Mircea și Codruța versus Nicu și Marcel

Mihai Ghezea , 6 februarie 2023, Ora 14:15

  • print
  • |
mircea-i-codruta-versus-nicu-i-marcel-47412-1.jpg

 

Mircea și Codruța versus Nicu și Marcel

Sondajul dat publicității, are rolul ciorbei de potroace: mai drege din amețeala partidelor mari, care au băut procentele cu carafa și au amestecat iluziile vîndute de CURS cu fantasmele lui Marius Pieleanu. Partidele care-și plătesc sondaje de casă confundă mărimea facturii cu mărimea procentului și speră că, tot calomniind realitatea, pînă la urmă va rămîne ceva.

Sondajele reale, oferă o realitate mai rece cu partidele și mai crudă cu aspiranții la președinție. PSD se află la 25%, nu la 35%, iar PNL se zbate la 17%, nu la 25%. În odele interne, sociologii naționali au plusat întotdeauna cu zece procente, că nu dădeau de la ei din buzunar, ci dimpotrivă, luau. Tot ei împingeau AUR în jos, spre 10-11%,  realitatea plasează acest partid la 18%. Doar USR și UDMR rămîn la valorile cunoscute, 12% și 6%, semn că munca de dezinformare nu-și bate capul cu outsider-ii.

Rezultatele  par mai aproape de realitate decît mitologia sociologică de pînă acum. Întîi de toate pentru că explică erodarea celor două partide la guvernare. Nu poți să ai mereu 35%, adică la fel ca la alegeri, după ce ai stat un an la guvernare cu sărăcie, inflație, scumpiri de tarife triplate la energie și război în apropierea frontierelor. La fel, PNL nu-și poate menține cifrele de la alegeri după ce i-a dat lumii pe cei trei tenori ai apocalipsei, Orban, Cîțu și Ciucă. 

Candidații la președinție nu se încolonează în spatele lui Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, așa cum stabileau cercetările din pix, ci vin toți după Mircea Geoană și Laura Codruța Kövesi, la mare distanță. Asta arată că alegătorii s-au săturat de pretendenții interni și că se uită cu speranță, chiar dacă și cu masochism, spre ceva care ar veni din afara jocului mioritic. Geoană și Kövesi nu sînt tocmai localnici. Ei lucrează în instituții importante din afara țării, chiar dacă vorbesc argoul luptei politice interne.

După ei vine Emil Boc, un alt argument pentru sărăcia de idei a partidelor. George Simion, clasat pe locul patru, ar fi singura noutate într-un clasament al epavelor. Asta dacă uităm de Eduard Hellvig, clasat pe locul șaisprezece, în zona insignifianței și a deznădejdii.

La un eventual tur doi, România ar putea încăpea pe mîinile Codruței Kövesi, dacă PSD ar merge cu candidat propriu. Ciolacu i-ar bate pe Simion și pe Ciucă, dar nu și pe Kövesi. Kövesi ar bate tot, dar ar fi bătută de Geoană, care ar intra în turul doi chiar dacă PSD ar merge în primul tur cu Ciolacu. Iar aici ies la iveală și sforile acestui sondaj, care aruncă pe piață pericolul Kövesi ca să deschidă calea salvatorului Geoană.

Cel mai surprinzător clasament e, însă, altul. Pe locul întîi în preocupările românilor e corupția, cu 68%, în timp ce temele la care te-ai fi așteptat să vibreze societatea, cum ar fi sărăcia, inflația, șomajul, facturile sau frica de război, abia dacă trec de 20%. Doar Educația strînge 28% din îngrijorări, adică mai puțin de jumătate din îngrijorarea legată de corupție. Ai zice că poporul și-a ascuțit vigilența morală și a ajuns să pună principiile înaintea stomacului. Sau ai putea zice că sondajul vrea să îngroașe pericolul Kövesi.

De fapt, corupția e cuvîntul în care oamenii au îngrămădit sărăcia și depresia, disperarea și lipsa de viitor. Prezența corupției în vîrful temerilor într-un moment în care existența populației e îngreunată de cu totul alte probleme arată că relația omului de rînd cu liderii politici a ajuns azi o aprigă sete de răzbunare.

Sondajul dezumflă bula de suficiență a celor două partide mari și dă de pămînt cu candidații locali la președinție. În ceea ce-i privește pe candidații externi, rămîne ca partenerul strategic să informeze PSD, PNL și Serviciile pe cine e mai bine să alegem, ca să nu mai risipim încă zece ani.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
11:18
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou