Ne mai face „liberi” adevărul ?

Trăim în minciună, fapt ce ne marchează caracterul și conștiința. Acceptăm minciuna ca ceva normal, firesc, ca și cum ar face parte din normalitate și nu ne mai deranjează, ba chiar, în multe situații ne dorim să fim mințiți, pentru că astfel ne hrănim orgoliile stupide. Nu întotdeauna adevărul poate fi acceptat, dacă nu ne satisface așteptările, caz în care, omisiunea deliberată sau subtituirea cu un surogat considerăm că este soluția. Iar cât timp nu ne lezează interesele personale și ne permite să ne „descurcăm neotodox", până și manipularea este acceptată și tolerată. Egoismul, vanitatea, mândria, generate de imperfecțiunea caracterului și o conștiință funcționând sincopal - când având semnal, când pierzându-l -, ne fac atât de vulnerabili încât pierdem până și simțul de bază al percepției binelui și răului, acceptând, de regulă, minciuna (dacă e bine ambalată, frumos împachetată și însoțită de un marketing pe măsură) ca adevăr.

Societatea civilă, ale cărei valori se bazează, în principal, pe nivelul de conștiință civică, adică capacitatea reală de separare a binelui de rău, nu funcționează în România. Nu funcționează pentru că, exact baza ei, conștiința civică, este alterată, virusată prin manipulare și este mult prea divizată pentru a se putea coagula și reprezenta o forță reală, contrapusă forței puterii politice de tip totalitar. ONG-urile, mass-media, mediul academic și alte structuri care alcătuiesc (sau ar trebui să alcătuiască) grosul și nucleul societății civile, sunt mult prea preocupate cu asigurarea existenței materiale pentru a mai dispune de timp și mijloace cu care să influențeze și să reechilibreze raportul dintre derapajele propice puterii și interesul comun. Și, e de la sine înțeles și logic că nu poți fi obiectiv și nici echidistant când depinzi, material, de cel care trebuie monitorizat și sancționat. Or, când societatea civilă (și, în special mass-media, ONG-urile), se „adapă", cot la cot cu reprezentanții puterii politice, din aceeași sursă, banii publici, iar aceștia fac parte din categoria fondurilor deturnate, e evident că suntem într-un uriaș impas, generat de frăția hoției banului public, în care o mare parte a societății civile este complice. În acest caz și justiția și adevărul devin relative și au de suferit.

Adevăratul rol al societății civile, într-o societate organizată pe principii corecte, ar trebui să fie caracterizat de monitorizarea puterii și sancționarea derapajelor.  Atât a celor profesionale cât și a celor morale. Iar această acțiune ar trebui să aibă la bază principii absolute, precum adevăr și justiție. Jumătățile de măsură, gen acceptarea minciunii pentru că slujește unei cauze nobile sau telejustiției pentru că suplinește imperfecțiunile justiției oficiale, sunt compromisuri autodistrugătoare, care vunerabilizează și decredibilizează rolul societății civile în societate. Când admiți compromisul, admiți abuzul și „erorile" deliberate, iar acceptarea acestora deschide clar drumul totalitarismului puterii.

Deși procesul ar fi trebui să fie progresiv, adică puterea societății civile, în raport cu puterea politică, să crească, după 1990, procesul s-a desfășurat exact pe dos. Dintr-o forță concretă, la începutul anilor 1990-1991, societatea civilă, coruptă și divizată prin tehnici de manipulare moderne sau cumpărată efectiv, a ajuns un concept aproape abstract. Un surogat dirijat prin pseudo-reprezentanți, mercenarizați, care reprezintă un fals port-drapel al societății civile, în care nu se mai regăsește individul neîregimentat și care și-a pierdut busola, nemaigăsind drumul spre scopul existenței: monitorizarea puterii și sancționarea derapajelor.  Din ceea ce trebuia să constituie o forță contrapusă alunecării puterii spre corupție și totalitarism, societatea civilă s-a transformat în cete de mercenari, implicați în luptele pentru putere, servind interesele unor grupări angajate în lupta pentru putere.

