duce traiul în turme, la fel ca românul. În ultimele zile, două turme s-au perindat prin faţa camerelor de filmat pentru că, trebuie să recunoaştem, libertatea de exprimare este cel mai de preţ drept câştigat la Revoluţie şi, dacă tot este gratis, să uzăm de el din plin.

O turmă de oi i-a plâns de milă fostului premier Adrian Năstase, care a ajuns la puşcărie. Nu am înţeles şi nici nu am să înţeleg de ce a stârnit acest eveniment compasiunea unui segment al populaţiei, din moment ce alţii au îndurat cu mult mai multă demnitate chinurile puşcăriilor comuniste, iar, în al doile rând, de prin 2000 până prin 2004, personajul Năstase a fost simbolul aroganţei, al stăpânului ce patronează un sistem politic corupt, care slujeşte celor puţini, potentaţi şi parveniţi ai acelor vremuri, nu celor mulţi...

Alte turme de doi protestează pe baricade aflate în opoziţie. Unii fani declaraţi ai preşedintelui suspendat Traian Băsescu, alţii care cred că noua putere uselistă a acţionat în interesul poporului. Se strigă lozinici şi înjurături şi, izolat, se mai împart şi pumni. Toate acestea nu în apărarea unor idealuri, ci a unor oameni politici.

Este clar că dreptul la opinie ori la protest este unul sfânt, expresie clară a libertăţii. Mă întreb însă dacă această clasă politică, fie că este vorba de oamenii lui Băsescu, ori ai lui Ponta şi Antonescu, merită strigătele noastre, ale turmelor... Crede cineva că Băsescu ţine cu dinţii de putere spre binele poporului? Mai crede cineva că şefii USL au luptat pentru a elibera ţara din ghearele dictatorului?

După atâţia ani de zile, nu ne-am lămurit că lupta este numai a lor, exclusiv pentru interesele lor meschine şi ale grupurilor pe care le slujesc şi că nu au legătură cu adevărata suferinţă a românului de rând?

Merită să ne epuizăm pentru ei cel mai sfânt drept, acela de a ne exprima liberi? Poate doar atât, să scuipăm scârbiţi.