După ofensiva totalitaristă ilesciană, caracterizată de nostalgia absolutismului comunist - ce a permis recucerirea puterii totale și implementarea modelului discreționar de administrare a averii publice și banului public, în care societatea civilă a fost divizată, pervertită, coruptă și umilită -, a urmat o răbufinire și o perioadă scurtă de refulare, marcată de experimentul țăranisto-constantinescian, în care, doar formal, societatea civilă a deținut puterea. Spun  formal pentru că puterea reală a fost exercitată, în continuare, de administrația ilesciană, nostalgic comunisto-totalitaristă, care monopolizase zona administrației publice, adică puterea reală în România și care, aplicând principiul cameleonian - pozând în profesioniști apolitici -, au păcălit noua putere ca fiind profesioniștii indispensabili oricărei ptueri. Apoi, speculând naivitatea, disensiunile apărute în societatea civilă și lipsa unor leaderi care să poată coagula și reprezenta interesele societății civile, a urmat dictatura năstăsciană - prima dictatură născută pe principii de tip mafiot, în care țara a fost tratată ca o pradă, dându-se startul în cea mai neagră competiție a furtului averii publice, banului public și înstrăinarea averii publice contra comisioane. Pe fondul frustrării generale, speculând erodarea puterii grupării năstăsciene, nemulțumiții marginalizați de gruparea Năstase, manipulând societatea civilă, adunați sub comanda lui Traian Băsescu, contestatarii năstasismului (nu din convingere politică ci din invide, gelozie și sete de putere) au reușit îndepărtarea grupării Năstase de la putere. Însă au îndepărtat doar oamenii, nu și metodele de abordare, respectiv „administrare" a averii publice, patrimoniului public și banilor publici. Din contra, în acest domeniu, au perfecționat și upgradat sistemul, încât au ajuns la un „record" și o „eficiență" greu de egalat. Și tot pe principiul erodării (nu pe baza vreunui program, doctrină politică sau socială), utilizând același sistem și mecanism al manipulării societății civile, a ajuns la putere și gruparea Ponta. Iar dacă puterea anterioară (ilesciană, tărănistă, năstasciană, basistă) și-au făcut „mendrele" după perdea, ascunsă de ochii societății civile, formal respectând statul de drept, gruparea pontistă a reunțat la formalism și a jefuit țara în direct, fără perdea, utilizând minciuna ca argument justificativ al inexistenței fărădelegii. Efectiv au sfidat și ceea ce a mai rămas din societatea civilă, tratând-o cu sictir, afișînd o aroganță de nababi intangibili, situați deasupra legii, care, o dată ajunși la putere, altă preocupare n-au avut decât jaful averii și banilor publici. În tot acest timp societatea civilă a reacționat timid, fără consistență, ca un organism muribund, incapabil de a mai reacționa a derapajele majore ale puterii și a unui sistem totalitar creat și instalat în decursul celor peste douăzecișișase de ani de guvernare așa zis democratică.

Sub pretexte demagogice, de genul eficientizării activității, crizei economice, directivele UE, FMI, BM sau alte asemenea subterfugii, puterea politică, consecvent, a procedat (cu mici excepții, precum DNA sau SRI, dar și acestea cu mari inconsecvențe) la disoluția autorității publice, prin reorganizări, restructurări, desființări și înființări de instituții. Astfel a deprofesionalizat întreg aparatul administrativ și a vulnerabilizat întreaga administrație, creând și implementând mecanismul prin care, în stil mafiot, a fost devalizată aproape întreaga avere publică (patrimoniul public) și mecanismele prin care pot fi sustrași banii publici,fără ca instituțiile statului de drept să pată reacționa eficient. Prin Ordonanțe de Urgență, Hotărâri de Guvern. Ordine de miniștrii sau Legi adoptate în parlament, inițiate de grupuri de interese e tip mafiot, statul de drept a fost și este violat consecvent, iar adevărul și justiția sunt terfelite în public și batjocorite sistematic. Cui îi mai pasă de adevăr dacă nu slujește intereselor grupărilor aflate la putere ? Ce justiție poate fi aceea care nu apără interesele celor aflați la putere ? Cui îi mai pasă de Constituție dacă acea constituție nu servește interesele celor aflați la putere ?  Într-o astfel de harababură legislativă, în care legile, directivele, normele se schimbă în funcție de interesele de moment, în care statul de drept mai există doar formal, harababură menținută deliberat, câștigă doar cei aflați la putere și cei ce gravitează în jurul lor, iar cei care spun adevărul și vor justiție reală, devin victime sigure. Iar așa zisa societate civilă, care ar trebui să ia poziție, să amendeze și să condamne toate derapajele de ordin legislativ, discriminatorii, care crează avantaje dedicate, este aproape inexistentă. Nu vede și nu se revoltă decât la comandă, atunci când grupul de interese pe care-l reprezintă este amenințat cu pierderea unor privilegii sau a poziției în care se află, ori când luptă pentru a acapara poziții noi, cât mai avantajoase economic, pe eșichierul puterii.

România, din păcate, a devenit o gloată de cetățeni bezmetici, care nu mai știu ce să creadă, nereprezentați de nimeni decât atunci când interesele lor pot fi utilizate, demagogic, pentru a înlătura opozanții și care asistă doar la circul național furnizat de cei care luptă pentru putere. „Antena 3" înjură pe toți cei care l-au acuzat pe Voiculescu și-și fac ratingul înjurându-l, în permanență, pe Băsescu și pe cei de la "România TV". "România TV" înjură pe cei de la Antena 3, pe Băsescu și pe toți cei care îl atacă pe „mogulul" Ghiță sau ex-premierul Ponta. „Realitatea TV", post care se pretinde echidistant, speculează momentul și înjură pe toți, mai puțin pe Iohannis și Helvig, cărora le face campanie. "B1TV" joacă la mai multe capete, afișând o postură aparent neutră, dar care nu trece de o anumită limită. Presa scrisă și on-line, funcționează pe aceleași principii, adică de desființare a adeversarului politic sau a celor ce atacă „sponsorii" publicației. Peste tot adevărul și justiția sunt relative, valabile doar dacă coincid cu interesele grupurilor pe care le deservesc mijloacele mass-media. Și cine profită de această „păruială" generală, marcată de lupta pentru putere, ce se desfășoară în România ? Cine profită de relativitatea adevărului promovat de mass-media și de disoluția justiției substituită cu telejustiția creată și manipulată de actorii politici sau alte servicii angrenate în luptele pentru putere ? Două mari grupări, din care, c siguranță, cetățenii nu fac parte: cei care vor să reintroducă totalitarismul, manipulând puterea politică și marile corporații monopoliste care vor să acapareze toate resursele, forța de muncă și piața de desfacere românească. Și n-o pot face decât dacă societatea civilă, adică cea numită „câinele de pază al democrației" este incapabilă de a recționa, adică de a promova adevărul și a condamna minciuna, de a promova justiția și nu psedo-justiția puterii. Or, analizând bătălia generală în care este angrenată mass-media din România, obiectivele principale ale ONG-urior românești și modul cum reacționează „strada" la abuzurile la care este supus cetățeanul de către puterea politică, la atacurile îndreptate asupra statului de drept prin modificarea permanentă a legislației în funcție de interesele de tip mafiot și la frecventele încălcări ale Constituției de către cei aflați la putere, este evident în ce stadiu se află România în ceea ce privește ofensiva corporațiilor monopliste și în ceea ce privește totalitarismul puterii. In aceste circumstanțe, întrebări de genul: mai există societate civilă în România, care să promoveze adevărul și să sancționeze minciuna sau să promoveze justiția reală, sancționând derapajele puterii, în ceea ce privește manipularea justiției, cred că devin retorice. Suntem condamnați să ne „descurcăm" prin minciună, acceptând orice compromis derivat din minciună, pentru că, în România, adevărul nu te eliberează ci te transformă într-un paria al unei societăți construită și funcțională pe bază de prostituție morală și substituirea adevărului. Dacă minți sau omiți adevărul, triești, dacă nu, mori !